Ce plan are Primăria pentru a reduce poluarea în Sectorul 6

de:
18 sept. 2013
0 Afișari
Ce plan are Primăria pentru a reduce poluarea în Sectorul 6

„Planul de acţiuni privind măsuri, programe şi lucrări pentru activităţile de eficientizare a consumurilor energetice din Sectorul 6” prezintă modul în care Primăria Sector 6 îşi propune să acţioneze asupra eficientizării consumurilor energetice şi să îşi reducă emisiile de CO2 cu cel puţin 20% până în anul 2020. Astfel, administraţia locală susţine că urmează să ia mai multe măsuri pentru scăderea nivelului de poluare în domenii precum construcţiile, transportul, electricitatea dar şi amenajarea teritoriului. 

„Nivelul de zgomot înregistrat în Sectorul 6 depăşeşte adeseori valoarea maximă admisă, în special în zona pieţelor publice, restaurante în aer liber, spaţii comerciale, incinte industriale, zone de trafic rutier. Starea de confort şi sănătate a populaţiei în raport cu calitatea mediului se caracterizează prin acţiuni iritante ale poluanţilor atmosferici, cât şi disconfort legat de zgomotul exterior cauzat de surse mobile de poluare fonică (transport rutier)”, se menţionează în documentele care au stat la baza proiectului de hotărâre de Consiliu Local privind adoptarea Planului anti-poluare în Sectorul 6. 

Conform sursei citate, principalele proiecte de reducere a nivelului poluării vizează identificarea posibilităţilor de reducere a consumului energetic în toate sectoarele publice, astfel încât să fie create premisele pentru producerea energiei din surse regenerabile în zona Sectorului 6. La acestea se adaugă modernizarea şi eficientizarea consumului de energie în clădirile publice, precum şi reducerea pierderilor energetice. 

În acest sens, administraţia locală susţine că va continua programul de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe care presupune reducerea pierderilor de energie şi căldură. În prezent, contractul de reabilitare termică din Sectorul 6 vizează anveloparea a 300 de blocuri, contract ce a fost împărţit în trei contracte  subsecvente din care primul – cuprinde 120 de blocuri şi este finalizat, al doilea cuprinde 97 de blocuri din care mai sunt în execuţie ultimele 4 imobile, lucrările urmând să fie finalizate până la jumătatea lunii septembrie. Diferenţa până la 300 de blocuri este cuprinsă în contractul al treilea subsecvent unde lucrările urmează să demareze după încheierea celor din contractul al doilea subsecvent. Lista celor 300 de blocuri incluse în programul de reabilitare termică gratuită poate fi consultată aici. 

„Planul anti-poluare include atât sprijinirea cetăţenilor prin acţiuni concrete, astfel încât să reducem consumul energetic din locuinţe, cât şi co-interesarea comunităţii în participarea la programe de colectare selectivă a deşeurilor urbane. Implicarea locuitorilor Sectorului 6 în proiecte care să îmbunătăţească mediul este un pas important pentru noi toţi”, a declarat pentru B365.RO primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu.

La acestea se adaugă mai multe proiecte privind extinderea şi realizarea de noi spaţii verzi, un exemplu în acest sens fiind modernizarea Parcului Drumul Taberei, unde lucrările vor fi realizate în proporţie de 70% până la sfârşitul acestui an, dar şi crearea altora noi, aşa cum este parcul de 10.500 mp ce ar urma să fie realizat în incinta complexului de locuinţe ANL din cartierul „Constantin Brâncuşi”. Întrucât parcul Drumul Taberei urmează să stea închis timp de 18 luni, autorităţile au decis să creeze mai multe mini-insule de verdeaţă, în diverse zone din Sectorul 6. Detalii, aici. 

CITEŞTE ŞI Parcul Crângaşi, revitalizat în parc multifuncţional. FOTO

În plus, administraţia locală susţine că intenţionează să identifice potenţialului de utilizare a surselor de energie regenerabile şi să crească condiţiile preliminare necesare pentru utilizarea acestora. Planul urmăreşte de asemenea stimularea competitivităţii prin introducerea tehnologiilor avansate pentru reducerea emisiilor de carbon. 

Cookies