Știri București

Ce presupune, de fapt, proiectul Drumuri Radiale – Orbital București. Harta noilor străzi ce apar în Capitală să rezolve problema traficului

Vineri a fost votat cu mare fast un proiect important pentru Capitală în CGMB. Vezi mai jos ce presupune de fapt proiectul Drumuri Radiale - Orbital București. Harta noilor drumuri ce apar în Capitală să rezolve problema traficului o găsiți de asemenea mai jos.

Primăria București a votat vineri un proiect important în CGMB privind o serie de drumuri radiale noi în Capitală. Pentru a duce la bun sfârșit proiectul, PMB se asociază cu Ministerul Transporturilor și CJ Ilfov. Astfel, vom avea vreo 100 de km de drumuri noi între oraș, noua șosea de centură și localitățile vecine Capitalei din județul Ilfov.

Ce presupune proiectul Drumuri Radiale – Orbital București

Practic, este vorba de o rețea radială de drumuri de aproape 100 de km cu o valoare totală a investițiilor estimată la 700 milioane de euro. Banii vor veni atât din fonduri europene, cât și din bugetul local și bugetul de stat.

Proiectul Drumuri Radiale – Orbital București a fost realizat de Ministerul Transporturilor la nivel de studiu de prefezabilitate, secretarul de stat în MT, Ionel Scrioșteanu având un cuvânt important de spus în acest proiect, după cum recunoștea și primarul Nicușor Dan în timpul unei conferințe de presă. Ulterior, de studiul de fezabilitate se va ocupa Asociația de Dezvoltare Intercomunitara Zona Metropolitană București-Ilfov. Mai mult, drumurile trebuie introduse în Planul de Mobilitate Urbană București Ilfov.

”Drumurile radiale, care ajută la creșterea atractivității investiţiei autostrăzii A0 – Inel București prin conectarea acesteia la municipiul București și la aria metropolitană, sunt în număr de 10 și însumează o lungime totală estimată de 96.11 km. Drumurile radiale înglobate într-un singur proiect denumit Orbital București au fost trasate respectând obiectivele proiectului, astfel încât, acestea leagă marile bulevarde radiale ale municipiului București și a DNCB cu A0, dar și conexiuni între localități din aria metropolitană la A0, intersectând un număr total de 30 UAT-uri”, se arată în proiect.

Vor fi construite și 30 de noduri rutiere

Conform proiectului, s-au propus 30 de noduri și descărcări rutiere pentru conectarea acestor drumuri radiale. De asemenea, pe lângă aceste 10 drumuri radiale se propun și două noduri rutiere ce fac parte din proiectul Orbital București. Este vorba de nodul rutier 1, care conectarea drumul județean DJ 200 la Autostrada A0 pe teritoriul localității Ștefăneștii de Jos, cu un cost total estimat de 7.14 mil. euro cu TVA și nodul rutier 2, propus pentru realizarea legăturii între drumul național DN3 la Autostrada A0 (Pantelimon), cu un cost total estimat 14.90 mil. euro cu TVA.

Cele 10 drumuri radiale propuse prin proiect sunt:

Așa ar arăta cele 10 drumuri radiale din proiectul Orbital București
  • DR1 – Vest Expres, are o lungime de 8.98 km și realizează legătura între Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Timișoara, având un cost estimat de 75.11 mil. euro cu TVA.
  • DR2 – Autostrada A1, are o lungime de 12.02 km și scopul proiectului este de extindere la trei benzi pe sens între km 10 și km 23 a Autostrăzii A1. Costul estimat este de 42.90 mil. euro cu TVA.
  • DR3 – Giulești Expres, drum radial care are o lungime de 10.37 km, conectează Săbăreni la Autostrada AO, se prelungeşte până la DNCB apoi realizează legătura cu Calea Giuleşti. Costul estimat este de 72.62 mil. euro cu TVA.
  • DR4 – NordExpres, cu o lungime de 12.59 km realizează conexiunea localităţii Corbeanca la Autostrada A0 apoi se prelungește spre DNCB și Bulevardul Poligrafiei. Costul total estimat este de 102.39 mil. euro cu TVA.
  • DR5 – Pipera Expres, are o lungime de 10.53 km și realizează legătura între Autostrada A0 și localitățile Otopeni – Tunari – DNCB- Pipera – Băneasa Nord. Costul total estimat este de 85.97 mil. euro cu TVA.
  • DR6 – Afumaţi Expres, drumul radial ce realizează conexiunea Autostrăzii A0 cu DN2, devenind o variantă de ocolire a localității Afumaţi. Are o lungime de 4.39 km și un cost total de 34.14 mil. euro cu TVA.

Alte drumuri sunt acestea:

  • DR7 – Est Expres are o lungime totală de 6.10 km și conectează Moara Domnească la Autostrada A0 și realizează legătura municipiului București la A0 prin Dobroiești-Pantelimon – DNCB – A0. Costul estimat este de 58.34 mil. euro cu TVA.
  • DR8 -Splai Expres cu o lungime de 5.49 km conectează Autostrada A0 cu municipiul București prin legătura la DNCB și Splaiul Unirii, dar și conexiunea cu zona metropolitană prin nodul Cernica. Costul total estimat este de 36.51 mil. euro cu TVA.
  • DR9 – Sud Expres, are o lungime de 13.86 km și realizează conexiunea Vidra – Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Metalurgiei/ Gara Progresu. Costul estimat este de 96.44 mil. euro cu TVA.
  • DR10 – Măgurele Expres, realizează legătura Autostrăzii A0 la DNCB – Parc Industrial Măgurele – Prelungirea Ferentari. Are o lungime de 9.62 km și un cost total estimat de 76.65 mil. euro cu TVA.

Ce spunea Nicușor Dan înainte de ședință

Nicușor Dan spunea că nu a existat o abordare asemănătoare în ultimul deceniu în București.

„Vreau să fac o paranteză aici şi să vă spun că nu a existat în ultimii zeci de ani o abordare integrată a ceea ce înseamnă trafic în Bucureşti. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat, vom vedea intervenţii punctuale, un pasaj aici, un pasaj acolo, dar nu a existat o abordare care să privească această problemă structural. Există două astfel de abordări structurale: utilizarea autostrăzii de centură pe care o vom avea, precum și zece ieşiri din cartierele bucureştene, astfel încât să luăm presiunea de pe acelea care sunt în momentul acesta, cum este Bulevardul Iuliu Maniu, și metroul de suprafaţă pe infrastructura care aparține CFR”, a transmis Nicușor Dan vineri.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button