Ședința pentru gestionarea problemei deşeurilor din București, care s-a desfășurat la sediul Primăriei Sectorului 1, nu a fost lipsită de scandal. Doi consilieri locali din partea PSD au chemat poliția pentru că nu au fost lăsați să participe.
Ședința pentru gestionarea problemei deşeurilor din București, convocată de primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a dat naștere ideii constituirii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deşeurilor. Prin aceasta, Primăria Municipiului Bucureşti şi cele şase sectoare ar urma să se asocieze pentru o mai bună gestionare a crizei gunoaielor din Capitală.
Potrivit proiectului, municipiul Bucureşti, prin Consiliul General, va avea calitatea de asociat-membru fondator, iar sectoarele Capitalei, prin consiliile locale, vor avea calitatea de membru.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a afirmat la finalul ședinței de la Primăria Sectorului 1 că Bucureștiul este captiv astăzi în privința depozitării deșeurilor, deoarece Capitala este deservită de un singur depozit de deșeuri care are autorizație de mediu.
Ministrul a mai precizat că instituția pe care o conduce va analiza posibilitatea oferirii unei alternative pentru depozitarea deșeurilor și în alte județe, dar și că Primăria Capitalei trebuie să vină cu o soluție, putând accesa în acest scop fonduri europene.
La finalul întâlnirii, Alin Stoica, Prefectul Capitalei, a anunţat că se va lua în vedere modificarea legislaţiei privind depozitarea deşeurilor.
El a mai precizat că va trebui să existe şi o nouă groapă de gunoi, acesta fiind „un lucru absolut necesar care nu a fost luat în considerare în ultimii 20 de ani”.
La ședința de la Primăria Sectorului 1 au paticipat, pe lângă Ministrul Mediului, Primarul General și Prefectul Capitalei și edilii celor șase sectoare ale Bucureștiului.
Întâlnirea nu a fost lipsită de incidente, fiind solicitată intervenția poliției. Doi consilieri locali ai PSD au sunat la 112 ca să anunţe că nu sunt primiţi de edilul Clotilde Armand la ședință.
Octavian Berceanu, comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu, afirmă că, spre deosebire de alte oraşe europene, care trimit la groapa de gunoi doar 20% dintre deşeurile generate, restul fiind sortat şi dus către reciclare, Bucureştiul trimite spre depozitare la groapa de gunoi aproximativ 90% din gunoiul produs. Acest lucru se întâmplă, a precizat Octavian Berceanu la Digi24, din cauza faptului că în Capitală deşeurile nu sunt sortate.