ARHIVA B365

Ce s-a întâmplat cu românca dispărută de pe un feribot, pe teritoriul Franței

Ca urmare a alertării Ambasadelor României la Paris şi Bruxelles, marţi a fost identificată şi localizată pe teritoriul Belgiei românca a cărei dispariţie a fost semnalată după ce s-a îmbarcat la bordul navei maritime care făcea legătura între Dunkirk şi Ramsgate, potrivit unui comunicat MAE.

În prezent, femeia este „în siguranţă şi beneficiază permanent de sprijinul şi asistenţa misiunii diplomatice române din Belgia, inclusiv asigurarea de hrană şi cazare pe timp de noapte”, precizează MAE.

Totodată, au fost declanşate procedurile de repatriere în regim de urgenţă, cazul fiind semnalat autorităţilor române din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asistării la sosirea în România, inclusiv din perspectiva asigurării asistenţei medicale de specialitate.

Conform MAE, repatrierea va avea loc, cel mai probabil, în cursul zilei de miercuri.

Femeia de cetăţenie română a fost semnalată ca fiind dispărută pe teritoriul Franţei, absenţa ei fiind raportată de pasagerii feribotului alături de care se îmbarcase pentru a traversa Canalul Mânecii dinspre Marea Britanie înspre Franţa.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button