Miercuri, 28 octombrie, primarul Cristian Popescu – Piedone și Edilul Șef Interimar al Capitalei, Ștefănel Marin, au convocat o ședință operativă în teren, la care au participat toți factorii implicați în dezvoltarea obiectivului de investiții Pasaj Rutier Piaţa Sudului.
Întâlnirea s-a desfăşurat în incinta organizării de şantier de pe Calea Văcăreşti şi în teren, în zona intersecţiei Niţu Vasile, demersul celor doi edili vizând urgentarea executării lucrărilor şi identificarea unor soluţii care să contribuie la fluidizarea traficului în zona acestui important nod rutier.
Susţinut de Primarul General Interimar, Primarul Sectorului 4 şi-a exprimat nemulţumirea faţă de ritmul extrem de lent în care înaintează proiectul, reproşând faptul că nu se lucrează în sfârşitul de săptămână şi pe timpul nopţii, deşi gravitatea problemelor privind desfăşurarea traficului impune urgentarea finalizării acestui obiectiv, informează un comunicat de presă remis de Primăria Sectorului 4.
Nu se mai poate să rămânem în această pasivitate, eu unul, astăzi, „am luat taurul de coarne”. Consideraţi ca fiind un ultimatum: domnilor, treziți-vă din somn! Fac un ţel din a debloca mecanismele care îngreunează deciziile instituţionale şi vă invit să îmi comunicaţi în modul cel mai direct problemele pe care le întâmpinaţi. Dacă aveţi oprelişti, personal voi merge şi voi bate la orice uşă, în ministere şi chiar la Guvern, oriunde va fi nevoie, pentru a obţine tot sprijinul necesar pentru finalizarea pasajului. Eu reprezint interesele a peste 300.000 de cetăţeni din Sectorul 4, care ne trag la răspundere, deşi nu intră în atribuţiile Autorităţii Locale, pentru modul infernal în care se circulă şi disconfortul generat de praful din jurul organizării de şantier. De astăzi, zilnic dacă va fi nevoie, eu mă voi afla în zonă şi aştept de la toţi factorii implicaţi, comunicare şi colaborare în timp real. Aveţi sprijinul meu şi pe cel al Primarului General Interimar, nu văd ce v-ar mai putea împiedica să treceţi intensiv la treabă. De astăzi, cuvântul de ordine va fi URGENT!, a declarat Cristian Popescu – Piedone, conform sursei citate.
Pe lângă reprezentanţii constructorului, discuţiile au impus prezenţa celor din cadrul regiilor de utilitate publică, tuturor fiindu-le comunicat imperativ faptul că orice demers privind executarea lucrărilor va fi sprijinit în mod direct de Autoritatea Locală şi Centrală şi chiar susţinut în faţa altor factori implicaţi în derularea proiectului, în situaţia în care vor fi întâmpinate greutăţi în obţinerea avizelor ce se impun.
„Astăzi am obţinut personal avizul de la Metrorex, necesar continuării lucrărilor în subteran. Am demonstrat că se poate, dacă te implici şi dacă te lupţi cu adevărat. Dacă nu ştiţi la ce uşă să bateţi, eu voi merge din nou, personal şi vă garantez că o voi debloca, după cum aţi constatat că am procedat şi astăzi! Sunt motivat şi am alături de mine cetăţenii, al căror interes m-am angajat să îl reprezint”, a adăugat primarul.
Conform sursei citate, cei doi edili au identificat soluţiile pentru câştigarea încă unei benzi pe sens în zona intersecţiei Niţu Vasile. Pe lângă realizarea în acest sens, a unor lucrări de reamenajare a domeniului public, Primarul Sectorului 4 a solicitat urgent prezenţa în zonă a reprezentanţilor centrului comercial, situat în intersecţia respectivă. Chiar dacă este vorba despre un spaţiu aflat în proprietate privată, aceştia au fost extrem de cooperanţi şi şi-au dat acceptul pentru alocarea unei suprafeţe din apropierea esplanadei pentru lărgirea părţii carosabile, lucrare care să contribuie la fluidizarea traficului rutier din zonă, se precizează în comunicatul de presă.