Bugetul din Sectorul 1 a fost pus în dezbatere, la sfârșitul lunii martie, Primăria realizând o prezentare detaliată a acestuia, cu date statistice și grafice, care poate fi accesată pe site-ul instituției.
Conform documentului, bugetul din Sectorul 1, prevede veniturile totale cele mai mici din ultimii ani, cu 12% mai puțin față de anul 2020.
Unul dintre principalele motive ale scăderii este suma transferată de Guvern din impozitul pe venit, cea mai importantă componentă din veniturile locale, care a fost diminuată cu 25% faţă de anul trecut.
Primăria Sector 1 precizează că sunt două chei de repartizare a cotelor din impozitul pe venit: numărul de locuitori și încasările din sectorul respectiv. Asta în contextul în care Sectorul 1 produce o treime din veniturile Capitalei. În 2021, guvernul a ales o repartizare bazată 90% pe numărul de locuitori.
„Este un buget de solidaritate cu celelalte sectoare”, declară primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, într-o prezentare pe videoblog.
Investiţiile vor reprezenta 25% din valoarea totală a cheltuielilor Sectorului 1, potrivit documentului pus în dezbatere publică. Comparativ, în anul 2020 investiţiile au reprezentat 16% din totalul cheltuielilor, era vorba de: aparate de imagistică nefolosite pentru Centrul Caraiman, studii copy-paste inutile și tablete la școli, garduri și locuri de joacă la ADP – în medie 1 mil. de lei per loc de joacă.
„Vrem să investim în primul an de mandat 25% din bugetul nostru, și să ajungem în fiecare an la 40% din bugetul local investit. Investit înseamnă infrastructură, construcții, renovări. Înseamnă școli noi, școli renovate, drumuri asfaltate, apă, canal, unități de sănătate, locuințe și parcări. De asta avem nevoie”, conchide Clotilde Armand.
Prioritățile Primăriei Sectorului 1 sunt investițiile majore în școli și în sport. Sunt alocați bani pentru construirea de noi școli (grădinița și școală în cartierul Greenfield, Școala Regală, școală în strada Apicultorilor și școala în cartierul Henri Coandă), iar mai multe unități de învățământ vor fi extinse sau modernizate.
Potrivit legii, până la data de 24 martie 2021 (în termen de 15 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial) ordonatorii principali de credite definitivează proiectul bugetului local și îl publică în presa locală, pe pagina de internet sau îl afișează la sediul unității.
Locuitorii unităţii administrativ-teritoriale/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale pot depune propuneri/contestaţii privind proiectul de buget în termen de 15 zile de la data publicării sau afişării acestuia.
Bugetul se aprobă până în 22 aprilie 2021, în maxim 45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial.
Pentru a consulta prezentarea grafică a proiectul de buget pe anul 2021, accesați: https://www.primariasector1.ro/buget-2021.html