30 de idei de cadouri de Crăciun, la preţ mai mic de 30 de lei

de:
20 dec. 2011
1559 Afișari
30 de idei de cadouri de Crăciun, la preţ mai mic de 30 de lei

1. Cremă mâini şi/ sau de faţă pentru protecţie la ger

Un asemenea cadou este ideal pentru doamnele şi domnişoarele care vor ca iarna să nu îşi lase amprente semnificative asupra tenului şi mâinilor lor. În funcţie de preferinţele fiecărei persoane, puteţi forma şi un set cu cremă de faţă şi de mâini pentru sezonul rece. Astfel, fără a vă uşura buzunarele, doamnele vor fi încântate pentru că îşi vor putea proteja pielea de ger şi de vânt. Puteţă găsi mai multe variante de creme de mâini sau de faţă la firmele care comercializează la nivel local produse menite să protejeze pielea de efectele negative ale iernii. Farma Verde le oferă doritorilor două creme de mâini pentru protecţie şi nutriţie, una pe bază de Rhodiola Rosea, muşchi alb siberian şi ulei de măceş daurian, cu un conţinut ridicat de provitamina B5, iar alta cu ulei de cedru siberian, ceară de albine, vitamina E, lanolina şi ulei de soia, la 20,5 lei şi, respectiv, 18,5 lei. Avon le oferă clienţilor, la preţul de 15 lei fiecare, două creme pentru iarnă, una de zi şi una de noapte, cu vitamina B, care determină creşeterea gradului de hidratare a pielii. Puteţi realiza un set pentru doamne, în limita a 30 lei, cu cele două creme de faţă pentru protecţie împotriva frigului de la Avon sau puteţi opta pentru una din cele două creme de faţă la 15 lei din gama Avon Solutions şi o cremă de mâini pentru iarnă Delia Happy Hand, cu proteine din mătase şi ulei din soia, unt de shea, vitamina E şi ceară naturală, care hidratează pielea şi cuticulele în sezonul rece.

2. O lucrare de-a copilului înrămată

Dacă persoanele cărora vreţi să le faceţi cadouri în perioada sărbătorilor de iarnă sunt părinţi, le puteţi face o surpriză complotând cu copiii lor. Astfel, le puteţi cere celor mici un desen, o schiţă ori o lucrare plastică sau literară, pentru a le înrăma. Pentru a vă încadra în bugetul de 30 lei puteţi opta pentru o ramă foto, întrucât înrămarea vă costă prea mult. Unul dintre comercianţii de profil, allstylle.ro, vinde rame foto cu preţuri începând de la 10,2 lei

3. Cană de ceai cu o cutie de ceai de plante

Persoanele care consumă des ceai vor fi foarte încântate dacă vor primi în dar o cană de ceai şi o cutie cu pliculeţele de ceai favorit. Puteţi face un asemenea cadou şi celor care nu obişnuiesc să bea ceai pentru a-i determina astfel să înlocuiască băuturile neprielnice organismului cu un ceai sănătos. O cană de ceai comercializată de firma Quatro-Grup din Bucureşti are preţul minim de 11 lei. După ce cumpăraţi cana şi cutia de ceai, şi vă mai rămân bani suficienţi, puteţi cumpăra şi infuzoare de ceai, care se vând cu preţuri începând de la 8,5 lei, şi o cutie metalică pentru păstrarea ceaiului, care costă minimum 5,5 lei.

4. Pachete de cărţi cu reguli de joc

Două  seturi de cărţi de joc şi regulile de joc constituie un cadou ieftin, însă util, pentru cei care vor să scape de monotonie şi să joace cărţi alături de prieteni, în timpul lor liber.

5. Shaker pentru cocteiluri

Pentru cei care adoră să se răsfeţe cu cocteiluri, le puteţi face cadou un shaker din oţel inoxidabil, care are şi o cană din plastic, pentru a prepara la ei acasă băuturile preferate. Firma Update Advertising din Capitală vinde shakere la 4,81 euro bucata

6. O sticlă de vin spumos

În perioada sărbătorilor, vinul spumos este la mare căutare. Un asemenea cadou nu poate fi refuzat nici domni şi nici de doamne. Printre cele mai ieftine variante se află vinul spumant Prieteni Vechi, ce poate fi cumpărat, cu 8,99 lei, de pe rafturile hipermarketurilor Cora.

7. Suport pentru lumânări parfumate şi lumânări parfumate

Dacă sunteţi în pană de idei, puteţi cumpăra un suport pentru lumânări parfumate şi un set de lumânări şi puteţi fi siguri că nu veţi da greş cu un asemenea cadou dacă îl oferiţi unei doamne. IKEA are o largă paletă de suporturi pentru lumânări şi lumânări parfumate, la preţuri începând de la 1,79 lei.

8. Pâine de casă cu suport special

Le puteţi face o surpriză de proporţii celor care consideră că pâinea de casă are cel mai bun gust. O pâine de casă, făcută personal de expeditor, adusă într-o cutie de pâine, probabil, va genera amintiri plăcute din perioada copilăriei. O cutie de pâine costă 23 de lei, de la Agora Plast, iar pâinea de casă nu uşurează bugetul.

9. Coş umplut cu delicatese din brânză sau fructe

Un coş umplut cu fructe de sezon sau cu mai multe sortimente de brânză va fi pe placul tuturor, femei, bărbaţi sau copii. Aportul de vitamina C sau calciu, în funcţie de produsele alese, va face din coşul cu merinde un cadou greu de refuzat. Pentru dar, puteţi alege unul dintre coşurile din răchită de la Soromi Distribution, cu preţuri începând de la 10 lei. Cu diferenţa din bugetul de 30 de lei puteţi cumpăra fructe de sezon sau delicatese din brânză.

10. Pijamale

Dacă vă gândiţi să îi faceţi unei persoane foarte apropiate un cadou, puteţi opta şi pentru o pereche de pijamale. Preţul pentru o pereche, în limita bugetului stabilit, ajunge la 25 lei la Mini Prix. Tariful este valabil atât pentru pijamalele pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

11. Șerveţele decorative şi inele pentru şerveţele

Pentru persoanele atente la detalii şi nu numai, inelele pentru şerveţele ar putea fi cadouri utile, mai ales în preajma sărbătorilor. allstyle.ro are şi un model cu motive de Crăciun, la preţul de 7,65 lei pentru un set de două bucăţi, iar şerveţelele decorative de hârtie se vând la preţuri începând de la circa 2 lei pachetul.

12. Mănuşi de grădinărit şi seminţe de plante sau flori

Pasionaţii de grădinărit pot primi un cadou pe măsură. O pereche de mănuşi pentru grădinărit şi seminţe de legume, fructe sau flori, după cum şi-ar dori destinatarul. La Bricostore, o pereche de mănuşi pentru grădină de bumbac are preţul minim de 3 lei, iar o pungă de seminţe de flori se vinde la tariful minim de 1,89 lei. Astfel, în limita maximă a bugetul indicat de B365.ro, puteţi lua un set complet de mănuşi şi seminţe pentru întreaga familie.

13. Crăciuniţă

Craciuniţa sau Steaua Crăciunului, plantă de apartament denumită ştiinţific şi Poinsettia, a devenit tot mai des întâlnită în casele românilor. Fiind una dintre plantele care se îngrijesc uşor, Crăciuniţa ar putea fi dăruită tuturor doamnelor care iubesc florile, chiar şi celor care au programul încărcat. Floarea, cu o înălţime medie de 15 cm, costă, în magazinele Bricostore, 6,99 lei.

14. Trandafiri pitici în ghiveci

Nici doamnele pretenţioase nu pot rămâne indiferente la trandafirul pitic. Minirosa se vinde cu 6,99 lei la Bricostore şi este o plantă ideală pentru apartament şi, oricând, poate părea un cadou ideal, în ciuda preţului mic.

15. Prăjituri de casă şi reţeta lor

Dacă ştiţi că prietenii adoră prăjiturile de casă, le puteţi face un cadou pe gustul lor. Economia făcută şi satisfacţia persoanei care primeşte darul vă va determina, probabil, să nu regretaţi timpul pierdut în bucătărie. Să nu uitaţi să ataşaţi reţeta! Astfel, vă puteţi aştepta ca data viitoare să primiţi un dar la fel de gustos.

16. Ceas şi portofel pentru copii

Încântaţi peste măsură de tot ce e colorat, mulţi dintre cei mici, în special copiii cu vârsta mai mică de cinci ani, se vor bucura de minune dacă vor primi un set format dintr-un ceas şi un portofel asemenea celui comercializat de importatorul Gift Planet, cu 23,56 lei.

17. Set aromoterapie

Tot Gift Planet comercializează şi un set de aromaterapie care include o candelă din ceramică, două lumânări parfumate şi o sticluţă cu ulei frumos mirositor. Cu doar 11,16 lei, cât costă setul de aromoterapie, multe doamne şi domnişoare vor fi încântate de cadoul aromat.

18. Bilet la cinematograf

Un bilet la filmul Arthur Christmas 3D, care rulează în cinematografe, specific sărbătorilor de iarnă, costă 23 de lei la Cinema City Sun Plaza şi The Light Cinema din Bucureşti.

19. Căşti

Un cadou util tuturor, căştile vor fi apreciate de cei care le folosesc frecvent. În funcţie de modelele dorite, preţurile variază între 4 lei şi câteva sute de lei, în funcţie de producător, dar şi de proprietăţile lor. Vă puteţi încadra în limita bugetului stabilit de B365.ro şi dacă achiziţionaţi căştile produse de Pioneer, care costă 29 lei dacă sunt achiziţionate prin Voom.ro.

20. Carte de Crăciun pentru copii

Librex Media International comercializează o serie de cărţi pentru cei mici, dedicate acestei perioade. Volumul ”Poveşti şi poezii de Crăciun”, care costă 23,5 lei, poate fi un cadou propice pentru un copil, care are ocazia să citească sau să asculte poveşti noi dar şi poezii tradiţionale pentru sărbătorile de iarnă.

21. Set format din fular şi căciulă

Ideal pentru sezonul rece, un set format din fular, căciulă şi mănuşi poate fi greu de refuzat. Firma Darco vinde un set complet pentru protecţia împotriva frigului la 6,6 eur.

22. Set pentru vin

Update Advertising vinde şi seturi pentru vin, produse must have pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Unul dintre seturile comercializate de acestă firmă conţine tirbuşon şi dop şi costă 3,29 euro.

23.Ceas de birou

Cei care vor să le facă prietenilor un cadou 2 în 1 pot cumpăra, de la Update Advertising, un ceas de birou într-o ramă foto Twin. Preţul unui astfel de cadou este de 3,99 euro.

24. Calendar personalizat

Cu un calendar personalizat, făcut cu pozele celor dragi, orice persoană se poate simţi flatată, iar cel care îl dăruieşte nu va resimţi prea mult impactul acestui cadou. Una dintre firmele care creează calendare personalizate, Tipografics, solicită 17 lei pentru un calendar de birou realizate cu pozele personale, cu 12 file şi copertă.

25. Magneţi de frigider personalizaţi

Un asemenea cadou se realizează, de preferat, cu chipul destinatarului. De exemplu, puteţi înlocui chipul super eroului favorit, precum Superman, Hulk, Hal Jordan (din filmul Green Lantern), Captain America, Wonder Woman, Ms Marvel, Spider Woman sau Cat Woman cu cel al destinatarului. După ce se prelucrează fotografia într-un program, imaginea poate fi pusă pe un magnet de frigider. FotoCristal, una dintre firmele din Capitală care activează şi pe acest segment, realizează magneţi de frigider la preţul de 15 lei bucata. Pentru comenzi mai mari de 10 bucăţi, preţul este de 12 lei pentru fiecare magnet.

26. Farduri

Ideale pentru orice femeie care ţine la look-ul său, fardurile o vor încânta în orice perioadă a anului. Dacă Moşul le va aduce farduri, probabil, multe femei vor încerca să îşi pună în evidenţă chipul cu ajutorul cosmeticelor primite în dar de Crăciun. Cum multe produse de pe piaţa locală se încadrează în limita bugetului stabilit de B365.ro, cu un asemenea dar bărbaţii le pot surprinde plăcut pe partenerele, prietenele sau colegele lor.

27. Suport pentru cană cu încălzire prin USB

Hub-ul USB, un instrument 2 în 1, care se foloseşte atât pentru conectarea mai multor stick-uri sau a unor elemente periferice la calculator, cât şi ca suport pentru cană, este de mare ajutor atunci când cineva are nevoie de o cafea sau de un ceai fierbinte. Hub-ul cu sistem de încălzire pentru cană va creşte temperatura băuturii şi o va menţine fierbinte în funcţie de preferinţele fiecăruia. Astfel, un asemenea cadou este extrem de util pentru cei care petrec mult timp în faţa calculatorului şi au nevoie de un stimulent pentru concentrare sau pentru relaxare. Preţul unui asemenea cadou porneşte de la circa 15 lei şi diferă, în funcţie de capacitatea hub-ului, de dimensiuni sau de producător.

28. Suport pentru sticle

Cum omul harnic îşi face iarna car şi vara sanie, cei care vor să le vină în ajutor prietenilor lor pentru a se pregăti de pe acum pentru temperaturile mari pot cumpăra acest suport de sticle. Realizat din material rezistent, flexibil, cu spaţii pentru depozitarea sticlelor, suportul este ideal pentru cei care vor să exploateze la maxim spaţiul din frigider, mai ales în timpul verii. Un asemenea instrument, comercializat de Dmail Direct SRL cu 22 lei, poate susţine până la 10 sticle de bere, de până la 500 ml, dispuse pe patru rânduri.

29. Masaj relaxare

După bilanţuri, curăţenie generală, stres, timp pierdut şi nervi întinşi la maximum fie din cauza problemelor financiare sau personale, de regulă, perioada de dinaintea sărbătorilor de iarnă suprasolicită la maximum organismul. Cei care vor să îi ajute pe cei dragi să scape de toată tensiunea acumulată pot rezerva la salon o şedinţă de 30 de minute de masaj de relaxare. Preţul unei şedinţe de jumătate de oră ajunge până la 30 lei, însă, satisfacţia persoanelor dragi, după o asemenea experienţă, poate fi, de multe ori, nemărginită.

30. Kit de supravieţuire de Crăciun

De multe ori, pregătirea pentru noul an nu se face fără sacrificii. Fie că pierdeţi mai mult timp la serviciu pentru încheierea bilanţurilor şi predarea tuturor rapoaretelor, ori trebuie să faceţi curăţenie generală şi să pregătiţi bucatele pentru Crăciun, ori sunteţi nevoiţi să pierdeţi mult timp în căutarea cadoului perfect sau aveţi de făcut deplasări pe distanţe mari pentru a vă bucura de sărbători alături de cei dragi, finalul de an generează adevărate migrene. Pentru a scăpa şi de acest stres sau pentru a-i elibera de griji pe prieteni, puteţi întocmi un kit de supravieţuire de sărbători.

Kitul trebuie să cuprindă:

  • Agendă/Listă care să cuprindă toate întâlnirile şi sarcinile pentru a nu rata ceea ce trebuie să faci neapărat şi să nu uiţi cu cine trebuie să te întâlneşti în perioada sărbătorilor;
  • Săruri de baie pentru calmarea corpului după terminarea listei de activităţi necesare acestei perioade;
  • Ceai de muşeţel pentru calmare, relaxare şi eliberarea tensiunii;
  • Mentă şi medicamente pentru problemele digestive;
  • Pastile pentru a stopa durerile de cap generate de consumul excesiv de alcool;
  • Castron plin cu mix de prăjituri pentru răsfăţul întregii familii;
  • CD cu colinde line care să genereze o stare de calm în timpul împacetării cadourilor;
  • Bandă adezivă pentru că întotdeauna pare să se termine în timpul împacetării darurilor;
  • Bănuţi ca să nu te lase Crăciunul fără vreun ban.
Cookies