Ce s-a întâmplat, de fapt, cu instalația de oxigen înaintea tragediei din TIR-ul ATI de la Victor Babeș. „A apăsat un buton greşit”

17 iun. 2021
78 Afișari
Ce s-a întâmplat, de fapt, cu instalația de oxigen înaintea tragediei din TIR-ul ATI de la Victor Babeș.

Apar noi detalii din tragedia de la TIR-ul ATI din Curtea Spitalului Victor Babeș. După ce zilele trecute a fost prezentat un raport din dosar, acum s-a aflat ce s-a întâmplat de fapt cu instalația de oxigen înainte de incident. Se pare că o persoană care nu era instruită să facă modificări la instalația de oxigen a apăsat butonul greşit care a dus la moartea a trei oameni.

Un instalator şi şeful serviciului tehnic al Spitalului Victor Babeş sunt acuzaţi că au ucis, fără să vrea, cei trei pacienţi lăsaţi fără oxigen în tirul ATI şi au pus în pericol vieţile altor 5 bolnavi.

Ce spun procurorii

Potrivit procurorilor, cei doi au acţionat necorespunzător – un cuvânt care ascunde în spate neglijența şi necunoaşterea felului în care trebuie să folosească echipamentul care livrează oxigenul. Judecătorul a decis că suspecţii pot fi cercetaţi în arest la domiciliu.

Pe 12 aprilie, şeful serviciului tehnic al spitalului a fost informat că instalaţia care livrează oxigenul către salonul ATI al unităţii mobile, nu funcţionează în parametri normali. Pentru că nu era la serviciu, l-a sunat pe instalator şi i-a cerut să facă el reglajele.

A apăsat butonul greșit

Procurorii susţin că muncitorul nu a fost instruit cum să procedeze. Cu toate acestea, el ar fi mers la camera tehnică a unităţii mobile ca să reducă presiunea oxigenului din instalaţie.

Şi, afirmă anchetatorii, … a apăsat butonul greşit. La o zi după tragedie, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă declara.

Reacția lui Raed Arafat

Acum, procurorii au stabilit în urma unei expertize tehnice, că acţiunea lui a provocat o supraîncărcare cu oxigen a instalaţiei. Aceasta a livrat oxigen către ventilatoare cu o presiune mai mare de 6 bari. Aparatele au intrat automat în stare de protecţie şi s-au oprit. Raed Arafat, secretar de stat și şeful DSU a explicat acest lucru.

La un anumit moment, această presiune a crescut peste 6 bari. Cum, de ce, ce robinet s-a deschis mai mult, ce întrerupător s-a deschis mai mult, asta, deja, face obiectul anchetei. Ventilatoarele respective, când se depăşeşte presiunea de 6 bari, intră în autoprotecţie şi se opresc, pentru că altfel, se distruge tot mecanismul ventilatorului. Asta se pare că s-a întâmplat cu toate ventilatoarele din TIR, care s-au oprit împreună şi au creat situaţia de urgenţă din interiorul terapiei intensive mobile.

Tragedie la TIR-ul ATI de la Victor Babeș

Cei 8 pacienţi bolnavi de COVID-19, aflaţi în tirul ATI din curtea spitalului Victor Babeș, nu au mai primit oxigen. Trei dintre ei nu au mai putut fi salvaţi, ceilalţi 5 fiind evacuaţi şi transportaţi apoi în alte unităţi medicale.

Acum, cei doi angajaţi ai spitalului sunt acuzaţi de ucidere din culpă iar judecătorul a decis că pot fi cercetaţi în arest la domiciliu. Doar instalaltorul a dat declaraţii în fața anchetatorilor şi a explicat tot ce a făcut. Şeful Serviciului Tehnic şi-a rezervat dreptul de a-şi spune punctul de vedere doar în fața instanţei.

Cookies