Nu știu dacă ați observat, poate sunteți deja prinși cu shopping-ul de Crăciun, poate cu războaiele internaționale, dar nimic nu a dat de furcă anul ăsta multiplilor primari ai Capitalei cum au făcut-o PODURILE.
De la primarul general la cei de sector, de la luminițe disco în S3 la trafic blocat pe Podul Grand Grant și la Pasajul Ghica în S2, construcția denumită Pod a fost nemesis-ul bărbaților care ne conduc orașul.
Nu vreau să fiu extra freudiană azi, dar vă dați și voi seama cu ce putem echivala un Pod și ce corespondent simbolic are, plus că nu putem să nu remarcăm că singurul primar care nu a fost atins de blestemul Podurilor este Clotilde. Care e femeie și a cărei singură problemă rutieră anul ăsta a fost o amendă pentru viteză, fiindcă luat-o valul pe Sisești, unde să nu uităm că nu există Poduri care să o încetinească!!!
Întrebat de ce nu s-a lucrat vara la Podul G, care a blocat orașul, și de ce i-a pătruns munca acum, când trebuie să ne ducem trupurile fizice la birou și copiii la școală, Nicușor Dan a răspuns că a existat o condiționare din partea CFR, care nu i-a lăsat să oprească curentul pe anumite tronsoane ca să poată efectua lucrările și acum au dat undă verde fiindcă trenurile circulă MAI RAR. Această chestie miroase suspect.
Nu vreau să dau idei, dar la Pitești în anii ’90, unde era gen Vestul Sălbatic, dacă vecinii puneau muzica la maxim noaptea și nu te lăsau să dormi și trebuia să te trezești dimineața să mergi la 5 la muncă, cineva din familie care știa cu electricitatea mergea la panou și tăia curentul la apartamentul muzical. Apoi, toată lumea din bloc dormea buștean și o visa pe Mihaela Rădulescu în rochie mulată.
Sau se înțelegea Primăria amiabil cu CFR-ul, ceea ce și aia ar fi fost o chestie.
Exasperat că o parte din oamenii care își petrec jumătate din viață mai nou pe Podul Basarab, pe unde o iau din cauza lucrărilor la Grant, dau vina pe Primarul Sectorului 6 (în care acesta e amplasat) Ciprian Ciucu s-a oferit să sară cu bani ca să se miște mai repede lucrările.
În curând, angajați ai primăriei vor veni la noi la uși să ne întrebe dacă nu dorim să donăm 10 lei pentru podul Grant și noi o vom face, doar ca să ajungem la ședințe la muncă la timp. Banii se vor strânge și de la mașinile care stau bară la bară zilnic ore în șir pe Podul Basarab, ca într-un rollercoaster al cărui trenuleț s-a blocat în vârf, de la oameni care nu au pe unde să o ia și acum locuiesc pe acest pod paralel.
Știu că poate voi ați uitat, dar în primăvară, Daniel Băluță de la PS4 a susținut că Robert Negoiță de la PS3 i-a copiat viitoarea structură de iluminare pod tip Vortex și a implementat-o la podul care intră în Pallady în S3. Pe bucureștenii care vin noaptea din bezna de pe Autostrada Soarelui și urcă direct pe un pod unde îi așteaptă beculețe tip videoclip Kanye West nu i-a întrebat nimeni dacă vor asta, dar pe noi nu ne întreabă nimeni nimic oricum, deci mna.
Acum, se pare că la pasajul Europa Unită, proiectul de pod din S4, s-a pus ultimul strat de asfalt și urmează să fie trasate marcajele. Când se va lansa, bucureștenii se vor putea da cu mașinile în sus și în jos pe ambele poduri și vom putea compara cine are Vortexul mai mare și mai frumos.
Pentru că oricum nu vom mai avea bani de altă distracție prea curând.
Nota B365.ro – Tot Oana, mai jos: