Ce SALARIU câştigă un vânzător în magazinele Lidl

de:
07 iul. 2016
4 Afișari
Ce SALARIU câştigă un vânzător în magazinele Lidl

Discounterul german Lidl, prezent pe piaţa locală cu aproape 200 de magazine, are peste 4.200 de salariaţi în România, iar cei mai mulţi lucrează în magazine pe poziţii de vânzător sau lucrător comercial.

Reprezentanţii Lidl precizează însă că salariului i se adaugă asigurare medicală şi alte avantaje în bani, produse sau bonuri valorice, precum şi traininguri.

„De asemenea, Lidl re­munerează fiecare minut lucrat (peste program – n.red.) şi oferă progresiv creş­teri salariale şi zile de concediu adiţionale. Astfel, în primul an calendaristic un salariat are 21 de zile de concediu, în cel de-al doilea ajunge la 23 de zile, iar în cel de-al treilea la 25″, adaugă aceştia.

Grupul german Lidl plăteşte printre cele mai mari salarii din retailul alimentar autohton, scrie zf.ro. Nemţii au fost de altfel întotdeaua printre cei mai deschişi în ceea ce priveşte salariile minime sau medii din companie, declarând şi anterior nivelul câştigurilor angajaţilor din magazine.

Mai mult, anterior oficialii Lidl spuneau că un vânzător al unui magazin al lanţului din Bucureşti câştigă cu până la 30% mai mult decât un angajat pe aceeaşi poziţie într-un mic oraş de provicie, diferenţele salariale fiind date de costul vieţii şi de raportul cerere-ofertă de pe piaţa muncii pe de-o parte şi de experienţă şi vechime pe de altă parte.

Cookies