BAZAR

Ce îi spunea Creangă lui Eminescu despre bucureșteni: „Sunt fiii lui Scaraoţchi”

Într-una dintre scrisorile pe care Creangă i le-a trimis lui Eminescu, acesta îi spune: „Bădie Mihai…Eu te credeam mort şi mă luam de dor cu amintirile, când eraţi în jurul meu, tu, Augură, cel blestemat, Conta şi alţii, cari acum vă fuduliţi prin Capitală, alături cu ciocoii, mânca-i-ar câinii, că sunt fiii lui Scaraoţchi, şi pe voi norocul şi binele…”, scrie jurnalul.ro.

Eminescu a avut chiar un trai deosebit de greu în anumite momente. Martori apropiaţi ai poetului au lăsat amintiri sfâşâietoare în privinţa traiului său. Ducea o existenţă „mocnită”, lucra din greu zile şi nopţi, citea, reflecta, conspecta, scria poeme sau se dăruia polemicii ziaristice la Timpul. „Uneori Eminescu era văzut în redacţie îmbrăcat sumar, ca salahorii, făcând din zi noapte şi din noapte zi, nemâncând sau uitând să mănânce, bolnav şi sufocat de datorii…Cei mai frumoşi ani au fost ani de calvar îndreptăţindu-l să-şi blesteme existenţa. Din pricina salariului mic s-a văzut în situaţia de a nu putea să plătească chiria şi de a fi dat afară din gazdele şi aşa modeste unde locuia”, scria Ioan Slavici.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button