Ce au în comun Universul, Iisus și Pepe. Trei momente cruciale din istoria Iubirii

Primul moment. Am citit undeva că, la un moment dat, Conștiința Pură sau Iubirea și-a dorit să aibă o experiență în sensul că și-a dorit să experimenteze ceva. Într-un gest care psihologic ar putea denota egoism sau narcisism, Iubirea, observându-și perfecțiunea perfectă și fără de cusur, a conchis că, dimpotrivă, cel mai altruist gest ar fi să se recreeze pe Ea Însăși, dăruind altcuiva toate calitățile Ei infinte. 

Imaginați-vă un profesor care reușește să îl învețe pe elevul lui tot ce știe. Se spune că în momentul în care Conștiința Pură a luat această decizie de a se împărtăși complet și necondiționat, a apărut Universul așa cum îl știm noi și, mai important, a scos un sunet: OM. Sunetul acesta se aude încă și este numit sunetul Universului. Mie îmi place să cred că, din motive pe care doar Ea le știe, Iubirea a decis să ne strige, pe noi oamenii, în limba română, ca să ne amintim cine ne-a făcut.

Al doilea moment. La scurt timp după treaba asta cu OM-ul și cu Universul, Iisus, un tip destul de tuciuriu din Orientul Mijlociu, cel mai probabil în urma unui proces susținut de normalizare, a realizat că a fi normal înseamnă a iubi și, prin urmare, le-a spus celor din jurul lui: “Iubește-ți apropele ca pe tine însuți!”. 

Firul de evenimente care a urmat denotă o oarecare neînțelegere din partea semenilor oameni ai lui Iisus, acesta fiind bătut, biciuit, silit să poarte o cruce grea de lemn în spate și, ulterior, răstignit. În zilele noastre asta ar fi un fel de “Primiți cu colindul?” și, pac, i-am împușcat în cap. 

În ciuda aspectului tuciuriu, Iisus este prezentat în tot felul de situații ca fiind Mesia, chip luminos. Nu e nevoie să termini Harvard ca să înțelegi că luminozitatea lui Iisus venea din Iubirea pe care Domnia Sa a înțeles că o poartă cu smerenie și reverență în suflet. Iubirea și sora ei, Bucuria, în general, au capacitatea de a pune Lumină pe chipul Omului, indiferent de culoarea acestuia.  

Al treilea moment. Într-un act artistic care poate nu a fost luat în seamă cum trebuie de mulți dintre noi, interpretul de muzică ușoară Pepe spunea așa: “Numai iubirea, doar iubirea îți dă speranță să trăiești. Numai iubind și din iubire poți altora să dăruiești!”. Sunt foarte de acord cu domnul Pepe în privința acestor versuri, dar am o ușoară reținere legată de tonul domniei sale de-a lungul piesei, întrucât acesta denotă o oarecare disperare care ne-ar putea duce cu gândul la faptul că Iubirea este capabilă să provoace orice formă de disconfort, când Ea, de fapt, interpretată necondiționat, aduce mai mult confort decât cea mai scumpă saltea cu memorie. Asta pentru că Iubirea nu ne uită niciodată spre deosebire de alte saltele care nu sunt eterne.

Între primul moment și cel de-al treilea lucrurile au luat așa o întorsătură că unora dintre noi ni se poate părea injust să comparăm Iubirea de tipul Iisus cu Iubirea de tipul Pepe, de parcă o îmbrățișare între Einstein și doamna Șoșoacă ar fi altceva decât o îmbrățișare între doi necunoscuți din Udați-Mânzu. 

Ceea ce vreau să spun e că, în aparență, între Iubire și Ea Însăși s-a strecurat un concept numit judecată. Acest concept e ca și cum, din precauție, nu ai da jos celofanul de pe salteaua cu memorie, ceea ce, inevitabil, te va face să aluneci din pat și să te lovești. La fel pățim și când lăsăm judecata să se pună între noi și Iubire. Alunecăm de ne ia dracu’. Și ajungem în iad. Putem să ajungem în iad de nenumărate ori pe zi. E un du-te-vino de nedescris. Cel mai trafic.

Unul dintre cele mai frumoase momente pe care le-am trăit anul acesta a fost când, într-o dimineață, mi-am adus aminte să vorbesc cu Inima. Acum, știm toți ce înseamnă asta, în sensul clasic al expresiei. Înseamnă a vorbi frumos, elegant, cât de cât. Într-un alt sens, însă, în sensul pe care l-am înțeles eu în dimineața respectivă, înseamnă a sta puțin de vorbă cu propria mea Inimă. Prin urmare, am întrebat-o: “Ce mai faci, fată? Ce mai zici?”. La auzul intrebării, Inimii mele i-au dat lacrimi de bucurie și mi-a răspuns, așadar, eminamente bucuroasă și fără nicio urmă de reproș: “Vai, iubitul meu, de când te așteptam să mă bagi în seamă!”

Ne petrecem ani la rând vorbind cu mintea și prea puține clipe vorbind cu Inima. Așadar, vă urez, dragii mei, ca, de Crăciunul acesta, să vorbiți puțini cu Inimile dumneavoastră și întrebați-le ce mai fac și Ele. 

Vă urez să vă lăsați Inimile să vă strălucească pe chipuri și să lăsați Lumina să înflorească în dumneavostră. Vă urez să vă uitați la fiecare din semenii dumneavostră ca și cum v-ați întâlni pe stradă cu piesa dumneavostră preferată indiferent dacă aceasta e “Of, viața mea!” sau orice simfonie de-ale lui Mozart. 

Dacă sunteți credincioși, vă urez să priviți fiecare OM pe care îl întâlniți ca și cum l-ați întâlni pe Isus la casă la Mega. Dacă sunteți atei, vă urez să priviți fiecare OM ca și cum v-ați întâlni pe dumneavoastră înșivă în cea mai frumoasă clipă a vieții dumneavostră. 

Dacă sunteți OAMENI, vă urez să vă simțiți ca atunci când ați făcut o greșeală și dați ochii cu mamele sau bunicile dumeavoastră, iar în ochii dumnealor găsți iertarea. 

Vă urez ca atunci când vă vedeți un frate OM doborât la pământ de propria lui cruce, să îl ajutați să se ridice și să nu-l apăsați cu piciorul. Vă urez să iubiți tot ce mișcă și, înainte de a lua orice decizie, să vorbiți cu Inimele dumneavoastră și să Le întrebați dacă pot să iubească situația respectivă, pentru că, vă mărturisesc cu mâna pe Inimă, ele vor răspunde că pot. Ele vă vor răspunde că dumneavostră puteți. Nu degeaba Inima citită de la cap la coadă e Amin I, adică Amin Io, că și eu pot iubi ca toți ceilalți. 

Crăciun Fericit, dragii mei! Haideți să sărbătorim împreună nașterea Iubirii, dând astfel de înțeles că auzim că Universul ne strigă neîncetat pe numele nostru: OM! Pup. Doamne ajută. Addy.

Nota B365.ro: Despre Addy, atât:

• Medicamentul miraculos despre care autoritățile nu vorbesc niciodată
• Efectul cărții lui Codin Maticiuc asupra armoniei
• CUM L-am găsit pe Dumnezeu
• Cel mai bun film pe care l-am văzut vreodată și care mi-a schimbat complet percepția asupra filmului cu proteste și pandemie pe care îl vedem cu toții