Ce declara Oana Zăvoranu cu doar câteva ore înainte de a fi ridicată de polițiști

de:
22 mai 2014
0 Afișari
Ce declara Oana Zăvoranu cu doar câteva ore înainte de a fi ridicată de polițiști

Oana Zăvoaranu a declarat la emisiunea moderată de Adriana Bahmuţeanu, de la Antena Stars, că este mulţumită de cea de-a şaptea intervenţie la sâni şi că, până acum urmările celor şase interevenţii nu au fost tocmai pe placul ei. Vedeta are să-i reproşeze medicului care i-a efectuat intervenţiile anterioare, şi care, se pare i-ar fi organizat şi flagrantul de joi, când a fost dusă la poliţie, că i s-au lăsat sânii prea rău, scrie Libertatea. 

„Eu am făcut şase operaţii, iar a şaptea oară am decis să mă duc la alt medic. Acum sunt mulţumită. Dacă găseşti medicul care îţi poate face la modul frumos şi te poate ajuta să scapi de acest complex este perfect. Eu am avut siliconul undeva unde sunt pectoralii, zici că eram boxer. Este important să nu rămâi cu sânul mai lăsat şi cu siliconul rotund, la sân. Este părerea mea”, a declarat Oana Zăvoranu la Antena Stars.

Vedeta este audiată de poliție după ce a fost prinsă în flagrant în timp ce îl şantaja pe medicul care îi făcuse o operație pentru mărirea sânilor. Medicul estetician pe care l-ar fi şantajat Oana Zăvoranu este Marek Vâlcu, activ la o clinică privată din centrul Capitalei. Zăvoranu i-ar fi trimis lui Vâlcu mai multe sms-uri, în care i-ar fi reproşat că rezultatele operaţiei la sâni făcută de acesta nu o mulţumesc şi i-au creat „mai multe probleme”.

Medicul a depus plângere la Poliţie, unde a arătat mesajele primite de la Zăvoranu. În urma plângerii, poliţiştii bucureşteni au prins-o în flagrant pe Zăvoranu după ce doctorul i-a dat acesteia 10.000 de euro. Astfel, după ce Zăvoranu a primit banii, anchetatorii au aşteptat-o să se urce într-un autoturism şi să plece, împreună cu o prietenă. Ulterior, ea a fost oprită în trafic, iar anchetatorii au găsit banii asupra ei.

Cookies