Ce se întâmplă cu piețele din Sectorul 4. Soluții găsite pentru producători

11 nov. 2020
8 Afișari
Ce se întâmplă cu piețele din Sectorul 4. Soluții găsite pentru producători

Ținând cont de măsurile dispuse la nivel guvernamental în privința limitării infecțiilor cu COVID-19, Primăria Sectorului 4 a descoperit soluții pentru a mulțumi producătorii.

Primăria a identificat locații în apropierea piețelor și a început amenajarea acestora, în vederea relocării tuturor producătorilor autohtoni de fructe și legume de sezon, pentru ca aceștia să-și poată continua activitatea în condiții normale.

Prin urmare, producătorii care au închiriate tarabe în noua piață a Sudului, vor fi relocați în piața volantă pe care administrația locală o amenajează la parterul parcării etajate aflată la doar câțiva metri distanță, acolo unde există condiții decente care nu doar că respectă normele legale, ci le și asigură adăpost comercianților, potrivit comunicatului de presă al Primăriei Sectorului 4. În aceleași condiții vor funcționa și vânzătorii de la Piața Berceni-Olteniței, care au fost mutați la parterul parcării etajate de pe strada Tulnici, adică în spatele sediului pieței.

Cu privire la locul de vânzare amenajat pe acoperișul Pieței Progresul, Primăria arată că tarabele mutate aici vor fi adaptate astfel încât atât producătorii, cât și cumpărătorii să fie feriți de ploaie. Aceeași soluție, de acoperire cu copertine impermeabile a tarabelor a fost pusă în aplicare și în cazul producătorilor ce funcționau până acum în piețele Apărătorii Patriei (tarabele de aici sunt relocate pe amplasamentul fostului târg de miei), Norilor și Timpuri Noi (aceștia au primit ca alternativă de locație de vânzare parcarea situată pe strada Secerei, în proximitatea Palatului Național al Copiilor), precum și a celor din Piața Străduinței (care au fost relocați în parcarea din proximitatea acesteia).

Magazinele situate în piețele din Sectorul 4, care au alt obiect de vânzare față de comercializarea de fructe și legume, vor rămâne deschise, cu obligația administratorilor piețelor de a stabili noi circuite de intrare/ieșire, astfel încât să fie respectate cu strictețe noile reglementări specifice privind limitarea infecțiilor cu noul coronavirus.

Amenajarea noilor locații de vânzare a fructelor și legumelor de sezon se va încheia marți, 10 noiembrie, urmând ca activitatea propriu-zisă să se reia începând de miercuri, 11 noiembrie 2020.

Cookies