Ce spune SIMONA HALEP despre accidentarea sa și despre turneul de la Wimbledon

de:
19 iun. 2014
0 Afișari
Ce spune SIMONA HALEP despre accidentarea sa și despre turneul de la Wimbledon

Ce spune SIMONA HALEP despre accidentarea de la meciul cu BECK: „Accidentarea nu este gravă, dar mi-a fost frig pe teren, muşchiul de la umăr s-a contractat, iar fizioterapeutul mi-a spus că ar trebui să mă opresc, pentru că s-ar putea să se agraveze. Dar voi fi aptă pentru Wimbledon”, a declarat Halep, informează wtatennis.com, citat de MEdiafax.

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, a abandonat, miercuri, meciul cu germanca Annika Beck, locul 55 WTA, la scorul de 7-5, 2-3, din cauza unor dureri la omoplatul drept, în turul doi al turneului de la ‘s-Hertoghenbosch (Olanda). SIMONA HALEP era considerat[ favorita competiției din Olanda. 

Simona Halep a câştigat primul set cu scorul de 7-5, în 50 de minute. În pauza dintre seturi, care a durat aproape nouă minute, Halep a cerut intervenţia fizioterapeutului, acuzând dureri la gât şi la omoplatul drept. Această intervenţie a fost făcută după time out-ul tehnic solicitat de Beck.

Simona Halep, deţinătoarea trofeului la turneul WTA olandez, a cerut din nou ajutor medical la scorul de 1-2 şi 2-3, în setul doi. După ultima intervenţie, Halep a anunţat arbitrul de scaun că nu mai poate continua, după o oră şi 16 minute de joc.

În luna mai, Simona Halep a abandonat şi la turneul de la Roma, după ce câştigase în turul 2, pentru a fi aptă de joc la Roland Garros, unde a ajuns în finală. Ea acuzat atunci dureri musculare în zona abdomenului.

Simona Halep urmează să participe la al treilea Grand Slam al anului, turneul de la Wimbledon, unde este cap de serie numărul 3. Competiţia de la All England Club începe luni.

Cookies