Ce salariu are un angajat al McDonald’s România

de:
29 iul. 2013
0 Afișari
Ce salariu are un angajat al McDonald’s România

Salariul pe care îl câştigă, la început de drum, angajaţii celui mai mare lanţ local de restaurante din România, cu peste 60 de unităţi, este de circa 1.000 lei (225 euro). Remuneraţia creşte apoi cu circa 5% an de an pentru aceeaşi poziţie, potrivit unor surse apropiate companiei, citate de ZF şi preluat de realitatea.net.

„Sistemul este construit de aşa natură încât angajatul să avanseze după 1-2 ani, în cadrul McDonald’s fiind construită o organigramă foarte bine pusă la punct. Mulţi dintre cei care nu avansează aleg să plece”, spun sursele citate.

Cei care rămân însă în companie şi promovează pot ajunge în 3-4 ani să treacă prin toate etapele şi să ocupe poziţia de director de restaurant, poziţie pentru care salariul ajunge la aproximativ 1.500 de euro.

Cookies