Ce se va schimba dramatic în traficul din București peste doar câteva zile

29 aug. 2022
1516 Afișari
Ce se va schimba dramatic în traficul din București peste doar câteva zile
București | Sursa foto: Pexels.com

Orașul București încă trăiește, în acest moment al vorbirii, o perioadă de magnifică, splendidă grație: din orice punct A în aproape orice punct B poți avea surprize deosebit de plăcute în privința fluidițății traficului, găsești locuri de parcare și după ora 10:00 (asta poate intra lejer în Cartea Miracolelor), nu prea stai la două-trei semafoare decât dacă chiar te îngrămădești la șosea în cele mai complicate ore….

Ultimele zile de trafic mai cumsecade în București

Orașul București încă trăiește această superbă perioadă de grație în traficul său de regulă brambura din două motive mari și late, care se combină minunat vara. Le știți și voi, sunt aceleași din fiecare an, anotimpul Vara:

  1. Încă mai sunt oameni (multicei, după cât de OK-ish era azi  traficul în intersecția de la Piața Unirii pe la ora 11:30)  în concediu
  2. Încă nu a început școala.

Că e logic să fie mai gol orașul vara, anotimpul sfintelor concedii, e logic. E logic să fie mai aerisit și de la vacanța școlară, că nu mai aleargă părinții ca disperații, uneori dintr-un capăt în altul al orașului, să nu întârzie copchilul la școală.

Curiosul caz al traficului din București în luna septembrie

Ce este, totuși, aproape că de neînțeles este nebunia care izbunește ca arteziana stricată. Izbucnește cu 3-4 zile înainte de prima zi de școală (numita disperare după rechizite, haine, ghiozdane..) și care durează, în medie, două săptămâni și jumătate. În ani mai proști, poate dura și o lună.

Pentru că nu e ca și cum toată lumea s-a întors din vacanțe + a început școala, e ca și cum toată lumea s-a întors din vacanțe, a început școala, sunt muuult mai mulți decât ne aminteam, iar  fiecare copil este dus și adus de la școală cu cel puțin două mașini. În același timp. Ca să fie și mai clar: e ca și cum fiecare copil-elev ar fi, simultan, pasager în cel puțin două mașini.

În septembrie, deodată cu școala, în București izbucnește o lună de trafic nebunesc care are frenezie omnidirecțională de roi de cicade. E, tot ca la cicade, un fel de existență contra-cronometru: au un timp foarte, foarte scurt în trebuie să năpârlească, să facă sex întru procreere, să cânte ca nebunele, pentru ca mai apoi să se ducă în Raiul Cicadelor.

Așadar, să ne bucurăm împreună de ultimele zile mai relaxate în traficul din București, nutrind în același timp speranța că poate, cine știe, anul acesta nu va mia fi la fel.

 

 

Cookies