ȘTIRI

Ce s-a întâmplat cu taximetristul care a tâlhărit doi turişti englezi, în București

Potrivit unor surse din Poliţia Capitalei turiştii englezi se aflau într-un circuit european în care au inclus şi România, iar odată ajunşi în Bucureşti, ei au decis să viziteze Centrul Vechi, conform romaniatv.net.

Străinii erau cazaţi într-un hotel de pe bulevardul Timişoara de unde au şi chemat un taxi care să-i ducă la destinaţie. Cursa i-a costat 15 lei. Ulterior, când au părăsit centrul istoric şi au vrut să se întoarcă la locul unde erau cazaţi, au luat un alt taxi care i-a costat, până în Drumul Taberei, 400 de lei.

Cetăţenii străini au refuzat să achite suma, moment în care taximetristul, care aparţinea unei firme din judeţul Ilfov, a scos din portieră un briceag cu care l-a ameninţat pe unul dintre bărbaţi, fără însă a-l agresa fizic.

În urma discuţiilor dintre cele două părţi, englezii au plătit suma de 100 de lei, pe care taximetristul a scris-o pe o chitanţă. Aparatul de taxare arăta, însă, suma de 400 de lei.

Ulterior, şoferul le-a spus clienţilor străini că el este un taximetrist privat şi le-a arătat un abţibild pe care era inscripţionată o altă denumire faţă de cea vizibilă pe portiera maşinii. El a plecat apoi într-o direcţie necunoscută, iar turiştii englezi au decis să se adrese poliţiştilor.

La scurt timp de la primirea sesizării, judiciariştii bucureşteni din cadrul Secţiei 22 Poliţie, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Biroului de Analiză a Informaţiilor – Sector 6 şi ai Secţiei 20 Poliţie au reuşit identificarea şi prinderea suspectului.

În urma verificărilor, oamenii legii au găsit chitanţierul taximetristului unde se putea vedea clar că fusese achitată suma de 100 de lei, însă poliţiştii nu au mai găsit abţibildul pe care conducătorul auto l-a afişat în faţa cetăţenilor străini.

Taximetristul a fost reţinut sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă, însă magistraţii Judecătoriei Sectorului 6 au decis că el va fi cercetat în stare de libertate.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button