Ce spune piața imobiliară din București pentru cei care caută chirie

“Tu ai creat ceva, dar eu o sa tac din gură și nu o să-mi mai folosesc ego-ul pe care tu l-ai creat să dispară din mine, dar eu o să fiu atent la tine și te voi lasă să fii în lumea ta când eu voi fi în lumea care tu mi-ai propus-o să fiu”. Aceasta este transcrierea unei fraze pe care participantul cel mai spiritual de la Insula Iubirii i-a spus-o celei mai spirituale ispite feminine de la Insula Iubirii, ispită de care participantul s-a îndrăgostit. Ea i-a răspuns “OK”, fără să stea pe gânduri, iubindu-l la fel de mult cum o iubește și el pe ea.

Fix coerența asta a avut-o și mintea mea când am aflat că e destul de posibil, să fie nevoie să mă mut din nou, din motivul pertinent că proprietarul, căruia n-am ce să-i reproșez, vrea să facă altceva cu apartamentul în care stau. Nu e sigur, dar e posibil. Mi s-au încurcat gândurile când am auzit, mi s-au făcut ghem la fel de repede cum se încurcă firul de la căști când le bagi 2 secunde în buzunar.

Și tocmai când aveam și eu impresia că dezvoltarea mea personală e la niște cote care îi permit să sară orice gard a venit vestea asta care mi-a anulat toată spiritualitatea, dar mi-a trezit puterea de victimizare. I-am comunicat și câinelui că suntem oamenii străzii, pentru că eu n-am fost în stare să fiu un om firesc și să fac un credit spre a dobândi domiciliu. Colac peste pupăză mi-am mai luat un șoc în dimineața asta când mi-au intrat reclame pe YouTube Premium, dar nu e nimic grav, doar mi se delogase contul. Deci, asta s-a rezolvat.

Din motivul posibilei mutări nici n-am putut să mă bucur cum se cuvine de cele trei episoade din Insula Iubirii. M-am uitat, dar mintea mea era în altă parte. Dacă e ceva să nu halesc în viața asta e să mă mut. Și n-am fost privat de această experiență, cred că am stat în 30 de locuri de când am plecat la facultate în 1999, ca să aflu ulterior că mai bine mi-ar fi prins o casă decât studii superioare. 30 de locuri și câteva localități: Timișoara, București, Londra, Cluj, București, la munte lângă Brașov, Siliștea Snagovului și București din nou. Vomit numai când mă gândesc.

În București cred că am stat cu chirie la cel puțin 20 de adrese: Ștefan cel Mare, Drumul Taberei, Drumul Găzarului, Dristor, Berceni, Militari de 2 ori, Mitropolie, Rahova de 2 ori, Unirii de 2 ori, Calea Victoriei, Universitate de 2 ori, 1 Mai, Dorobanți și astea sunt doar cele pe care mi le aduc aminte, într-un context în care eu nu-mi găsesc locul nici în capul meu, că, dacă mi l-aș găsi, n-ar mai conta unde stau. Că asta am remarcat. Că, deși îmi doresc detașarea, tot e important unde stau. 

Nu recomand deloc să fii sărac când ai pretenții. Bine, îmi pot scuza pretențiile spunând că acestea nu țin de lux și de finisaje, cât țin de sentimentul de aerisire. Nu mai pot să văd obiecte, motiv din care, de exemplu, acum am în living o canapea, o comodă și o mașină de cusut. Am nevoie de spațiu ca să mă simt singur, să-mi respir singurătatea, nu să mă simt înghesuit de mobilă când sunt singur. Plus că atunci când ai puține lucruri se face curat foarte ușor.  But enough about me. Să vedem ce spune piața imobiliară uitându-mă pe șite-ul pe care îl știm cu toții, imobiliare.ro.

În primul rând, analizând oferta, prima concluzie este că lumea are bani, că, dacă n-ar avea lumea bani, nu s-ar cere. Cele mai ieftine chestii sunt garsoniere pe la marginea Bucureștiului sau câte o cameră în apartament de două camere în zone cum ar fi Crângași sau Militari. Astea costă cam 200 de euro și sunt doar câteva la prețul ăsta. Eu n-aș avea o problemă să stau într-o garsonieră mai mare dacă nu aș fi fumător. Dar sunt. Oricum, când ai câteva probleme la cap, nu-ți prea priește să stai într-o singură cameră ca la Obregia.

Deci, chiar dacă m-aș lăsa de fumat pentru că stau într-o garsonieră, ideea că am o singură cameră m-ar stresa atât de tare încât m-aș reapuca. Èu înțeleg raționamentul conform căruia prețurile sunt atât de mari, pentru că cererea este foarte mare, dar tot nu pricep de unde are lumea bani. Sau poate mă învârt eu în cercuri de săraci, iar în afara bulei noastre de lumea a treia, lumea e a-ntâia mereu.

În al doilea rând, analizând oferta, a doua concluzie e că garsonierele și apartamentele arată fix la fel ca acum 10 ani când îmi căutam să mă mut. Și ca acum 15, deci banii ăștia mulți pe care îi are lumea se duc în alte părți decât spre investiții în estetica spațiilor de închiriere. Recunosc, fără depresie, poate mi-ar fi mai ușor să stau într-un spațiu care urlă la tine “Bine ați venit în 2005!”, altfel prefer niște pereți goi.

Scriind asta îmi dau seama că am karma pe casă blocată, semn c-ar trebui să-mi găsesc întâi liniștea interioară și apoi cea exterioară mă va găsi și ea sau semn de a nu confunda liniștea pe care mi-o dă o casă care îmi place cu liniștea de care am nevoie. Nu vă imaginați că trăiesc în lux acum, chiar nu e cazul, dar am loc să dansez. Din păcate pentru mine, diferența de preț între apartamentele mobilate și cele nemobilate este infimă spre inexistentă.

În al treilea rând, analizând oferta de diverse cu chirie în București, îmi dau seama că soluția pentru a sta într-o casă cât de cât frumoasă e cel mai mare coșmar al meu, să împart spațiu cu cineva. Întrebată de ce nu se mărită, Whoopy Goldberg a răspuns: “Nu vreau pe cineva la mine în casă tot timpul!”.

Și, dacă nu știai, numele Whoopy vine de la pârțuri. A povestit chiar actrița într-un interviu. Whoop, parcă, înseamnă vânt dosnic, iar ea a avut foarte multe vânturi dosnice în timpul unor repetiții și acestea se auzeau când mergea în culise și colegii i-au zis Whoopy și așa a și rămas. Eu n-am probleme să-mi vină prietenii să whoopizeze pe la mine prin casă o zi, două, trei. Dar apoi am nevoie să whoopizez singur, să scriu, să mă gândesc la antiteza dintre ce cred și ce fac, alea, alea. Nici cu Isus nu știu dacă m-aș muta momentan dacă ar sta toată ziua acasă. Adică, în 500 de metri pătrați aș putea sta cu cineva, dar în două sau trei camere, probabilitatea de toxicitate e foarte mare, iar eu sunt sătul de lecții de viață. 

În al patrulea rând, analizând oferta, mă ia și cu speranță. Ori se va prăbuși piața treptat sau brusc ori lumea vă începe și mai abitir să plece spre zone rurale. M-am rugat ieri un pic la Fecioara Maria să câștig la loto ca să-mi iau o casă undeva printre copaci, dar adormirea pare să funcționeze mult mai eficient la sfinți decât la depresivi, așa că n-am câștigat.

Cam asta ar fi deocamdată de pe piața imobiliară. Săptămâna viitoare o să revin la Insula Iubirii, că se termină, cred, și toți oamenii ăia care locuiesc împreună, motiv din care se bălăcăresc masiv, vor ajunge la niște concluzii.

Doamne ferește și Doamne ajută că măcar inima nu se mută. Adișorul Nemutătorul.