Ca-n orice vacanță, copiii profită din plin de răsfățul unei veri fără obligații. În autobuzele STB sau sub cerul liber, altfel se simte viața, când n-ai ore, teste și alte năpaste pe cap.
Pe străzile din cartier se joacă trei puști. (Unul dintre ei răspunde la numele Mario). Cei doi mai măricei (cam 9-10 ani) gonesc pe trotinete, urmăriți pe jos de un ghindoc de 3-4 ani, pe seama căruia se amuză colosal. „Găliganii” frânează cât să fie piciul la un pas să-i ajungă, apoi fac fente sau pornesc în viteză, lăsându-l în urmă, tot mai bosumflat.
La un moment dat, mogâldeața pare că-i gata să-l ajungă pe unul dintre trotinetiști. Dar șmecherul reușește, în ultima clipă, să-i scape printre degete. Ultramofluz, prichindelul renunță la alergat și, gâfâind, tună suprema pelticoșenie: „Te bat de te cathi pe tine!”.
Dragi adulți ai anului 2022, știu că vă panicați, uneori, privindu-i pe puștii zilei de azi. Că vă complexați, gândindu-vă că nu puteți ține pasul cu ei. Știu că par extratereștri, în comparație cu noi. N-are rost să vă întrebați cu cine-or semăna, nu e cazul să vă-ntrebați cum de le funcționează creierul atât de diferit, față de copilăria noastră.
Am o veste grozavă pentru voi, vă asigur că au păstrat esențialul din ADN-ul neaoș: tocmai am văzut doi băieți așezându-se strategic la un capăt și la celălalt al unui tobogan, ca să se poată scuipa cu entuziasm și dăruire.
În autobuz, pe scaune alăturate, doi puști vorbesc despre seara trecută. Unul dintre ei, tot un zâmbet, se destăinuie:
– Băi, din tot clubul, mie aia mai fițoasă mi-a plăcut! O invitaseră o gră-ma-dă, înainte! Numai cu mine a vrut să danseze!
– Și, ce-ați mai făcut?, devine foarte interesat celălalt băiat.
– Am băut bere cu tequila! Așa… dulceagă… Moaaamă, e bună rău!
Un puștiulache drăgălaș, de vreo 7 ani, privește pe geamul autobuzului, apoi se întoarce către maică-sa:
– Unde suntem?
– Am ajuns la Piața Unirii. Uite, acolo, în față, se vede Casa Poporului.
– Ce-i aia Casa Poporului, ce e acolo?
– Acolo sunt toți hoții!
– Adică e ca un fel de pușcărie?
– Măcar de-ar fi!
În 368, un bunic încearcă să-și înveselească nepoata, o puștoaică de vreo 9 ani cu mâna dreaptă în ghips. Scoate din buzunar portofelul și îi arată o fotografie cu un bebeluș:
– Cine e aici?
– Eu, răspunde prompt copilul.
– Da, tu, cu mâna întreagă. Ai prins și vremuri mai bune, nu?
Râd amândoi.
– Și, ce-o să faci la mare, cu mâna asta ruptă?
– Ce să fac? O să înot, o să mă joc, o să dorm, o să mănânc și o să beau!, chicotește fetița.
– Dar de matematică n-ai pomenit nimic…
– Nu prea! (O bufnește râsul).
– Bine, la matematică facem exerciții când te întorci. Din alea simple sau din alea complicate? Tu la alea simple te-ncurci…
– Da, fiindcă știu că sunt simple și nu mă mai concentrez. Facem din alea complicate, că-s mai ușoare.
– Da, clar sunt mai ușoare, că de aia se și numesc așa, ”complicate”.
Coboară râzând, el ținând-o, delicat, de „mâna bună”.
Nota B365.ro: Alte mici momente încântătoare de-un încântător banal în alte #CroniciSTB: