Ce poți face dacă ți-au fost rătăcite bagajele de cală? În vara asta, chiar e pericol mare s-o pățești

06 iul. 2022
370 Afișari
Ce poți face dacă ți-au fost rătăcite bagajele de cală? În vara asta, chiar e pericol mare s-o pățești
Ce poți face dacă ți-au fost rătăcite bagajele de cală? În vara asta, chiar e pericol mare s-o pățești. Sursa foto: Pixabay

Pe lângă zborurile anulate pe bandă rulantă, companiile aeriene au început să piardă tot mai des bagajele clienților. Ce trebuie să facem în momentul în care bagajul de cală nu a ajuns în același timp cu noi la destinație.

Au fost rătăcite bagajele de cală. Ce este de făcut?

Președintele unei organizații care se ocupă de apărarea drepturilor pasagerilor de avion a explicat pentru DC News cum trebuie să procedăm în momentul în care ne-au fost rătăcite bagajele de cală, dar și care sunt despăgubirile la care avem dreptul.

Ramona Colea, CEO Flight Claim, spune că niciodată compania aeriană nu anunță că a pierdut bagajele. Mai exact, clientul își lasă bagajul în aeroport și urmează să-l ia la destinația finală, chiar dacă zborul este cu escală. Ce se întâmplă în momentul în care ajungem la destinația finală și bagajul nu?

Trebuie să mergem la biroul pentru bagajele pierdute, fie al companiei aeriene, fie cel general și să completăm formularul numit Property Iregularity Report (PIR). În document trebuie să descriem ce marcă avea bagajul, ce culoare, etc. Pe eticheta bagajului scrie și câte kilograme avea.

La formularul PIR este atașată și eticheta bagajului – primită din momentul în care bagajul a fost lăsat la cală. Clientul primește o copie a acestui document, iar o copie rămâne la compania aeriană. De acum ar trebui să înceapă căutarea bagajului.

Sunt șanse ca bagajul rătăcit să fie găsit imediat: poate să vină cu următoarea cursă sau poate ajunge după câteva zile.

Când putem spune că bagajul a fost pierdut

Dacă bagajul ajunge la client după 5 zile, nu înseamnă că a fost pierdut, ci doar întârziat. Acesta este cu adevărat pierdut atunci când nu ajunge la client în 21 de zile.

Indiferent de situație, dacă bagajul nu a ajuns la destinația finală, trebuie să completăm formularul PIR, pentru că niciun pasager nu o să fie tras de mânecă.

Dacă bagajul vine după 5 zile, bagajul este trimis la destinația pasagerului.

„Există şi varianta în care pasagerul este deja acasă. Bagajul îi este adus acasă sau la hotel, sau unde este. Când i-l aduce, angajatul companiei recuperează PIR-ul. În felul ăsta, compania aeriană, având două PIR-uri, original şi copie, dovedeşte că a predat bagajul”, a declarat Ramona Colea pentru DCNews.

Despăgubiri pentru bagajul pierdut

Ce se întâmplă dacă bagajul nu a venit după 21 de zile? Președintele organizației care se ocupă de drepturile pasagerilor de avion spune că, în funcție de distanța zburată, fiecare kilogram al bagajului valorează o anumită sumă.

Dacă un client zboră la Timișoara și un altul la Guadalupe, greutatea celui de-al doilea bagaj valorează mai mult decât primul.

„Raportat la un preţ dintr-un tabel pe care îl au companiile aeriene, înmulţit cu numărul de kilograme din bagaj, reiese preţul bagajului respectiv. Dacă la bagaj este şi o geantă brand, care costa 300 euro, să zicem, se adaugă. Se ajunge şi la 1000-1200 de euro per piesă de bagaj”, a conchis Ramona Colea, conform sursei citate.

Sfat util pentru pasageri: dacă avem și bagaj de mână și de cală, se recomandă să avem în cel mic și haine de schimb, lenjerie, medicamente, rețete (produse necesare). Astfel, reducem cheltuielile în cazul în care bagajul de cală nu ajunge la destinație.

Cookies