ARHIVA B365

Ce meciuri sunt azi, marți, 24 iunie. PROGRAMUL CAMPIONATULUI MONDIAL DE FOTBAL 2014, LIVE la TVR

Programul meciurilor de azi, MARȚI, 24 iunie 2014, la CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: CE MECIURI SUNT ASTĂZI. Meciurile vor fi transmise LIVE la tv de TVR 1, TVR 2, TVR HD și ONLINE de TVR PLUS.

Programul meciurilor de astăzi, MARȚI, 24 iunie 2014:

Grupa D: Italia – Uruguay, la Natal, ora 19.00;

Costa Rica – Anglia, la Belo Horizonte, ora 19.00;

Grupa C: Japonia – Columbia, la Cuiaba, ora 23.00;

Grecia – Coasta de Fildeş, la Fortaleza, ora 23.00. 

Italia versus Uruguay, la CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014, ora 19.00

Italia – Uruguay, în oraşul Natal, ora 19:00, pe TVR 1

Arbitri: Marco Rodriguez (Mexic) – Marvin Torrentera (Mexic), Marcos Quintero (Mexic) – Mark Geiger (SUA).

Arena das Dunas, din Natal, a fost construită în locul Stadionului Machadinho, stadion care a fost demolat în anul 2011 şi are o capacitate de 42.086 de locuri. A fost unul dintre cele mai apreciate proiecte de către inspectorii FIFA. Construcţia acestei arene a început în ianuarie 2011 şi s-a finalizat în decembrie 2013.

Natal este capitala şi cel mai mare oraş al statului Rio Grande do Norte, situat în nord-estul Braziliei. Infiinţat pe 25 decembrie 1599, în urmă unei expediţii portugheze de recuperare a teritoriilor de sub controlul piraţilor francezi, Natal poartă numele sărbătorii creştine care îi marchează începuturile. Natal este cunoscut cu mândrie şi drept Cidade do Sol, „Oraşul Soarelui”, datorită climatului tropical care îi oferă aproape 300 de zile însorite pe an.

Un obiectiv turistic impresionant al oraşului Natal este reprezentat de cel mai mare copac acaju din lume, ce a intrat, în 1994, în Cartea Recordurilor. Acesta acoperă o zona de aproape un hectar, datorită modului în care copacul s-a dezvoltat. Ramurile sale s-au înălţat pentru că, mai apoi să coboare pe sol şi astfel să formeze noi rădăcini, în acest moment fiind foarte dificil să se deosebească trunchiul iniţial de restul copacului. Ţinând cont de creşterea sa se estimează că ar avea o vârstă de peste 1000 de ani, copacul producând peste 60.000 de fructe anual.

Traficul turistic intens a făcut ca autorităţile din Natal să decidă construirea unui nou aeroport internaţional ce se va numi Sao Goncalo do Amarante, lucrările urmând a se demara anul acesta şi este proiectat pentru a deveni cel mai mare aeroport al Americii de Sud. Este conceput pentru putea opera în cele mai bune condiţii noul aparat de zbor Airbus A-380, cel mai mare avion de pasageri din lume aflat în producţie de serie şi primul avion de mare capacitate cu două punţi complete pentru pasageri.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014:ITALIA
Palmares:
Cupa Mondială: câștigătoare în 1934, 1938, 1982, 2006
Campionatul European: câștigătoare în 1968
Jocurile Olimpice: câștigătoare în 1936
Clasament FIFA (5 iunie): locul 9
Selecționer: Cesare Prandelli (din 2010)
Principalele cluburi: Juventus Torino, Inter Milano, AC Milan, AS Roma, Napoli
Jucători vedetă: Andrea Pirlo, Gianluigi Buffon, Mario Balotelli, Daniele De Rossi
Parcurs în calificări: primul loc în Grupa B a zonei Europa
Echipa-tip: Buffon (căpitan) — Abate, Barzagli, Bonucci, Chiellini — De Rossi, Pirlo, Th. Motta, Marchisio — Balotelli, Cassano 

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: URUGUAY
Palmares:
Cupa Mondială: câștigătoare în 1930 și 1950 a; 12-a participare
Copa America: câștigătoare de 15 ori (ultima oară în 2011), de șase ori finalistă
Jocurile Olimpice: câștigătoare în 1924 și 1928
Clasament FIFA (5 iunie): locul 7
Selecționer: Oscar Tabarez (Uruguay, din 2006)
Principalele cluburi: Penarol, Nacional Montevideo
Jucători vedetă: Luis Suarez, Edinson Cavani, Diego Godin, Diego Forlan.
Parcurs în calificări: locul 5 în grupa AMSUD, câștigătoare a barajului mondial cu Iordania (5-0, 0-0).
Echipa-tip: Fernando Muslera — Maximiliano Pereira, Diego Lugano (căpitan), Diego Godin, Martin Caceres — Walter Gargano, Diego Perez, Nicolas Lodeiro, Egidio Arevalo Rios — Edinson Cavani, Luis Suarez

Costa Rica versus Anglia, la CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014, ora 19.00, 

Costa Rica – Anglia, la Belo Horizonte, ora 19:00, pe TVR 2

Arbitri: Djamel Haimoudi (Algeria) – Redouane Achik (Maroc), Abdelhak Etchiali (Algeria) – Alireza Faghani (Iran)

Primul oraş brazilian proiectat în perioada republicană, cu scopul de a deveni noua capitală a statului Minas Gerais, Cidade de Minas (Oraşul minelor), aşa cum era cunoscut în trecut, a fost inaugurat pe 12 decembrie 1897. Numele de Belo Horizonte a fost adoptat în 1901, iar proiectul oraşului a avut drept sursă de inspiraţie modelul de planificare urbană al capitalei Statelor Unite ale Americii, Washington DC.

Şase dintre meciurile Campionatului Mondial se vor desfăşura în acest oraş, pe stadionul Mineirao. Construcţia stadionului a început în anul 1959 şi şi-a deschis porţile, pentru prima dată, pe 5 septembrie, 1965. A fost renovat în 2012 şi este cel mai mare, ca şi capacitate, din statul Minas Gerais din Brazilia şi al cincilea, ca şi capacitate, din Brazilia, având 62.547 de locuri. Costul pregătirii stadionului pentru CM 2014 a fost de 210 milioane de euro.

Belo Horizonte este localizat în zona de sud-est a Braziliei şi ocupă al şaselea loc în clasamentul celor mai populate oraşe braziliene. Organizaţia Naţiunilor Unite a nominalizat Belo Horizonte că oraşul cu nivelul cel mai ridicat de calitate a vieţii din America Latină, acesta intrând şi în prima jumătate a clasamentului celor mai bune 100 oraşe din întreagă lume. Nivelul de dezvoltare economică este de asemenea ridicat, revista America Economia considerând, în 2009, că Belo Horizonte e printre primele 10 oraşe latino-americane în ceea ce priveşte oportunităţile de investiţii şi dezvoltare a afacerilor, depăşind oraşe precum Rio de Janeiro, Brasilia sau Curitiba.

 

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: COSTA RICA
Palmares:
Cupa Mondială: optimi de finală în 1990; a patra participare
Cupa CONCACAF: câștigătoare în 1963, 1969, 1989
Jocurile Olimpice: sferturi de finală în 2004
Clasament FIFA (5 iunie): locul 28
Selecționer: Jorge Luis Pinto (Columbia, din septembrie 2011)
Principalele cluburi: Deportivo Saprissa, Liga Deportiva Alajuelense, Club Sport Herediano
Jucători vedetă: Keylor Navas, Bryan Ruiz, Joel Campbell
Parcurs în calificări: locul doi în zona CONCACAF
Echipa-tip: Keylor Navas — Christian Gamboa, Giancarlo Gonzalez, Johnny Acosta, Junior Diaz — Celso Borges, Michael Barrantes, Yeltsin Tejeda, Cristian Bolanos — Bryan Ruiz (căpitan), Joel Campbell 

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: ANGLIA
Palmares:
Cupa Mondială: câștigătoare în 1966, locul 4 în 1990; a 14-a participare
Campionatul European: semifinalistă în 1968 și 1996; opt participări
Jocurile Olimpice (în echipa Marii Britanii): câștigătoare în 1908 și 1912, locul 4 în 1948; 10 participări
Clasament FIFA (5 iunie): locul 10
Selecționer: Roy Hodgson (din mai 2012)
Principalele cluburi: Manchester City, Manchester United, Liverpool, Chelsea, Arsenal, Tottenham
Jucători vedetă: Steven Gerrard, Wayne Rooney, Frank Lampard
Parcurs în calificări: locul 1 în Grupa H, cu 22 puncte
Echipa-tip: Hart — G. Johnson, Jagielka, Cahill, Baines — Gerrard (căpitan), Henderson — Sterling (sau Oxlade-Chamberlain), Rooney, Wilshere (sau Lallana) — Sturridge 

Japonia versus Columbia, la CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014, ora 23:00

Japonia – Columbia, la Cuiaba, ora 23:00, pe TVR 1

Arbitri: Pedro Proenca (Portugalia) – Bertino Cunha (Portugalia), Tiago Trigo (Portugalia) – Roberto Moreno (Panama)

Meciurile din acest oraş se vor disputa pe Arena Pantanal. Este un stadion de fotbal recent finalizat şi a fost construit pentru a înlocui stadionul Jose Fragelli, care a fost demolat. Stadionul poate găzdui până la 42.968 de persoane, fiind construit pentru a fi folosit în mai multe scopuri. Investiţia totală a fost de 210 milioane de USD. Designul arenei Pantanal este unul cu caracter englez, dar adaptat la climatul local, fiind un stadion deschis şi foarte bine ventilat. În Cuiaba temperaturile ajung până la 40 de grade Celsius. Lucrările la arena au început în luna aprilie a anului 2010 şi s-au finalizat în februarie 2014.

Capitala statului Mato Grosso, Cuiaba este poziţionată în centrul geografic al Americii de Sud, putând fi astfel considerată inima continentului. Se află la 2.000 de kilometri atât faţă de Oceanul Atlantic cât şi faţă de Oceanul Pacific. Oraşul a luat fiinţă în 1719, în plină perioadă a Goanei după Aur a Braziliei. Centrul oraşului găzduieşte, şi acum, mai multe clădiri ce au fost declarate în 1992 parte a moştenirii istorice naţionale.

Începând cu anul 1930 dezvoltarea infrastructurii rutiere şi aviatice au permis dezvoltarea oraşului. Mutarea capitalei Braziliei de la Rio de Janeiro la Brasilia a dat un nou imbold, Cuiaba intrând într-un proces de creştere exponenţială. Comerţul cu produse agricole, în special soia şi orez, a făcut că populaţia oraşului să crească, în numai 20 de ani, de la 50.000 de locuitori în anii ’60 până la peste 250.000 în anii ’80, incluzînd aici micile localităţi din apropiere. Cuiaba are o poziţie privilegiată în ceea ce priveşte turismul, având trei dintre cele mai importante ecosisteme specifice Braziliei: savana Cerrado, zonele mlăştinoase ale Pantanal-ului şi Amazonul. Turismul e, de altfel, una din sursele principale de venit ale zonei, asta nefiind însă pe placul ecologiştilor, care consideră că mediul natural este pus în pericol. Cuiaba este punctul de intrare în cea mai mare câmpie inundabilă din lume, Pantanal Matogrossense, şi e casa păsării jabiru, o specie de barza, care este simbol al zonei.


CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: JAPONIA
Palmares:
Cupa Mondială: a cincea participare
Cupa Asiei pe Națiuni: câștigătoare în 2011, 2004, 2000, 1992
Cupa Confederațiilor: finalistă în 2001
Jocurile Olimpice: 9 participări
Clasament FIFA (5 iunie): locul 46
Selecționer: Alberto Zaccheroni (Italia, din 2010)
Principalele cluburi: Sanfrecce Hiroshima, Kawasaki Frontale, Urawa Reds
Jucători vedetă: Keisuke Honda, Shinji Kagawa, Yuto Nagatomo
Parcurs în calificări: locul 1 în Grupa B a zonei Asia
Echipa-tip: Kawashima — Uchida, Konno, Yoshida, G. Sakai — Hasebe (căpitan), Endo — Kagawa, Honda, Nagatomo — Okazaki 

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: COLUMBIA
Palmares:
Cupa Mondială: optimi de finală în 1990; a 5-a participare
Copa America: câștigătoare în 2001, finalistă în 1975
Clasament FIFA (5 iunie): locul 8
Selecționer: José Nestor Pekerman (Argentina; din ianuarie 2012)
Principalele cluburi: Atletico Nacional Medellin, Millonarios Bogota, Independiente Santa Fe, Junior Baranquilla, Deportivo Cali
Jucători vedetă: James Rodriguez, Mario Yepes, Jackson Martinez
Parcurs în calificări: locul doi în zona AMSUD
Echipa tip: David Ospina — Camilo Zuniga, Amaranto Perea, Mario Yepes (căpitan), Pablo Armero — Carlos Sanchez, Abel Aguilar, James Rodriguez, Juan Guillermo Cuadrado — Teofilo Gutierrez, Carlos Bacca

Grecia – Coasta de Filde, la CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014, ora 23:00

Grecia – Costa de Fildeș, la Fortaleza, ora 23:00, pe TVR 2

Arbitri: Carlos Vera (Ecuador) – Christian Lescano (Ecuador), Byron Romero (Ecuador) – Sandro Ricci (Brazilia).

Estadio Placido Aderaldo Castelo, cunoscut şi sub numele de Castelao sau Gigante de Boa Vista, este o arena de fotbal construită în perioada 1969-1973. Şase meciuri va găzdui Arena Castelao cu ocazia Cupei Mondiale de Fotbal 2014. Stadionul a fost modernizat pentru Cupa Mondială, acoperişul a fost mărit, s-a construit o parcare subterană de 4.200 de locuri şi un nou nivel inferior. Capacitatea stadionului după lucrările de renovare este de 64.846 de locuri. Lucrările de renovare pentru Cupa Mondială au început în martie 2011 şi s-au finalizat în decembrie 2012. Arena Castelao a fost prima arena care a fost construită sau renovată dintre cele 12 pe care se vor juca meciurile Cupei Mondiale 2014 din Brazilia.

Istoria oraşului Fortaleza începe în anul 1726, când aşezarea de lângă fortul Schoonenborch, construit de olandezi şi preluat de portughezi, devine sat. Odată cu separarea provinciei Ceara de provincia Pernambuco, în anul 1799, Fortaleza este aleasă capitala noului stat. În secolul XX mai multe schimbări au făcut ca Fortaleza să devină centrul industrial al zonei, aceasta rezultând şi într-o creştere substanţială a populaţiei. Fortaleza e, după Recife, al doilea cel mai populat oraş din nord-estul Braziliei. Caracterizat de căldura sufletească şi respect pentru natură, capitala statului Ceara este locaţia perfectă pentru un festival de grandoarea Campionatului Mondial


CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: GRECIA
Palmares:
Cupa Mondială: a treia participantă (1994, 2010, 2014)
Campionatul European: câștigătoare în 2004, patru participări (1980, 2004, 2008, 2012)
Cupa Confederațiilor: o participare (2005)
Jocurile Olimpice: 3 participări (1920, 1952, 2004)
Clasament FIFA (5 iunie): locul 12
Selecționer: Fernando Santos (Portugalia; din 2010)
Principalele cluburi: Olympiakos, Panathinaikos, PAOK
Jucători vedetă: Kostas Mitroglou, Georgios Samaras, Vasilis Torosidis
Parcurs în calificări: locul 2 în Grupa G a zonei Europa, câștigătoare a barajului cu România (3-1, 1-1)
Echipa-tip: Karnezis — Torosidis, Papastathopoulos, Manolas, Holebas — Tziolis, Katsouranis (căpitan), Maniatis — Salpingidis, Mitroglou, Samaras


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button