LA MINE-N CARTIER

Cea mai înaltă clădire din România a ajuns la jumătate. Comparaţie cu zgârie-norii lumii

Conform panourilor informative montate la intrarea în şantier, lucrările la Sky Tower ar urma să dureze 24 de luni. Acestea au început în iulie 2011, în septembrie apărând primul etaj al turnului. Constructorul Strabag a ajuns acum cu ridicarea structurii la etajul 18 şi o înălţime de circa 70 de metri, iar în paralel a fost montată şi mai bine de jumătate din faţada de sticlă.

Raiffeisen Bank International Viena a cumpărat în noiembrie componenta de birouri din cadrul proiectului imobiliar, respectiv clădirea Sky Tower aflată în construcţie şi Floreasca Office, cu o suprafaţă închiriabilă de 16.000 metri pătraţi. Cele două clădiri de birouri, unde va fi mutat sediul subsidiarei din România a băncii austriece, au ca termen de finalizare sfârşitul acestui an.

Sky Tower este construit la intersecţia dintre strada Barbu Văcărescu şi şoseaua Pipera. Turnul va avea la final o înălţime de 137 de metri, cu 36 de etaje şi un etaj tehnic. Clădirea va fi în cea mai mare parte una de birouri, însă la ultimele etaje, respectiv 35 şi 36, investitorul va amenaja săli de conferinţe, dar şi un bar cu vedere panoramică asupra Bucureştiului cu o suprafaţă de 1200 metri pătraţi.

Alături de Sky Tower ar urma să fie construit şi un mall cu trei etaje, cu spaţii comerciale totalizând 33.000 de metri pătraţi şi 1.100 de locuri de parcare, numit Promenada, ca şi o a doua clădire de birouri, dotată cu heliport. Terenul pe care se cons­truieşte ansamblul este pe locul fostei Fabrici de Elemente pentru Auto­ma­tizări FEA, pe Calea Floreasca.

Pe forumul dedicat zgârie-norilor, skyscrapecity.com, Evil78 demonstrează însă că Sky Tower este o micuţă clădire, pe lângă marile turnuri ale lumii. Click pe imagine pentru a mări:


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button