Fostul ministru al culturii, somat să publice raportul despre Roșia Montană pe care l-a sustras

de:
26 sept. 2013
0 Afișari
Fostul ministru al culturii, somat să publice raportul despre Roșia Montană pe care l-a sustras

Kelemen Hunor a declarat că a luat acasă raportul arheologic despre Masivul Cârnic.

Kelemen Hunor afirma Ministerul Culturii nu a găsit forma legală pentru a comanda raportul. „Una dintre persoanele care a venit cu oferta a fost Şerban Cantacuzino, că adună el bani, şi au mai fost şi alte persoane care au spus că pentru un astfel de raport neutru şi pentru plata echipei din Marea Britanie dau şi ei nişte bani necesari. Şi aşa, o parte a plătit Şerban Cantacuzino, în relaţie directă cu arheologii britanici. Niciodată nu a existat vreo înţelegere sau vreo obligaţie din partea noastră, nici către Şerban Cantacuzino, nici către celelalte persoane care au contribuit la plată, de a le da raportul„, a afirmat Kelemen Hunor.

Reprezentanții fundației Pro Patrimonio au explicat, pentru B365.ro, că „dacă raportul nu a fost comandat de către
Ministerul Culturii, deducem că el ar fi fost comandat de către cei care i-au plătit pe experții britanici – Fundația Pro Patrimonio. Prin urmare ‘proprietarul’ legal al raportului este Fundația Pro Patrimonio. În care caz dl. Hunor nu are
dreptul să isi aproprieze raportul, nici în calitate de Ministru al Culturii, nici în calitate de simplu cetățean”.

Mai mult, Pro Patrimonio au venit cu dovezi care să contrazică afirmațiile lui Kelemen Hunor, potrivit căruia raportul arheologilor britanici nu se găseşte la Ministerul Culturii „pentru că nu a fost un raport comandat de minister, şi nicio instituţie publică din România nu a fost implicată în întocmirea raportului, şi nu a existat niciun leu plătit din bugetul ministerului pentru acest raport”.

Documentele care dovedesc că Ministerul Culturii a plătit pentru deplasarea celor trei experți britanici, pentru masă și cazare: AICI -Ordin emis de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și AICI – notă emisă de consilierul personal al ministrului către ministrul Culturii Kelemen Hunor referitoare la vizita specialiștilor de la Universitatea Oxford în vederea întocmirii raportului. 

„Documentele arată ca deplasarea celor trei experți britanici și a reprezentanților Ministerului s-a făcut cu bani publici, în timp ce Pro Patrimonio a plătit pentru onorariile experților. Aceste documente ale MCPN transformă raportul dintr-unul privat, care, oricum, nu apartine dlui Kelemen Hunor, fiind plătit de alții, într-un document public”, punctează reprezentanții Pro Patrimonio. Mai mult, aceștia explică faptul că, fie raportul a fost comandat de Ministerul Culturii și atunci trebuie să fie făcut public imediat, fie este privat, adică plătit din banii Fundației Pro Patrimonio, atunci trebuie predat proprietarului legal, dar că raportul „nu aparține, în niciun caz, dlui. Kelemen Hunor„.

Șerban Cantacuzino declara, la o conferință de presă susținută luni, că profesorii arheologi britanici au spus că au un contract de confidențialitate cu Ministerul Culturii, de aceea nu pot divulga concluziile raportului. „De unde deducem ca Ministerul Culturii este institutia care i-a angajat pe expertii britanici, contrar celor afirmate de dl. Kelemen Hunor”, spun reprezentanții Pro Patrimonio.

Potrivit declarațiilor lui Kelemen Hunor, concluzia raportului britanicilor este că, mai ales galeriile romane, unicat în Europa, dar şi celelalte, din perioada habsburgică şi cele moderne, „trebuie să fie păstrate, renovate in situ şi întreţinute, să nu fie distruse”. Unul dintre motivele care l-au determinat pe fostul ministru să nu semneze radierea Masivului Cârnic din lista monumentelor istorice a fost şi raportul întocmit de profesorii şi arheologii britanici. Mai multe detalii despre declarațiile făcute de Kelemen Hunor, AICI.

„Aceasta afirmatie contrazice pozitia expertilor platiti de RMGC. Iata motivul principal pentru care raportul NU este facut public”, spun reprezentanții Pro Patrimonio. 

La conferința de presă în care Șerban Cantacuzino a dezvăluit că a dat în judecată Ministerul Culturii din cauza raportului secret despre Roșia Montană, acesta a spus că „Probabil acel raport conține date care spun că patrimoniul de la Roșia Montană nu are cum să fie distrus, cât de important este, altfel nu-mi explic de ce l-ar ține ascuns”.

„Cine caută raportul la minister, îl caută într-un loc în care nu există. Raportul se află la mine şi la membrii echipei britanice care l-a întocmit. Asta a fost înţelegerea. Raportul îl păstrez, poate că îl voi publica la un moment dat”, a mai spus Kelemen Hunor.

Fundatia Pro Patrimonio le cere Ministerului Culturii și lui Kelemen Hunor să facă public raportul, de urgență, „având în vedere importanța acestuia în contextul actualei dezbateri publice referitoare la proiectul RMGC”.

Citește și: Lista MINCIUNILOR despre Roșia Montană, spuse de ministrul Culturii, Daniel Barbu, expusă de ONG-uri  

Cookies