Ce mai puteți face cu 2 lei, plus o situație ca în filme (dar în București)

09 aug. 2023
779 afișări
Ce mai puteți face cu 2 lei, plus o situație ca în filme (dar în București)
Ce mai puteți face cu 2 lei, plus o situație ca în filme (dar în București). Foto: Oana Titică.

Bună dimineața, dragi cititori. Dacă nu ați emigrat (încă), sper că mijlocul acestei săptămani vă găsește bucuroși că în sfârșit avem două zile în care putem respira fără să dăm drumul la aer condiționat.

2 lei pentru condei?

O veste proastă ne umbrește bucuria de vară, un anotimp în care de regulă orice s-ar întâmpla, viața e tot frumoasă. Zilele trecute am ajuns la ceea ce știam că este anticariatul cu cele mai multe cărți în engleză pe care îl cunosc, respectiv pe Magheru, lângă Palatul Suțu, peste drum de Colțea. Acesta ținea de anticariatul principal Târgul Cărții, dar avea și un mic magazin separat, chiar alături, dedicat în cea mai mare parte cărților în limbă străină. Aici găseam, de obicei, o parte bună din cărțile listate pe bookoteca.ro, site-ul lor.

Din păcate, am aflat că de mai multe luni nu se mai aduc cărți în engleză, dar că alături (la Târgul Cărții de pe strada Doamnei) mai au o lichidare de stoc cu cărți românești, plus ce volume internaționale le-au rămas, majoritatea la 2 sau 3 lei și câteva la 5 sau 10 lei.

După ce am cumpărat ce voiam, am stat să mă uit plouată la rafturile imense cu ‘totul la 1,99 lei’ și am încercat să mă gândesc ce mai costă 2 lei în afară de efectiv toată literatura română, se pare, plus câteva murder mysteries britanice și colecția de articole ale lui Jeremy Clarkson în engleză. Singurul lucru care mi-a venit în cap a fost ‘o chiflă de la Mega’ și m-am gandit ‘mamă, să vezi ce glume o să fac cu chestia asta în articol, o să rup’, apoi mi s-a părut totul atat de trist încât mi-au plecat toate ideile bune și a trebuit să mănanc foarte multe gogoși ca să îmi revin din supărare, în timp ce citeam Tony Parsons – Man and Boy.

Așadar, zilele viitoare, dacă aveți drum pe la Universitate, opriți-vă și pe la rafturile respective, amplasate afară, la intrarea în Targul Cărții, care nu cuprind doar cărți în engleză, ci și sute de cărți în română.

‘Eu știu bătaie, că am mai luat’

În ultimele zile, în cartierul bucureștean de regulă pașnic în care îmi petrec o parte din viață, s-au întâmplat cronologic următoarele situații cu factor de noutate:

– acum câteva săptămâni, o adolescentă a fost urmărită de un bărbat până în scara blocului, unde i-au fost ceruți banii din dotare

– aseară, în timp ce consumam liniștită sushi cu gin la terasă, de după bloc a țâșnit un tip, într-un sprint care i-ar fi dat rușine și lui Road Runner, cu doi polițiști în urma lui țipând STAI PE LOC și fugind ca la campionate. Conform unor martori, alergătorul 1 a avut marele ghinion să se împiedice în secunda a doua de o mașină parcată și să cadă lat.

Conform altora, văzând ce se întâmplă, un erou de la altă terasă și-a înghițit șnițelul, a sărit din Springtime și i-a pus piedică răufăcătorului. (De fapt, l-au prins polițiștii, dar fiindcă în zonă nu se întamplă niciodată așa ceva, ne facem ce scenarii ni se par interesante.) 

Infractorul a fost încătușat, introdus ca în filme în mașina de Poliție, iar ulterior martorii din zonă susțineau că o amenințase pe o femeie cu un cuțit în scopul de a-i lua telefonul.

După ce mi-am terminat ginul, am reflectat la motivul potențial pentru care se întamplă mai nou chestii de nesiguranță publică într-o zonă care ani de zile a fost mai sigură decât o biserică dintr-un sat din Transilvania? 

Teoria curentă este că are ceva de a face cu cele 54368 de locuri noi de pariuri care s-au deschis pe stradă, în fața cărora o dată la câteva zile băieții se iau la bătaie, iar când tot ei răman fără bani, ies afară și se uită cum ar mai putea face rost de finanțe.

În acel moment, orice fată trece pe lângă ei în momentul ăla se transformă într-un potențial bancomat ambulant și frumos mirositor.

Poate următorii politicieni care ies la alegeri își vor bate capul și cu acest subiect, momentan continuăm forță pe schimbat trotuare.

Nota B365.ro – Tot Oana, mai jos:

Cookies