„Ce dacă-mi dă mama mâncare de milă?” Moment foarte dubios și gălăgios pe-o linie STB, cu bărbatul care vorbește nonstop, juri că-n somn

Înainte să urcăm iar în STB:

„Avem mii de minute gratuite ca să nu ne spunem nimic”. Așa suna un mesaj scris cândva pe-un zid. Și se vede treaba că avem și foarte multe cuvinte la dispoziție, în drumurile noastre cu STB-ul. Fix pentru același lucru.

🚌 În autobuz, am asistat  la o discuție scurtă, dar intensă. După „Cu respect!” și „Am onoarea să vă salut!”,  au urmat, în cascadă și devălmășie: „Om trăi și-om vedea”, „Orice lucru are avantaje și dezavantaje”, „Nimeni nu-i de neînlocuit”, „Ce ți-e scris în frunte ți-e pus”, „Acu’ e-acu’, totul sau nimic”, „Greșeala recunoscută e pe jumătate iertată”, „Cui pe cui se scoate” și „Nimeni nu s-a născut învățat”.

Mă rog, m-am pripit când am zis „discuție”. A fost, mai degrabă, ceva ca o competiție-fulger de tras bilețele dintr-un bol pe care fusese lipită poza lui Osho. Au lipsit, din păcate, „Cine râde la urmă râde mai bine” și „Ori la bal, ori la spital”. Nu că nu le-ar fi știut, dar cei doi interlocutori din autobuzul 168 chiar aveau lucruri urgente de rezolvat. E limpede, „graba strică treaba”. Abia m-am abținut să răcnesc, în urma lor, „Nu lăsați pe mâine ce puteți debita azi!”.

🚌 Tot traseu STB. Tot autobuz. Linia 424. Bărbatul are o geacă brăzdată de fâșii reflectorizante și fesul tras peste ochi. Își sprijină capul pe fereastră și, după cum îi alunecă-n piept, pare gata s-adoarmă. Când își ridică puțin căciula, de sub ea răsar sprâncenele rase. Omul moțăie stație după stație. Apoi, deodată, se îndreaptă brusc și scoate un strigăt scurt:

– GIANI!

Ai putea crede c-a visat, doar că de undeva, din autobuzul 424 plin-ochi, se aude o voce:

– Da, mă, aici sunt.

– Giani, vezi că io mă duc mâine la biserică, să mă spovedesc și să mă-mpărtășesc! Mă găsești acolo la 11.

– Bine, se mulțumește să răspundă Giani.

– Programu’ e de la 12 la 4 jumate, poți să vii când vrei tu. Da’ tot ce vreau io e să merg în liniște, să nu mă înghesui cu nimeni, să nu mă vadă nimeni, să am o dată pace. Nu mă interesează să merg ca șmecheru’ sau ca smardoiu’, vreau să merg ca un om simplu și să mă lase toată lumea-n ale mele. Că nu scot femei la produs și nu vând droguri! Sunt un om simplu! Ce atâta Poliție și câini de Poliție pe capu’ meu? Ce, dacă-mi dă mama mâncare de milă, asta-nseamnă că trebuie să merg cu ăia după mine pe stradă? Să mă lase! Că nu caut scandal! Eu vreau doar pace și armonie! Ordine și disciplină! Eu iubesc forțele de ordine și organele statului! De pe tot Pământu’!!!

Giani tace. Dar tovarășul lui nu și-a terminat tirada.

– Liniște, mă, ce mare lucru? Atâta, să nu mă calce nimeni pe bătături! Că dacă mă apuc să fac io scandal, îi plimb pe toți prin 10 spitale! Cu fractură de mandibulă și cu tub în gât! Să nu și-o încerce cu mine! Că nu degeaba am făcut box cinci ani la clubu’ Rapid, cu maestru’, Dumnezeu să-l ierte!

Mai multe Cronici STB, mai jos:

• „Fac pe mineeeee!” O situație fiziologică disperată în tramvaiul 25 și soluția salvatoare care se poate naște, probabil, doar pe-un traseu STB
• “Nu ți-e rușine, leneșule? Nu mă lua pe mine cu iubire, bărbat care n-a muncit o zi în viața lui!” Teribilă criză de familie izbucnită pe-un traseu STB
• Fata frumoasă cu părul numai inele și amicul ei cu trupă rock, cei mai simpatici, dar mai ales înțelepți adolescenți care merg mai mereu cu autobuzul 484