Azi a fost dat în trafic primul tronson din Lotul 3 Nord (aproximativ 2 km), iar Ministrul Transporturilor a transmis informații și despre Lotul 3 Sud al A0 – Autostrada Bucureștiului: ar urma să circulăm pe aici „maxim în aprilie”, spune Grindeanu.
Sorin Grindeanu a spus că grecii de la Aktor sunt în progres foarte bun cu lucrările de la Lotul 3 al Autostrăzii A0 Sud. Progresul a ajuns undeva la 90%, iar maxim în luna aprilie ar urma să fie dat în trafic.
Să știți că sunt în progres foarte bun (constructorii lotului – n. r.). Din păcate, nu cred că vor reuși să termine până la sfârșitul anului lotul 3 – este cel construit de greci – dar undeva la începutul anului viitor se va da în circulație și A0 Sud. Deci, undeva în primele luni ale anului viitor. Progrese undeva la 90 și ceva la sută, ceea ce înseamnă că maxim să zicem în aprilie se va circula și pe A0 Sud, a spus Ministrul Transporturilor, potrivit Agerpres.
Grindeanu a fost întrebat dacă vor exista penalizări pentru întârzierile de la Lotul 3 Sud al A0, iar acesta a spus că este respectat contractul:
Se respectă contractul, ei au niște termene. Sunt lucruri care țin de contract, nu țin de bunăvoința unui ministru sau a unui director de la CNAIR, indiferent cine e.
Ultimul termen asumat de constructorul Aktor pentru cei 18 km ai Lotului 3 Sud (Bragadiru – Joița) este pe 28 aprilie 2025, potrivit informațiilor de pe site-ul arenaconstruct.ro.
La data de 4 noiembrie 2024, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunța că stadiul de execuție a lucrărilor era de 74,1%.
Contractul pentru Lotul 3 Sud valorează 853,422 miliarde lei, fără TVA. De lucrări se ocupă Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA) – SC Euro Construct Trading 98 SRL.
La sfârșitul lunii noiembrie, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor anunța că șantierul a intrat într-o etapă importantă: asfaltarea viaductului peste calea ferată București – Craiova (o distanță de aproape 700 de metri lungime).
De asemenea, Irinel Ionel Scrioșteanu a mai spus că, în prezent, nu mai există nicio zonă sensibilă pe șantier în care să nu se lucreze. Toate utilitățile au fost relocate și acum se lucrează fără impedimente.