Ce are diferit taxiul de București față de taxiul de Cluj și câte ceva despre puterea numărului de telefon lăsat în parbriz

În ultima vreme, din motive de trafic și lăsat mașina acasă, plus alte cele, am mers ceva mai mult cu Uber și taxiul. Și prin București, și prin alte orașe.

Așadar, cum e cu taxiul prin București

În București nu s-a schimbat mai nimic. Pe platforme, dacă iei varianta cea mai ieftină, ai mari șanse să circuli cu nişte maşini infecte, în care adesea se fumează, în care nu merge căldura, în care bancheta din spate e ușor slinoasă, șoferii sunt adesea agresivi, conduc haotic și au păreri despre orice. Nu înţeleg cum reuşesc să stea în atmosfera aia ore întregi, până la urmă e locul lor de muncă. 

Cu varianta ceva mai scumpă, lucrurile se schimbă, e acceptabil, mașinile sunt curate, mai noi, adesea electrice, șoferii sunt mai civilizați. 

Ce mi se pare destul de ciudat – nu mi se pare, zic și eu așa – e că la Cluj de exemplu și taxiul luat din stradă e curat, civilizat, nu pute, nu se fumează, merge căldura. Nu cred că am avut eu parte de excepții, pur și simplu cred că așa funcționează lucrurile.

Și să nu începeți cu „așa e în București„, „Aşa-s bucureștenii”, pentru că mă tem că Bucureștiul e aşa cum e toată țara, pentru că e plin de oameni veniți, exact, din toată țara.

Habar n-am dacă există vreo verificare, dar cred că ar fi utile niște reguli, niște norme pe care să le respecte mașinile care fac transport. Măcar să nu se mai fumeze înăuntru sau măcar să precizeze în aplicație că e mașină de fumător, că până una alta ei, șoferii, ne dau nouă o grămadă de ratinguri proaste, ne lasă în drum, anulează curse fără stres, dar noi, deși plătim cursa no matter what, pare că nu avem cine știe ce drepturi.

De ce e, de fapt, foarte enervantă tradiția cu numărul de telefon lăsat în parbriz

Și acum, după ce ne-am mai amintit cum e cu taxiul prin București, să trecem la minunata tradiție urbană a numerelor de telefon lăsate în parbriz! Un gest de mărinimie rar întâlnit, o încercare delicată de reconciliere cu universul din jur.

Practic, îți lași mașina într-o poziție cât mai deranjantă, nu te interesează că ai parcat pe locul altcuiva, deși scrie clar, și lași  cu noblețe, numărul de telefon, ca să știe toată lumea că ai „bune intenții.”

Nimic nu spune mai bine „nu mă interesează să respect regulile, dar uite un număr, ca să par drăguț.” Printre motivele invocate e că nu sunt locuri. Well, adevărul e că sunt. Doar că nu întotdeauna la 2 metri de unde ai treabă. Că e la restaurant, că e la bancă, poate trebuie să lași copilul la grădiniță, e ca și cum nu se poate să faci 50 de metri, 100 de metri pe jos.

Că doar de aia ai mașină, să nu mergi pe jos. 

Dacă vreodată chiar suni, ghici ce – ori nu răspunde nimeni, ori urmează să te lovești de o voce exasperată, ușor uimită că „chiar a deranjat pe cineva.” Şi după aia stai şi aştepţi să vină. Uneori, durează, dar de cele mai multe ori apare o persoană deja enervată de faptul că i-ai stricat treaba și nu ai înțeles că „vin imediat” înseamnă că vine când termină de mâncat pizza pe care a comandat-o. 

Până la urmă, numărul din parbriz e doar un simbol al bunăvoinţei contemporane. O amintire că, uneori, în lipsa respectului pentru ceilalți, e suficient un număr de telefon „ca să fie bine.”

Tot Maria, mai jos:

• Ce se mai citește prin metrou și ce unghii sunt la modă pe traseul corporatiștilor, Pipera-Unirii
• Am fost la cinematograful din București care vinde popcorn doar cu suc dulce și cu încă ceva dulce