Ce pasaje şi bulevarde se deschid în 2012, în Bucureşti FOTO

de:
01 feb. 2012
0 Afișari
Ce pasaje şi bulevarde se deschid în 2012, în Bucureşti FOTO

Prima lună din acest an s-a încheiat, iar Capitala nu are încă un buget finalizat, prin urmare nu se ştie încă ce proiecte vor primi finanţare în acest an. Cel puţin în cazul proiectelor noi. „Vor avea prioritate lucrările începute deja, iar apoi în funcţie de banii rămaşi în buget vor fi demarate şi lucrări noi”, spun reprezentanţii Direcţiei de Infrastructură din cadrul Primăriei Capitalei.

Pasajul Pipera ar trebui finalizat în februarie

Primul pe lista inaugurărilor din acest an este Pasajul Pipera. Lucrarea ar fi trebuit finalizată încă de la sfârşitul anului trecut, însă termenul a fost amânat iniţial pentru luna ianuarie, iar apoi pentru februarie. “M-am consultat cu cei de la Infrastructură şi am decis să mai aşteptăm o lună, o lună şi ceva până să deschidem pasajul. Mai sunt de terminat localele (n.r. bretelele laterale de lângă pasaj). Și nu putem inaugura pasajul până nu vor fi gata”, spunea primarul general, Sorin Oprescu, pe 13 ianuarie.

Proiectul vizează lărgirea la şase benzi a şoselei Pipera între Calea Floreasca şi calea ferată Bucureşti – Constanţa prin construirea unui pasaj care supratraversează bulevardul Barbu Văcărescu şi Calea Floreasca. Șoferii vor avea la dispoziţie câte două benzi pe sens pe pasaj şi câte o bandă la sol lângă pasaj.

Proiectul Pasajului Pipera datează încă din 2006 când a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti cu un cost de 32 milioane de lei. Indicatorii tehnico-economici au fost majoraţi de atunci de două ori, ajungând în 2007 la 228 milioane lei. Contractul de execuţie a fost atribuit în 2009 asocierii PA&CO INTERNATIONAL şi F. KIRCHHOFF STRBENBAU GmbH Co KG. Valoarea contractului era de 105 milioane lei. În 2011 însă, costul lucrării a crescut printr-un act adiţional cu încă 37,78 de milioane lei.

Încă 800 de metri din bd. Uranus, gata în martie

Bulevardul Buzeşti-Berzei-Uranus sau Diametrala Nord-Sud este o altă lucrare cu termenul de finalizare expirat. Astfel, prima etapă din lucrare, cuprinsă între Piaţa Victoriei şi strada Vasile Pârvan, ar fi trebuit încheiată în vara lui 2011. Cu câteva săptămâni înainte de sfârşitul anului au fost deschise însă doar două dintre cele cinci tronsoane cuprinse în această etapă. Astfel, din 6 decembrie 2011, bucureştenii pot circula între Piaţa Virgiliu şi strada Vasile Pârvan (400 metri), iar din 21 decembrie s-a deschis şi tronsonul cuprins între Piaţa Victoriei şi Strada Occidentului (600 metri).

Primarul general, Sorin Oprescu, spune că prima etapă, între Piaţa Victoriei şi Vasile Pârvan va fi terminată în totalitate în luna martie a acestui an. Proiectul de realizare a Bulevardului Buzeşti-Berzei-Uranus cuprinde în total trei etape. Cea de-a doua, cuprinsă între Vasile Pârvan şi Piaţa george Coşbuc, are prevăzut şi un tunel cu o adâncime de 20 metri ce ar urma să treacă pe sub Palatul Parlamentului. Ultima etapă a lucrării este cuprinsă între Piaţa George Coşbuc şi Gara Progresul.
Deocamdată nu se ştie când vor începe lucrările nici la cea de-a doua etapă a lucrării în condiţiile în care Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) nu a aprobat încă Planul Urbanistic Zonal.

La finalizarea întregii lucrări, Bulevadul Uranus va fi o arteră câte două benzi pe sens, piste pentru biciclişti şi două linii de tramvai. Și acest proiect datează tot din 2006. CGMB a alocat atunci pentru proiect 62 milioane lei. Au urmat alte două hotărâri de majorare a indicatorilor tehnico-economici până la suma de 365 milioane lei. Până acum municipalitatea a cheltuit pentru prima etapă a lucrării 67 de milioane de euro, dintre care 38 milioane lucrările propriu-zise, iar 29 de milioane de euro exproprierile.

Termenul de finalizare pentru centrul vechi: primăvara lui 2012

După spusele primarului general, Sorin Oprescu, primăvara va veni în acest an cu o nouă inaugurare. Cea a centrului vechi al Capitalei. Edilul-şef spunea la începutul anului trecut că lucrările vor fi terminate în vara lui 2011. La sfârşitul anului au fost descoperite noi vestigii la intersecţia străzii Franceză cu strada Șelari. După descărcarea arheologică a reieşit că vechile construcţii fac parte din intrarea în vechea Curte Domnească. Astfel, noile descoperiri vor fi păstrate şi acoperite cu sticlă.

Conform indicatorilor tehnico-economici aprobaţi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru reabilitarea Centrului Vechi erau prevăzuţi 27 milioane de euro. Din această sumă, 9 milioane de euro (fără TVA) au fost cheltuiţi de firma Sedesa, înainte ca Primăria Capitalei să rezilieze contractul cu aceasta în 2009. În aproape patru ani, societatea reabilitase doar patru străzi din cele 16 câte erau cuprinse în proiect. După rezilierea contractului cu Sedesa, în primăvara lui 2010 proiectul a fost preluat de firma Apolodor.

Pasajul Mihai Bravu-Splaiul Unirii ar trebui inaugurat în aprilie 2012

Pasajul suprateran Mihai Bravu-Splai Unirii va fi terminat în aprilie 2012, potrivit primarului general, Sorin Oprescu. Pasajul va face legătura între Calea Vacăreşti şi Șoseaua Mihai Bravu, peste Splaiul Unirii şi va avea câte două benzi pe fiecare sens. Lucrarea va consta de fapt din două pasaje supraterane paralele pe direcţia Calea Văcăreşti – Mihai Bravu, câte unul pentru fiecare sens de circulaţie. Lungimea totală a lucrării este de 644 metri, iar primăria va plăti 28 milioane de euro pentru proiect.

Străpungerea Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu ar trebui finalizată în toamna acestui an

Lucrările la Străpungerea Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu au început în martie 2010, durata de execuţie find de 30 luni. Noua investiţie va face legătura între Vitan şi Berceni. Lucrarea constă în lărgirea Bd. N. Grigorescu la trei benzi pe sens, realizarea unui scuar median de 7-12 metri şi lărgirea trotuarelor la 5 metri. La intersecţia bulevardului Nicolae Grigorescu cu Splai Dudescu va fi construit un pasaj suprateran peste râul Dâmboviţa. Pasajul va avea câte două benzi pe sens şi un scuar median de 12 metri. În lateralele acestui pasaj vor fi construite la nivelul solului două poduri cu câte trei benzi pe sens.

Primăria Capitalei va plăti pentru întreaga lucrare 128 milioane lei, dintre care 35,6 milioane doar pentru exproprieri.

La sfârşitul lui mai va fi gata parcarea subterană de la Universitate

La sfârşitul lui noiembrie anul trecut, primarul Sorin Oprescu anunţa că lucrările la parcarea subterană vor fi finalizate până la sfârşitul lunii mai 2012. Parcarea, structurată pe trei niveluri, va avea 420 de locuri pentru autoturisme şi 21 pentru motociclete, iar tariful va fi de 0,36 euro pe oră.

Lucrarea pentru parcare este realizată în parteneriat public-privat. Perioada de concesiune este de 34 de ani, perioadă în care Primăria va încasa o redevenţă anuală între 4% şi 50% din venitul anual al firmei Interparking Spania, cea care finanţează, proiectează, construieşte şi va opera parcarea pe perioada contractului. Municipalitatea va primi 4% pentru încasări anuale mai mici de 470.000 de euro şi 50% pentru încasări mai mari sau egale cu 1.700.000 de euro.

În primăvară, deasupra parcării vor începe şi lucrările de amenajare a piaţetei. “Zona pietonală va avea pavaj tratat cu o piatră nobilă, iar zona semicarosabilă va fi cu piatră cubică. În jur de 20-30% din suprafaţă va fi amenajată ca spaţiu verde. Vor fi multe corpuri de iluminat de dimensiuni medii, aşezate la mică distanţă unele de altele, în zona pietonală”, susţine arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu.

Lucrările de amenajare ar urma să se încheie în luna iulie a acestui an.

Reabilitarea Bulevardului Aerogării, finalizată în 2012

Reabilitarea sistemului rutier şi a liniei de tramvai de pe Bulevardul Aerogării are ca termen de finalizare anul 2012. Lucrările au fost terminate pe cea mai mare parte a bulevardului încă de anul trecut, iar momentan se lucrează la consolidarea pasajului suprateran Băneasa (de la Elvila). După finalizarea lucrărilor pe Bd. Aerogării mijloacele de transport în comun vor beneficia de o linie specială, spun reprezentanţii Primăriei Capitalei. Astfel, pe linia de tramvai vor circula şi autobuzele, iar circulaţia pentru autovehicule va fi limitată la două benzi pe sens, nemaiexistând posibilitatea de a folosi şi liniile de tramvai. la capătul liniei de tramvai 5 din Băneasa va fi construită şi o parcare de tip park&ride pentru navetişti cu 400 de locuri. Accesul şoferilor în parcare se va face pe baza abonamentelor sau a biletelor RATB sau Metrorex.

Cookies