Ce să îți cumperi de Black Friday și la ce preț

Prima mea criză de isterie a avut loc în anul 1985 în localitatea Năvodari, din județul Constața. Mă aflam cu mama mea pe litoral în vederea petrecerii unor clipe de neuitat pentru o perioadă limitată. Atât a clipelor, cât și a neuitării. În timpul unei plimbări în aer liber am remarcat un domn care vindea popcorn. Am urlat delicat la maică-mea să îmi cumpere și mie, iar ea mi-a zis că tocmai ce mai mâncasem o juma’ de pungă, ceea ce era adevărat. Mai mâncasem o jumătate de pungă, iar jumătatea nemâncată rămăsese în cameră. În calitate de copil nu am achiesat deloc cu propunerea maică-mii de a ne întoarce în cameră să luăm punga și am început să urlu: “Priviți lume, că nu vrea să-mi ia o pungă amărâtă de floricele!”. Maică-mea nu s-a lăsat intimidată de criza mea, nu mi-a cumpărat, iar eu am pedepsit-o devenind gay. Cine regretă acum? Sigur nu eu. Mie chiar îmi place să… în fine… Nu e cazul aici și acum

Ideea pe care aș vrea să o desprind din această povestire e că uneori, și ca adulți, mai ales ca adulți, uităm să facem diferența dintre necesitate și lipsă și ne luăm lucruri de care credem că avem nevoie. Mai ales de Black Friday. Întrebarea care se pune, evident, este: Ce ne lipsește cu adevărat?

Ieri am împlinit 42 de ani și aș vrea să vă împărtășesc ce nevoi reale am descoperit că am în acești 42 de ani, cum am reușit să mi le satisfac și de unde mi-am cumpărat ce îmi lipsea cu adevărat și la ce preț.

Cu Răbdarea trecem… orice

O să încep cu Răbdarea. Mi-a lipsit foarte mulți ani și am pus-o tot timpul pe seama celor care, nefăcând așa cum dictam eu, mă forțau să mi-o pierd. Răbdarea se cumpără de la de tine însuți și de fiecare dată costă cam câteva clipe. Viața mi-a oferit foarte multe situații de tipul celei cu floricelele, când nu am primit fix ce și mai ales când am vrut eu. Am făcut sute crize. Mi-a luat 42 de ani să îmi dau seama că, dacă stau să mă gândesc doar câteva secunde, crizele pot fi evitate. Am mai realizat că am nevoie de răbdare ca să o am exclusiv cu mine însumi, nu cu ceilalți, pentru că răbdarea “dispare” doar atunci când fac eu greșeli, nu când le fac ceilalți. Atunci când nu primești ce vrei de la viață sau de la altcineva răbdarea e “doar” reacția sănătoasă și inteligentă la situația respectivă. Răbdarea e soluția și nu trebuie decât să trag puțin aer în piept, proces cunoscut în lumea spirituală ca respirație, ca să realizez că pot trăi fără “ceva-ul” respectiv venit din exterior, mai ales că nevoile noastre vin toate din interior și e firesc să fie satisfăcute tot din zona respectivă. Răbdarea se cumpără, așadar, de la tine însuți.

În plus, mai e o treabă. Avem expresia asta care zice: “Mă faci să-mi pierd răbdarea!”. Am învățat și încă învăț că răbdarea e ceva ce nu poate fi pierdut, ci doar ceva ce poate fi câștigat. Ne naștem crezând că suntem nerăbdători, iar una dintre lecțiile principale ale vieții e să ne clădim ușor, ușor răbdarea. În momentul în care tu, ca om, începi să vezi beneficiile răbdării și liniștea pe care aceasta o atrage după ea, răbdarea devine din ce în ce mai stabilă, iar tu începi să nu mai vrei să o pierzi și ții cu dinții ea. Uneori ea pare să se zbată și să vrea să se smulgă din brațele tale ca o pasăre căreia îi e dor de zbor, iar atunci tot ceea ce trebuie să faci tu e să o mângâi, să o liniștești, iar apoi să-ți desfaci brațele și să o eliberezi. Vei vedea atunci că ea își ia zborul, dă câteva ture de detașare pe deasupra ta ca să te admire și apoi se întoarce în brațele tale unde se culcă liniștită la pieptul tău, piep în care bătăile unei inimi calme se tranformă în cel mai frumos cântec de leagăn.

Încă n-am înțeles tot ce am înțeles

Cel de-al doilea lucru, care merge mână în mână cu răbdarea și de care n-am știut mulți ani că am nevoie, a fost Înțelegerea. Am remarcat că, dacă am un pic de răbdare, îmi devine foarte ușor să îl înțeleg pe omul care nu mi-a satisfăcut o dorință, să realizez că, în spatele deciziei lui de a nu îmi satisfacce mie dorința, e un lung și de evenimente, experiențe și trăiri. Că în spatele deciziei lui de a mă refuza e toată viața lui de până atunci. Că în spatele deciziei lui de a mă refuza poate fi chiar înțelepciunea că refuzul mi-ar face mai mult bine decât îndeplinirea dorinței. Înțelegerea e destul de ieftină în sensul că ea costă de fiecare dată doar câteva gânduri “scumpe”, în adică dragi. Și, chiar dacă omul ăla m-a refuzat din “răutate”, în spatele “răutății” e viața lui. În spatele “răutății” lui sunt mii de refuzuri de orice fel primite de el de-a lungul timpului. Cum aș putea să mă mai supăr pe un om care a experimentat de multe ori refuzul? E ca și cum ai spune: “Mă supăr pe tine că te simți ca mine!”. Înțelegrea e și ea o păsăre deloc rară, dar destul de discretă. Ea nu vine să îți dea două aripi peste bot ca să îți atragă atenția că e acolo, ci planează pe Cer, liniștită, așteptând să îți îndrepți ochii spre ea și să o strigi în șoaptă la tine. Înțelegerea ți-o vinzi ție însuți atunci când realizezi că o ai.

Abia când judeci apoi judeci acum

Dintr-un proces de gândire atât de simplu ca cel de mai sus se desprinde una dintre cele mai mari nevoi de-ale mele. Nevoie pe care am ignorat-o ani de zile, pentru că am considerat de multe ori că am eu dreptate, iar printr-un refuz de orice fel mi se făcea o nedreptate. E vorba despre nevoia de Nonjudecată sau Judecata de Apoi, cea care vine după judecata conform căreia am fost nedreptățit. Nonjudecata costă bucurie, iar plata ți-o faci ție însuți. Tu plătești, tu încasezi, iar miracolul aici e că, de fiecare dată, fără să băgăm de seamă, pe căi mai puțin evidente deocamdată, bucuria asta ajunge și la cel care te-a refuzat. Nonjudecata sunt cuvintele care așteaptă și zboară pe loc, undeva pe Cerul gurii. Niște colibri mici și veseli. Așteaptă prinvindu-ne cu răbdare cum de multe ori, atunci când deschidem gura, lăsăm să iasă primele cuvinte, cele care stau fix în spatele dinților și se năpustesc să iasă ca să acuze, să reproșeze sau să învinuiască. Nonjudecata e o pasăre atât de silențioasă, încât, atunci când face fâl-fâl din aripi, lumea râde de bucurie. Nonjudecata nu se cumpără, ci doar se reamintește. Ușor, ușor, cu răbdare, realizând că niciodată nu ți-a adus vreun mare folos nici să te consideri mai bun, nici mai rău decât alții. Nonjudecata e, într-o primă fază, prezumția de egalitate. Într-o fază ulterioară, la care vreau să ajung, e o normalitate.

Îmi vine să mă iert!

Următoarea mea necesitate, pe care am ignorat-o cu o deosebită eleganță, este Iertarea. Dacă toți facem greșeli, că toți facem, mai mici sau mai mari, de ce, Doamne iartă-mă, să nu ne iertăm? Dacă tot fierbem toți în aceeași ciorbă? Eu, personal, n-am cunoscut om să nu fi făcut greșeli. Uneori, unele greșeli ne par de neiertat și nu remarcăm că neiertarea asta ne duce la resentimente, la chin, la suferință. Nu ne dăm seama că neiertarea este pasărea imaginară ale cărei gheare le simțim în piept, scormonindu-ne sufletul, alungându-ne Răbdarea, Înțelegerea și Nonjudecata. Dacă astea sunt efectele neiertării, de ce nu iertăm mai mult și mai des? De ce nu iertăm continuuu? De ce nu iertăm în loc să gândim? “Dă dreacu’ să ne ia!”, cum zicea bunică-mea când era supărată. Și, psihlogic vorbin, dracu’ ne ia când nu iertăm. N-am auzit pe nimeni să spună: “Mamă, mi s-a făcut un rău când l-am iertat pe ăla…”.

Mi-a zis Andrei Stupu la un moment dat că Iertarea este o experiență foarte intimă. Este. Iertarea este atât de intimă și de naturală, că, odată, ce o experimentezi tu, o vezi posibilă în toți și în toate. Iertarea e o pasăre imensă, infinită, cu greutatea unui fulg. Atunci când Iertarea zboară și devine evidentă, lacrimile de bucurie aplaudă pe obrajii celor care o simt, căci Sufletul e Cerul pe care zboară Iertarea, ca un Senin care înlătură norii. Iertarea nu se cumpără, ea fiind nelimitată și la dispoziția oricui. Ea doar se oferă și se primește. Cadou. Dar. Dar din dar se face Rai. Și, ca o ecologistă ce este, se transmite fără ambalaj.

Uneori e mai ușor să ierți greșelile altora decât pe ale tale, dar asta pentru că uităm că Iertarea nu face diferențe între greșeli. Nu există ceva ce nu poate fi iertat. Fiind o pasăre eminamente a Sufletului, Iertarea se simte la fel de confortabil oriunde este invitată, iar, atunci când ea vine, aduce cu ea alte Păsări suprasublime: Dreptatea, Adevărul și Iubirea (DAI). Dacă DAI, ai. Iar Dreptatea, Adevărul și Iubirea, ca și celalalte păsări din acest text nu sunt făcute pentru colivii, pentru că ele nu aparțin cuiva, ci nouă, tuturor, căci Libertatea nu poate fi ținută captivă, Recunoștința e făcută ca să fie recunoscută și ca să ne recunoaștem între noi, iar Armonia nu poate cânta doar pentru unu, ci doar pentru Unu. Asta e, așa, un fel de Veste Bună.

Final fericit la reduceri

Stolul acesta de Păsări Măiastre zboară continuu pe Cerul Sufletului Nostru, oricât de mulți nori ar părea El să aibă. Oricât de mulți nori punem noi pe El. Din fericire, și în ambele sensuri ale următoarelor cuvinte, nu există nor să stea în calea vreunei păsări. Doamne ajută. Vă pup. Addy. Stau așa și mă gândes, că dacă îmi lua maică-mea floricele, cine știe ce aș fi făcut în dimineața asta în loc să scriu acest text. Cumpărături plăcute văd doresc. De asemnea, de oriunde v-ați cumpăra aceste produse, dacă folosiți codul #addy69, primiți reducere de până la 100%. Dumneavoastră stabiliți cât.