Cea mai frumoasă poveste din București. Bodega magică de pe strada Povernei, tapetată cu tablouri de Luchian și Tonitza. Cârciuma de cartier rivaliza cu Capșa

susținut de
18 mart. 2024
14424 Afișari
Cea mai frumoasă poveste din București. Bodega magică de pe strada Povernei, tapetată cu tablouri de Luchian și Tonitza. Cârciuma de cartier rivaliza cu Capșa
Cea mai frumoasă poveste din București. Bodega magică de pe strada Povernei, tapetată cu tablouri de Luchian și Tonitza. Cârciuma de cartier rivaliza cu Capșa | Foto credit: Oana Marinache, istoric de artă.

Bodega magică de pe Povernei e parte dintr-o lume care, încet-încet, de la an la an, în ritm amețitor, dispare.

Se mai duce câte o clădire din București și o dată cu ea cad în uitare și oamenii care și-au legat viața de ea, povestea locului și semnificația sa. Clădirea în care a funcționat faimoasa bodegă-expoziție de artă a fraților Jerca încă mai stă în picioare, în timp ce vecinele ei au fost înlocuite de construcții noi.

În perioada interbelică, Ioan Jerca a fost proprietarul prăvăliei și bodegii de delicatese și coloniale „Consumul Jerca Francez”, deschisă pe Povernei, la nr. 44.

Bodega de pe Povernei, cârciuma unde artiștii plăteau consumația în tablouri

Apoi la sfârșitul anilor ’60, începutul anilor ’70, îi găsim pe frații Ioan și Victor Jerca asociați cu Victor Pera, mandatari ai Bodegii „Povernei-Tismana” care era în vecinătate – pe str. Clopotarii Vech,i la intersecție cu str. Povernei. Povestea lor de cârciumari-colecționari de artă a intrat în legendă.

Până și ziarele din timpul regimului comunist vorbesc despre un loc senzațional, cu pereții și tavanul tapetate cu tablouri semnate de mari pictori, o oază de libertate unde mulți artiști își plăteau consumația cu propriile lor opere.

Istoricul de artă dr. Oana Marinache a descoperit în arhive informații despre afacerea și imobilul lui Ioan Jerca, „Consumul Jerca Francez”, azi o ruină. După instaurarea regimului comunist, frații Jerca au ajuns să lucreze la Bufetul “Povernei-Tismana“, în clădirea vecină cu prăvălia lor interbelică.

Nu știm cum de le-a permis regimul comunist să expună în continuare colecția lor de opere de artă de mare valoare, lângă pahare de vin negru și felii de baghetă cu sardine, pe vremea când aceste produse de lux încă se mai găseau.

Mai jos, reconstituim o poveste uitată, surprinzătoare, cu mărturii și informații despre o bodegă unică din perioada interbelică, dar și din Bucureștiul socialist, cu tablouri și finețuri, un spațiu expozițional ieșit din comun.

Cea mai frumoasă poveste din București. Bodega magică de pe strada Povernei, tapetată cu tablouri de Luchian și Tonitza. Cârciuma de cartier rivaliza cu Capșa
Povernei, nr. 44. Clădirea în care a funcționat în perioada interbelică prăvalia și bodega ” Consumul Jerca Francez”. Foto credit: Asociația Istoria Artei.

În bodega de pe Povernei, pereții erau plini de tablouri. Un Tonitza, Pallady, Iser, Pacea…

Din farmecul de altădată al bodegii fraților Jerca a mai rămas doar o clădire abandonată, pe strada Povernei la nr. 44. În acest loc, cândva plin de viață artistică elevată, Ioan Jerca vindea vin bun, rubiniu, de Corcova, și mici felii de baghetă cu sardele, brânză sau anșoa, ceea ce azi numim tapas sau mezze.

Pictorul Luchian a locuit o vreme pe strada Povernei, la numărul 8, într-o casă proiectată de arhitectul Carol Benisch și, conform ziarelor vremii, cel puțin una dintre lucrările sale făcea parte din colecția lui Ioan Jerca.

Bodega „Consumul Jerca Francez” era un loc efervescent, renumit și căutat în epocă de artiștii Bucureștiului, dar și de cei care doreau să cumpere lucrări de artă de la Ioan Jerca.

Povestea străzii Povernei, mai jos:

La bodega de pe Povernei, artiștii ăși plăteau consumația în lucrări
Ion Neagoe, lucrare nedatată care a fost expusă in Bodega fraților Jerca. Foto credit: Stefania Anastasiu, nepoata lui Victor Pera, asociat al fraților Jerca.

Un anunț din anul 1941 ne spune că se căutau băieți de prăvălie pentru „Consumul Jerca Francez”

Oana Marinache, istoric de artă: La 1898, I. G. Teoharie deținea o casă parter pe colț și mai ridică alături o construcție parter și etaj. Planul cadastral din anul 1911 indică faptul că proprietatea aparținea Societății Creditul Funciar Urban, fiind preluată -cel mai probabil pentru neplata ratelor. În anul 1928, Ilie Nachmias deținea ambele numere cadastrale 44-46 de pe strada Povernei, colț cu strada Clopotarii Vechi și dorea să supraetajeze casa-prăvălie de pe colț. Proiectul depus este semnat de arh. Jean Grefu, însă nu s-a realizat, deoarece autoritățile au cerut punerea în aliniere a casei mai vechi și realizarea colțului de 5 m. În anul 1938, aflăm și numele lui Jerca Ioan, care avea aici prăvălie de coloniale, delicatese și bodegă. Un anunț din anul 1941 ne indică faptul că se căutau băieți de prăvălie pentru „Consumul Jerca Francez”. Anunțurile din ziarelor anilor 1971-1973 îi indică pe frații Ioan și Victor Jerca la Bodega „Povernei”.

„În anul 1938 aflăm și numele lui Jerca Ioan care avea aici prăvălie de coloniale, delicatese și bodegă”. Foto credit: Asociația Istoria Artei.
„Proiectul depus este semnat de arh. Jean Grefu, însă nu s-a realizat, deoarece autoritățile au cerut punerea în aliniere a casei mai vechi și realizarea colțului de 5 m. În anul 1938 aflăm și numele lui Jerca Ioan care avea aici prăvălie de coloniale, delicatese și bodegă”. Foto credit: Arhiva PMB, dosar fotografiat de Oana Marinache, istoric de artă.
Frații Jerca, printre primii mandatari din București. Bodega lor oferea produse de lux, vin și artă

Pentru o scurtă perioadă de timp, la sfârșitul anilor ’60, regimul comunist a permis existența mandatarilor, un fenomen care promitea utopia reînvierii comerțului particular, cu produse de calitate, diferite de cele standard care ajungeau la masele populare. Mandatari erau micii întreprinzători care aveau voie să ia în locație de gestiune un bufet, o bodegă, un mic restaurant, având permisiunea să se aprovizioneze din alte surse decât comerțul de stat. Mai jos, în imagine, Bodega „Tismana Povernei” unde frații Jerca au fost mandatari pentru scurt timp.

1973. Bodega Povernei-Tismana, în partea stângă a imaginii, lângă alimentara cu carne. Foto credit: Cristian Malide/ Azopan.
Bodega magică de pe Povernei și istoria sa
Clădirea de pe colț în care funcționa Bodega „Tismana Povernei „a fost demolată, astăzi locul fiind ocupat de un bloc. Lângă ea mai stă în picioare imobilul în care a funcționat „Consumul Jerca Francez”. Foto credit: Oana Marinache, istoric de artă.

„Se află aici o lucrare semnată de Tonitza, iar restul artiștilor plastici sunt Pallady, Iser, Pacea, Apostu, Breazu și mulți alții”

Există în București un bufet original. Este vorba de cel care poartă numele străzii “Povernei”. Toți pereții (chiar și tavanul) sunt plini de tablouri. Se află aici o lucrare semnată de Tonitza, iar restul artiștilor plastici sunt Pallady, Iser, Pacea, Apostu, Breazu și mulți alții. Colecția (câteva sute de opere de artă) aparține fraților Ioan și Victor Jerca, responsabilii bufetului. Colecția a fost văzută de numeroase persoanalități artistice și literare”, (Luceafărul, 27 februarie, 1971), sursa Oana Marinache, istoric de artă.

Luceafărul, 27 februarie, 1971, sursa Oana Marinache, istoric de artă.

„Expun cuceritor de neierarhizat și neorganizat: Apostu, Iliescu-Călinești, Mircea Ștefănescu, Octav Andrei, Nica Petre, etc. Cele mai multe lucrări sunt în tuș sau cărbune”

În ianuarie 1973, locul era descris astfel în ziarul România Liberă:

Există în București un punct sau un unghi ocolit încă de binefacerile etajate adevărate, făgăduite sau doar în studiu ale urbanisticii moderne. Păstrând ceea ce era orgolios, bine ridicat și alcătuit, curios dar frumos din pitorescul de altădată, casele au ruginit cu demnitate, înțelepciune și frumusețe pe acest umăr de oraș vechi însemnat cu numiri pe potrivă: strada Povernei, Clopotarii Vechi colț cu Grigore Alexandrescu. Tihnit, nițel duminical, ocrotit de învăluiri aproape duioase, colțul acesta a atras și a găzduit pași și zăboviri artisticești, croieli, dacă nu chiar țesături întregi de proiecte literar glorioase. Știu dintr-o mărturisire-document de istorie literară că pe timpul tramvaielor de cai ființa aici pe strada Povernei o bodegă ispitită cu firma “Trei ori trei fac nouă, bei până plouă”, unde se adunau și învălmășeau replici adversare sau duioase mai mirene, și mai puțin circulate decât cele din cafenelele olimpic-artistice ale timpului. Înnodând tradiția și împăcând numirile vecine există – sumar acum pe Clopotarii Vechi – Bodega “Povernei”, care – dacă tai străzile prin curtea revistei de tiraj “Vânatorul și pescarul”, este legată ombilical de Editură. Iar Bodega “Povernei” gospodărită de nea Jerca se pare că a fost și este martoră “emoțiilor prime” ale volumelor-semnale, ale exemplarelor de autor și ale primelor dedicații așternute cu trufie sau cu sfială jucată ori nu.

Și, bineînțeles, aici s-au ridicat pahare și urări de succes. Recent, mâna de gospodar și ochiul de artist, de cunoscător al lui nea Jerca a organizat aici o mică, aleasă și prestigidioasa expoziție de grafică. Expun cuceritor de neierarhizat și neorganizat: Apostu, Iliescu-Călinești, Mircea Ștefănescu, Octav Andrei, Nica Petre și alții. Cele mai multe lucrări sunt în tuș sau cărbune. Și privite mult și repetat prin rubiniul paharului de vin rar de Corcova, aflat bun doar aici, liniile tablourilor se detașează, unduiesc încetișor, se mișcă, încât până la urmă, înțelegi și ești de acord cu spusa încinsă-împrumutată din probleme de șah a unui apărător al desenului în tuș și cărbune: Negrul mută și câștigă”, articol semnat de CANDID în România Liberă, 24 ianuarie, 1973, sursa Oana Marinache, istoric de artă.

Articol semnat de CANDID în România Liberă, 24 ianuarie, 1973, sursa Oana Marinache, istoric de artă.
Ioan Jerca nu a avut copii, iar nepoatele sale din partea soției au moștenit colecția de tablouri

Ștefania Atanasiu (născuta în anul 1975), locuiește la Luxemburg și ne-a oferit o fotografie în care apar bunicii săi paterni în fața bodegii. Bunicul ei, Victor Pera, a fost asociat cu Ioan Jerca, iar Ștefania știe de la mama sa că cei doi erau consăteni din Godinești, Gorj.

Își amintește că se juca în curtea lui Ioan Jerca care stătea pe strada Argentinei și că acesta a murit în anii ’80. Ioan Jerca nu a avut copii, iar nepoatele sale din partea soției au moștenit colecția de tablouri.

Frații Jerca și bodega lor de pe Povernei
Anii 1960. Ștefania Atanasiu (născuta în anul 1975), locuiește la Luxemburg și ne-a pus la dispoziție o fotografie în care apar bunicii ei paterni în fața bodegii Poverna. Foto credit: Ștefania Atanasiu.
Ștefania Atanasiu (născuta în anul 1975), locuiește la Luxemburg. Este nepoata lui Victor Pera, asociat al fraților Jerca. Credit foto: Ștefania Atanasiu.
Poţi să vizitezi oraşe mult mai frumoase şi renumite, dar oraşul în care te-ai născut, în care mergeai în parc când erai copil, în care ai crescut, te-ai îndrăgostit – va ocupa mereu un loc special pentru fiecare”

Ștefania Atanasiu: Bucureştiul este oraşul în care m-am născut, am trăit 40 de ani, m-am căsătorit, mi-am născut copiii şi de care m-am lăsat greu cu desprinsă. Când eram adolescentă, bântuiam cu prietenele mele străduţele cu case vechi, trăgeam cu ochiul prin curţile oamenilor şi ne imaginam poveştile lor. Am văzut cu ochi de copil şi adolescentă şi perioada demolărilor şi a mutilărilor comuniste. Când am crescut, le-am văzut cu alţi ochi şi le-am descoperit neputinţa în faţa degradării. Am citit multe poveşti legate de casele vechi din Bucureşti, mai ales cele de la editura Vremea şi, după ce le citeam, îmi plăcea să merg să le caut, să văd dacă mai există, daca mai păstrează urme ale măreţiei de odinioară. Obişnuiam să merg în tururile ghidate prin diferite cartiere cu case vechi organizate de Fundaţia Calea Victoriei sau Editura Istoria Artei, împreună cu copiii mei. Am văzut şi mutilările perioadei post-decembriste, la fel de sinistre ca cele din anii ’80. Poţi să vizitezi oraşe mult mai frumoase şi renumite, dar oraşul în care te-ai născut, în care mergeai în parc când erai copil, în care ai crescut, te-ai îndrăgostit – va ocupa mereu un loc special pentru fiecare. Să poţi merge pe străzi şi să îţi aminteşti locul în care a lucrat bunicul, în care ai fost la grădiniţă, locul unde era casa doamnei de la care luai borş şi alte asemenea, asta înseamnă Bucureştiul pentru mine”.

„Responsabilul bodegii a avut o inițiativă originală pentru acea vreme, făcea sendvișuri din felii de baghete, de mici dimensiuni, cu sardele din conserve, anșoa, care se vindeau foarte bine”

O fotografie Azopan din anul 1973 ne arată Bufetul Povernei-Tismana, locul unde au lucrat frații Jerca după 1948. Fotografia a fost publicată pe pagina de Facebook “Imagini și povești din București”, unde bucureștenii își amintesc.

Vasile Bereș: Cunosc bodega, o perioadă mergeam destul de des. Aveau un vin bun, negru. La bodegă veneau artiști plastici care își expuneau unele lucrări, erau plini pereții de desene, mici tablouri, acuarele. Vinul se bea la pahar, responsabilul bodegii a avut o inițiativă originală pentru acea vreme, făcea sendvișuri din felii de baghete, de mici dimensiuni, cu slănină, sardele din conserve, anșoa, etc, care se vindeau foarte bine. Erau ieftine, nu mai știu prețul, cum ar fi astăzi un leu bucată. Din gustări se făcea un profit bun.

„Frații Jerca au fost printre primii mandatari din București. Serveau vinul la pahar și în preț intra un sendviș cu salam, icre sau brânză, tot ce doreai”

Joncis Lorincz: În zona asta am copilărit. În anul 1967, frații Jerca au fost printre primii mandatari din București. Serveau vinul la pahar și în preț intra un sendviș cu salam, icre sau brânză, tot ce doreai. În zonă erau foarte mulți artiști, în special pictori și graficieni. Dacă nu aveau bani, aduceau un desen, un crochiu sau o pictură pentru paharele de vin. Mulți au aflat de bodegă și veneau să o vadă iar dacă le plăcea un tablou îl cumpărau iar patronul își scoatea banii”.

„Bunica mea era infirmă, nu putea să meargă, așa că îmi spunea să mă duc la Jerca, să-i spun bunicului să vină acasă că e târziu”

Delia Silvia Marc a copilărit în zona Povernei. Bunicul său, David Marcovici, a locuit până la naționalizare într-o casă de pe Bulevardul Bonaparte, nr. 24. David Marcovici a fost proprietarul Garajului “Bonaparte” unde vindea benzină, ulei și produse din petrol (Șoseaua Bonaparte nr. 24). După venirea comunismului, familia Marcovici a pierdut totul.

Delia Silvia Marc: După ce familiei mele și bunicului meu li s-a luat totul, lui i s-a zdruncinat mintea, încurca treburile și pleca de acasă iar noi îl căutam. Era foarte iubit pe străzile din jur pentru că se purta frumos cu oamenii și s-a purtat frumos toată viață în afacerile pe care le-a făcut. Bunica mea era infirmă, nu putea să meargă, așa că îmi spunea mie să mă duc la Jerca, să-i spun bunicului să vină acasă că e târziu. Aveam 8-9 ani pe atunci.

„Nu era ideea de cârciumă unde se duc oamenii și se îmbată, era un loc în care se stătea de vorbă, se făceau schimburi de idei, era un fel de Capșa la alt nivel”

B365.ro: Cum era locul acela văzut prin ochii unui copil?

Delia Silvia Marc: Îmi amintesc că era un loc întunecos, tapetat cu picturi, și eram impresionată de câte existau acolo. Nu știam ce se întâmpla sau cum au fost adunate toate acele opere de artă, după aceea am aflat de la bunici și de la părinți. Erau doi frați, Victor și Ioan Jerca, dintre care unul dintre ei, Ioan, se ocupa de cârciumă și știa meseria asta foarte bine. Nu era ideea de cârciumă unde se duc oamenii și se îmbată, era un loc în care se stătea de vorba, se făceau schimburi de idei, un fel de Capșa la alt nivel. Și mai era ceva. În zona aceea, și în toate zonele de locuire clasică din București, oamenii se cunoașteau între ei, știau ce evenimente se întâmplă în cartier. Acum eu stau într-un bloc iar alții ca mine care trăiesc la bloc habar nu au ce e dincolo de pereți.

Bunicul Deliei Marc, David Marcovici, a locuit până la naționalizare într-o casă de pe Bulevardul Bonaparte, nr. 24. David Marcovici a fost proprietarul Garajului “Bonaparte” unde vindea benzină, ulei și produse din petrol (Șoseaua Bonaparte nr. 24). Foto credit: Arhiva personală a familiei Marcovici.

B365.ro: Bunicul cine a fost?

Delia Silvia Marc: Se numea David Marcovici și a fost ajutat în carieră, ca să pornească afacerea, de Micu (Samuel) Zentler, unul dintre primii mari specialiști în industria petroliferă din România. Bunicul s-a căsătorit cu nepoata lui Micu Zentler și a intrat în industria petrolieră punând bazele, în 1920-1925, unuia dintre primele garaje din București, acolo se făceau reparații auto și se vindea benzină și uleiuri, era găzărie cum îi spunea lumea. Bunicul meu era cunoscut și iubit de toți oamenii din împrejurimi și nu erau oameni de doi bani, erau cu totul deosebiți. În 1950 i-a fost naționalizată casa pe care a construit-o în Șoseaua Bonaparte nr. 24. Casa a început să fie construită în 1938, acolo avea firma, depozite de petrol, benzină. După ce i-a fost luat totul a fost destul de tragic pentru că a început să încurce lucrurile, a avut și o rana la cap în timpul Primului Război Mondial. Veneau oamenii cu care lucrase, băieții de la garaj și întrebau de ei.

David Marcovici în partea dreaptă a imaginii, familia și mașina sa. Foto credit: Arhiva personală a familiei Marcovici.

„Artiștii veneau și plăteau consumația cu propriile lor desene și picturi. Frații Jerca știau că clienții lor sunt pictori cu valoare”
B365.ro: Frații Jerca au fost mandatari în anii ’60?

Delia Silvia Marc: La un moment dat, au fost scoși din cârciuma lor de pe Povernei 44 și au lucrat la un bufet lângă Spitalul de copii. Era un cartier de oameni deosebiți, cu școală, cu funcții administrative. I-a scos de acolo și i-a dus pe Ilie Pintilie lângă Spitalul de copii, iar bufetul nu mai era al lor. Victor Jerca stătea pe strada Argentina, era trist și supărat când se întâlnea cu mama mea. În Bodega fraților Jerca se vindeau finețuri. Mă uităm la schițele de pe pereți, erau multe schițe de mână. Artiștii veneau și plăteau consumația cu propriile lor desene și picturi. Frații Jerca știau că clienții lor sunt pictori cu valoare. Îmi amintesc că mă jucăm cu numele lor, Piliuță, Luchian, sunau misterios pentru mine.

B365.ro: Vă trageți dintr-o familie veche de evrei care a avut mult de suferit. De ce n-ați emigrat?

Delia Silvia Marc: Gluma mea dintotdeana a fost că trebuie să rămână cineva de sămânță. Bunicul meu a muncit de la răsăritul soarelui și până la apus, și-a școlit angajații în ceea ce privește funcționarea automobilului, a călătorit la Viena, Berlin, Paris pentru contractarea uleiurilor auto și a pieselor de schimb și a fost foarte iubit și stimat de vecini, prieteni, familie. O foarte frumoasă prietenie a existat între el și Dinu Lipatti, căruia i-a dăruit o vioară valoroasă, între el și bătrânul general Ieremia Grigorescu și familia profesorului Nicolae Iorga, ce locuia câteva case mai departe, pe aceeași stradă, Bonaparte, între el și mulți conducători de vază ai comunității evreiești din acele timpuri, de exemplu, Președintele Templului Coral, unchiul soției sale, dl. Samuel Zentler, și Rabinul Șef Alexandru Șafran.

„Bucureștiul care dispare de la o zi la alta a rămas în sufletul meu”

Ștefania Atanasiu, al cărei bunic a fost asociatul lui Ioan Jerca în anii ’60, s-a mutat la Luxemburg acum 7 ani cu întreaga familie.

Ștefania Atanasiu: Iubesc Bucureștiul, îmi place să-l bat la picior și o fac și acum când am ocazia. Mă duceam la toate tururile ghidate și așa am cunoscut-o pe Oana Marinache. Pe vremea când eram studentă la drept chiuleam de la cursurile mele și mergeam la cursurile de arhitectură ale soțului meu, unde el era student. Bucureștiul care dispare de la o zi la alta a rămas în sufletul meu.

„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare, moderne, revoluționare. Ce am mai scris se află aici:

Cookies