ARHIVA B365

Ce salariu are un şef de magazin Lidl în România

Astfel, un vânzător are salariu 1.400 de lei net pe lună, în orașele mici, în timp ce un șef de magazin are peste 4.000 de lei net pe lună, scrie zf.ro.

„Noi am înţeles că o companie supravieţuieşte dacă angajaţii sunt bine pregătiţi şi fericiţi la locul de muncă, astfel încât să aibă toată atenţia îndreptată către ceea ce trebuie să facă. Ei nu au de ce să îşi facă griji pentru că nu intră salariul sau pentru că nu pot promova. Este timpul să investim în resurse umane şi vrem să impunem tendinţe în această direcţie“, a spus Ileana Ştefan, directorul de resurse umane al Lidl.

Începând din acest an, Lidl a lansat un program de dezvoltare dedicat echipelor de conducere din cele aproape 190 de magazine pe care le are pe plan local. Aceştia vor fi implicaţi în programul în care s-au investit 5 milioane de euro timp de un an, iar şefii de magazine vor primi câte un autoturism Skoda Rapid şi vor avea cheltuielile de transport asigurate.

Programul se doreşte a fi un instrument de învăţare în cascadă, prin care cunoştinţele să fie transferate de la echipa actuală de conducere a magazinelor (care nu a beneficiat până în prezent de un astfel de curs de studii dedicat lor) către viitorii lideri din companie.

În prezent, Lidl are 4.000 de angajaţi şi are în plan recrutarea a încă 200 de oameni până la finalul anului.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button