Ce tip de lumină să alegi în funcție de destinația fiecărei camere din casă (P)

22 feb. 2022
36 Afișari
Ce tip de lumină să alegi în funcție de destinația fiecărei camere din casă (P)
Ce tip de lumină să alegi în funcție de destinația fiecărei camere din casă

Amenajarea unei locuințe implică atât de multe aspecte, de la alegerea vopselei până la tipul de mobilă și decorațiuni, încât probabil nu te-ai fi gândit că printre primele decizii pe care trebuie să le iei sunt și cele legate de tipul de lumină potrivit fiecărei încăperi. Documentarea în prealabil privind tipurile de iluminat existente elimină situațiile în care lumina din living este prea puternică, iar cea din zona biroului slab luminată.

Primul pas atunci când alegem temperatura de culoare a sursei electrice de lumină este să ne gândim la activitățile ce se vor desfășura în acel spațiul al casei, astfel încât să protejăm deopotrivă sănătatea ochilor noștri cât și a celor dragi.

Spațiile din locuință destinate relaxării și odihnei, precum dormitorul și zona living-ului necesită o lumină cât mai naturală care să inducă ideea de armonie și confort. Becurile LED cu lumină caldă sunt cele care imită cel mai fidel lumina soarelui, fiind astfel întâlnite în întreaga locuință.

Lumina caldă scade puterea de concentrare și obosește ochii de aceea nu este indicată alegerea acestui tip de lumină pentru zona biroului sau pentru bucătărie.

Lumina rece

Becurile LED cu lumină rece sunt utilizate de obicei în încăperile în care se desfășoară activități ce necesită atenție și concentrare deoarece acestea au rolul de a accentua foarte bine detaliile. Zonele din locuință în care este necesar să existe becuri cu LED Cool White sunt băile, bucătăriile și spațiile destinate birourilor.

Dezavantajul acestui tip de lumină este faptul că vă poate supune unui risc destul de mare de radiații UV.

Becuri LED simple sau inteligente?

Ambele tipuri de becuri ajung foarte repede la intensitate maximă, spre deosebire de cele clasice. Diferența dintre cele două însă constă în faptul că cele inteligente au avantajul că se pot acționa inclusiv de pe tabletă, smartwatch, telefon și telecomandă. În plus, prin intermediul gadgeturilor poți alege intensitatea de lumină dorită și chiar culoarea pe care dorești să o emane becul tău.

Trebuie să știi că cele două tipuri de lumină nu se exclud una pe cealaltă, ci funcționează armonios împreună atunci când sunt amplasate strategic în aceeiași zonă. Spre exemplu, poți încerca o lustră LED cu lumină caldă de la DM Living deasupra mesei și să completezi zona blatului cu spoturi LED cu lumină rece pentru mai multă precizie.

Corpurile de iluminat cu tehnologie LED sunt disponibile în sute de variante, iar pe DM Living găsești cu siguranță tot ceea ce ai nevoie pentru casa ta.

Cookies