LA MINE-N CARTIER

Cea mai mare bancă din Germania caută birouri în Capitală pentru un centru cu 1.000 de angajaţi

Anul acesta Deutsche Bank s-a hotărât să facă totuşi un pas mare venind pe piaţa de birouri a Bucureştiului cu două cereri: una pentru un sediu central nou, cu o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi, şi o alta pentru un spaţiu de 5.000 – 6.000 de metri pătraţi, cu posibilitate de extindere într-un al doilea pas la 10.000 de metri pătraţi.

În prima fază proiectul ar presupune un efectiv de până la 600 de oameni, germanii contacând în acest sens firme de recrutare. Mai întâi la nivelul noului centru ar urma să fie dezvoltate capabilităţi informatice, pentru ca apoi să fie transferată asigurarea unor facilităţi mai complexe de back office pentru grupul german.

Potrivit informaţiilor din piaţa imo­biliară, printre proiectele analizate de reprezentanţii Deutsche Bank se nu­mă­ră turnurile City Gate din Piaţa Presei şi parcul de afaceri West Gate din Militari, dar mai multe surse afirmă că germanii s-au oprit în cele din urmă asupra proiectului UpGround din Pipera, dezvoltat de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas şi vândut în 2008-2009 către RREEF, o divizie de administrare a activelor imobiliare controlată chiar de Deutsche Bank.

UpGround cuprinde două clădiri de birouri – BOB şi BOC Tower, iar Deutsche Bank ar urma să preia un spaţiu în BOB, de unde recent au plecat austriecii de la Raiffeisen pentru a ocupa sediul nou din Sky Tower şi clădirea Floreasca Office.

„Doisprezece chiriaşi ocupă spaţii în clădirea BOB şi un altul (o instituţie financiară internaţională) a agreat să închirieze aproximativ 10.000 de metri pătraţi de birouri în două tranşe (în iunie 2013 şi iunie 2014)”, se arată în prospectul de listare pe bursa AIM de la Londra a companiei Globalworth, fondată de Papalekas, care a rămas acţionar minoritar în acest proiect.

Potrivit informaţiilor ZF, instituţia financiară menţionată ar fi chiar Deutsche Bank, dar Papalekas şi reprezentanţii locali ai băncii germane nu au comentat informaţiile până la închiderea ediţiei.

Sursa: Ziarul Financiar


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button