Ce faci când îți moare cineva pe feiscbuc? Doliu’ online cu lumânări la comments și bocete din gif-uri

Cel mai probabil, în timp, febeul își va face și cimitir. Așa cum și-a făcut "dating point" nu va avea încotro și va trebui să construiască și servicii funerare complete. Cât și un "loc de veci virtual" pe care ei se vor angaja, contra cost, să-l plivească precum babele antamate pentru mormântul bunicilor la țară. Un comentariu, un teasing de aducere aminte, o comemorare presetată. Pentru că nu există ceva mai "in yo face" decât moartea pe fb.

Dacă în era ziarelor trebuia să ai o pasiune funestă să citești cronica anunțurilor mortuare, ca să-ți dai seama cât de (ne)înlocuit ești de fapt, azi ea îți trece zilnic prin față, în crawllingul celor dependenți de geamlâcul secolului XXI, unde vezi toate cortegiile și panegiricurile mortuare ale comunității.

Dacă mi-aș dori vreodată să mor, aș muri mai înainte de curiozitate să-mi văd bocitoarele la groapă și-apoi secțiunea comentarii. Atât de curios sunt încât mi-aș înscena moartea de dragul comentariilor. Să văd ce scriu dușmanii, să văd ce scriu prietenii. Face toți banii o exorcizare de gen „avant la lettre.”

Partea cea mai tristă, dincolo de spectacolul televizat al morții, unde românii sunt campioni ai întregii Europe în pasiunea-viteză pentru sicriul altuia, este ce naiba faci când îți moare un „ad requested friend”? Ii dai unfriend ca să nu ții un loc blocat în rețeaua noastră cyborgică!? E cam aceeași situație când eziți să ștergi din memoria telefonului un amic care nu mai poate răspunde niciodată, decât dacă are vocație pentru mesele spiritismului digital.

Trecea o moarte pe febe

Aveam un mare fan pe fb, o frumusețe de băiat, groupie, ascultător de radio, high five.uri prin comentarii și, deodată, citesc întâmplător o știre cu un motociclist mort într-un accident de mașină. Numele era același. Fug repede pe pagina lui. El era. Mi-a stricat toată ziua. ȘI am stat aproape hipnotizat să-i caut și să-i recitesc comentariile. Era o formă de a-l reînvia. Nu-l întâlnisem niciodată. Amin.

Zilnic vedem oameni care râdeau cu tine până mai ieri și care azi nu mai există fizic. Dacă ți-e dor de unul, intri la el pe profil. Apare întrebarea justă în această economie a comorbidităților: Unfriend the body found!? De cele mai multe ori, nu pot să-i anihillez prietenia. Trebuie să aștept să-mi treacă.  Pe unii pe care i-am cunoscut și cu care am practicat forme de amiciție reală, în carne cu oase, nu numai on chat, nu-i pot scoate niciodată din listă. Am încercat să duc mâna la butonul de delete și n-am reușit…”Are you sure you want to sent this item to the recycle bin”? N-am vocații dumnezeiești.. 

Tarabizarea morții este asemănătoare, într-un fel, cu banalizarea războiului sau comercializarea sexului, gen: „La numai câțiva kilometri de tine este cineva care vrea să te cunoască și cu care poți face sex”. Dacă dis-de-dimineață sau la „știrile de la ora cinci” televiziunile românești îți oferă un meniu cvasicomplet de morți anonime non stop, de la tragedii colective, la morți celebri, rețelele de socializare îți pot oferi toți morții și înmormântările prietenilor tăi virtuali. 

Dumnezeu să-i cloudizeze la dreapta Sa!