ARHIVA B365

Ce prețuri sunt la magazinul de jucării Jumbo, care se va deschide luna viitoare în Capitală

Conform conceptului, retailerul grec comercializează în fiecare magazin din reţea în jur de 25.000 de produse la un preţ mediu de 4,99 de euro, adică în jur de 22 de lei. Şi în magazinul din Timişoara există produse din diverse categorii, precum îmbrăcăminte, rechizite, decoraţiuni, sau jucării, care nu depăşesc preţul de 20 de lei, scrie economica.net.

Spre exemplu, o pereche de botoşi de casă pentru bebeluşi costă 14,99 de lei, iar un costumaş întreg pentru cei de vârste mici ajunge la 24,99 de lei. Tot la capitolul îmbrăcăminte, un maiou cu licenţă poate fi achiziţionaqt pentru 12,99 lei. O cană pentru copii cu licenţă Disney costă 12,99 de lei, dar sunt şi modele care ajung la 19,99 de lei. Un set de tacâmuri pentru bebeluşi costă de la 3,99 de lei (marca proprie a retailerului), dar se găsesc produse pe aceeaşi categorie şi mai scumpe. Un bloc de desen cu licenţă Disney costă la Jumbo 5,99 de lei, o tablă pentru desen variază în funcţie de mărime de la 9,99 lei la aproximativ 14 lei. O găletuşă de plastelină Playdoch costă 12,99 de lei, iar un joc complet Playdoch ajunge la 49,99 de lei.

În magazinele Jumbo se comercializează cinci mari categorii de produse. Astfel, jucăriile, produsele dedicate bebeluşilor şi copiilor ocupă în jur de 48% din suprafaţa unui magazin, iar restul este dedicat produselor sezoniere. În jur de 45-55% din produse sunt ale unor mărci cunoscute, iar 70% sunt importate din Asia.

Retailerul de jucării va deschide pe 15 noiembrie al doilea magazin din reţea în Bucureşti, pe bd. Theodor Pallady, în cadrul centrului comercial Arcade Pallady, care găzduieşte şi primul hipermarket Auchan remodelat. Magazinul, aflat acum în faşa de amenajare, va avea o suprafaţă de 14.000 de mp dispuşi pe un singur nivel. În cadrul magazinului vor lucra în jur de 70 de persoane, procesul de recrutare fiind încă în desfăşurare.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button