Ce spune Arhiepiscopia Bucureştilor despre reconsolidarea Bisericii cu Sfinţi din Capitală

de:
08 iun. 2016
0 Afișari
Ce spune Arhiepiscopia Bucureştilor despre reconsolidarea Bisericii cu Sfinţi din Capitală

În răspunsul oferit de Arhiepiscopia Bucureştilor se arată că, în cursul anului 2015, parohia Sfinţi, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, a obţinut toate avizele necesare, inclusiv de la Ministerul Culturii (din 6 mai 2015) şi autorizaţia de construire de la Primăria Capitalei (din 20 august 2015), pentru începerea lucrărilor de consolidare şi restaurare a bisericii Sfinţi, Protoieria 2 Capitală.

„Documentaţia tehnică şi devizul estimativ au fost întocmite de firma SC Remon Proiect SRL, reprezentată de arhitect Constanţa Carp, şi aprobate în cadrul şedinţei Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor din data de 13 octombrie 2015”, mai transmite Arhiepiscopia Bucureştilor, conform news.ro.

În luna decembrie 2015, a fost organizată licitaţia la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în vederea desemnării firmei care va executa lucrările, fiind desemnată câştigătoare firma SC Construct Edil SRL.

„Cererea de finanţare a proiectului menţionat a fost înaintată de parohia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – Sfinţi, spre finanţare, Consiliului Local al Primăriei Sectorului 2 Capitală, în luna ianuarie 2016”, potrivit documentului.

Corina Şuteu, ministrul Culturii, a adresat, luni, o scrisoare Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române şi Episcopului Timotei Prahoveanul privind situaţia gravă în care se află Biserica Sfinţi din Bucureşti, inclusă pe Lista Monumentelor Istorice de categorie B (de interes local), prin care solicită informaţii referitoare la existenţa unui proiect în desfăşurare pentru consolidarea şi restaurarea lăcaşului de cult.

„Ne exprimăm încrederea că cererea de finanţare pentru consolidarea şi restaurarea Bisericii Sfinţi va fi aprobată de Consiliul Local al Primăriei Sectorului 2 Capitală”, mai spun reprezentanţii Arhiepiscopiei Bucureştilor, care adaugă că îşi exprimă disponibilitatea pentru stabilirea unui dialog în vederea găsirii soluţiilor ce se impun în acest caz.

Reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Bucureştilor au răspuns, marţi, solicitării agenţiei de presă News.ro, referitor la scrisoarea transmisă de ministrul Culturii, explicând că proiectul de restaurare, realizat de Constanţa Carp, nu a fost demarat din lipsă de fonduri.

„Suma este foarte mare – 545.000 de euro cu TVA, aşa că lucrările s-au blocat pentru că nu există bani”, a mai spus Mihail Săsăujan.

„Starea de conservare a bisericii este una gravă, pictura exterioară, care ilustrează sibile şi filozofi ai antichităţii greco-romane este foarte degradată, iar elementele decorative şi zidurile exterioare prezintă fisuri şi intervenţii neavizate”, se arată în documentul transmis de Corina Şuteu, ministrul Culturii, care îşi exprimă îngrijorarea în privinţa monumentului istoric considerat un element de identitate a Căii Moşilor din Capitală.

Biserica Sfinţi a fost ridicată în vremea lui Alexandru Mavrocordat, în aprilie 1728, pe locul vechii biserici de lemn a lui Popa Hierea.

Cookies