ȘTIRI

Ce spune Comisia Europeană despre folosirea bicarbonatului de sodiu în reţeta micilor

Solicitările de autorizare sunt analizate de la caz la caz, scrie rtv.net.

Guvernul României a anunţat joi că reprezentantul său va aborda cu acest prilej, la solicitarea Asociaţiei Române a Cărnii, chestiunea introducerii reţetei produsului mititei pe lista reţetelor tradiţionale, alături de burger şi cârnatul spaniol chorizo, scrie agerpres.ro.

Bicarbonatul de sodiu sau E 500 nu este şi nu a fost niciodată autorizat în prepararea cărnii, inclusiv în cazul mititeilor. În noua listă a aditivilor alimentari pentru UE, folosirea autorizată a acestora este prezentată în conformitate cu categoriile de alimente la care ei pot fi adăugaţi. Noua listă este bazată pe autorizaţiile acordate în conformitate cu vechile directive şi va intra în vigoare de la 1 iunie„, a declarat Frederic Vincent, purtător de cuvânt al comisarului european pentru sănătate şi protecţia consumatorilor

Practic, este vorba despre anexa II a Regulamentului CE nr. 1333/2008 al Consiliului UE şi al Parlamentului European privind aditivii alimentari, amendată trei ani mai târziu prin Regulamentul nr. 1129/2011, care intră în vigoare de la 1 iunie 2013.

Dacă industria cărnii foloseşte aditivi, care sunt esenţiali pentru ei (mititei – n.r.), este necesară depunerea unei cereri de autorizare. Folosirea aditivilor este analizată de la caz la caz şi dacă aceasta respectă condiţiile prevăzute în legislaţia privind aditivii alimentari, Comisia Europeană va propune autorizarea lor. În cazul concret al folosirii E 500 în mititei, folosirea aditivilor în acest produs tradiţional pare acceptabilă, dar procedurile vor trebui respectate„, a mai precizat purtătorul de cuvânt al executivului comunitar.

Sorin Minea, director Romalimenta, a declarat, la România TV, că exste exclus faptul ca României să îi fie interzis să mai producă mici. În schimb, normele referitoare la reţeta lor de preparare pot deveni mai severe. „Micul nu poate să dispară de pe piaţa românească. Miza este ca el să fie permis şi pe piaţa europeană”, a declarat Minea.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button