Ce bucureșteni beneficiază de impozite reduse, după schimbările legislației. PS1 anunță cum își recuperează banii cei care au plătit deja taxele mai mari

16 mart. 2026
613 afișări
Ce bucureșteni beneficiază de impozite reduse, după schimbările legislației. PS1 anunță cum își recuperează banii cei care au plătit deja taxele mai mari
Ce bucureșteni beneficiază de impozite reduse, după schimbările legislației. PS1 anunță cum își recuperează banii cei care au plătit deja taxele mai mari | Sursa foto: Primăria Sectorului 1/Facebook

Primăria Sectorului 1 a transmis modificări privind impozitele. Acestea s-au făcut în baza legislației fiscală privind impozitul pe clădiri a fost modificată pentru anul 2026.

Care sunt reduse conform legislației

Primăria Sectorului 1 a anunțat că anumite impozite au fost reduse, având în vedere schimbările de legislației fiscale privind impozitul pe clădiri care a fost modificată pentru anul 2026. Administrația locală a precizat că potrivit noilor reglementări prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/13.03.2026, anumite categorii de proprietari vor beneficia de reduceri ale impozitului, începând cu 1 ianuarie.

Aceste reduceri vor fi aplicate pentru două categorii principale de contribuabili: proprietarii de clădiri vechi și persoanele cu dizabilități. Reducerea impozitului se aplică pentru întreg anul fiscal 2026, adică de la 1 ianuarie 2026.

Iată mai jos lista reducerilor ce vor fi acordate:

Reduceri pentru clădiri vechi:

  • 15% reducere pentru clădirile cu o vechime între 50 și 100 de ani;
  • 25% reducere pentru clădirile cu o vechime mai mare de 100 de ani.

Reduceri pentru persoane cu dizabilități:

  • 25% reducere pentru persoanele încadrate în grad de handicap accentuat;
  • 50% reducere pentru persoanele încadrate în grad de handicap grav.

Ce fac cei care au plătit deja taxele și impozitele

Administrația locală a transmis că cei care au achitat impozitul pentru primele două luni ale anului sau pentru întregul an înainte de intrarea în vigoare a modificărilor legislative au la dispoziție două opțiuni:

  • să păstreze suma plătită în plus ca avans pentru anul fiscal următor;
  • să solicite restituirea sumelor achitate în plus, prin depunerea unei cereri la Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale.

Primăria a mai spus că sistemele informatice ale Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 1 sunt în curs de actualizare pentru implementarea noilor reduceri fiscale.

Contribuabilii au următoarele modalități de plată a impozitelor locale:

  • platforma națională Ghișeul.ro;
  • platforma online DGITL Sector 1: https://online.impozitelocale1.ro/;
  • aplicația mobilă „DGITL Sector 1”, disponibilă gratuit în Google Play și App Store;
  • stațiile de plată SelfPay din regiunea București–Ilfov (plata se poate face și în numerar; terminalele nu eliberează rest).

În caz de au întrebări, bucureștenii pot apela la Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1, la următoarele numere de telefon:

  • 021.314.61.49 – persoane fizice;
  • 021.311.91.08 – persoane juridice.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies