Ce ar fi făcut Adam și Eva dacă ar fi fost expulzați din Rai direct la București

27 mai 2022
582 Afișari
Ce ar fi făcut Adam și Eva dacă ar fi fost expulzați din Rai direct la București
Ce ar fi făcut Adam și Eva dacă ar fi fost expulzați din Rai direct la București

Având foarte mult timp liber, am citit în ultimele două zile “Cain” a lui Jose Saramago. De fapt, timpul meu e atât de liber, încât consider că ar putea să-mi fie recunoscător că îl las mai liber decât mulți alți oameni, să mă lase dracului în pace și să se ducă în treaba lui care o mai fi aceea sau dacă o avea el vreuna în afară de a ne bate pe toți la cap cu aceeași singură idee: “Uitați-vă toți la mine cum trec!”. Asta îi place lui, să fie privit când trece, semănând astfel panică pe tot globul, în loc să se oprească în loc, iar noi, oamenii să ne învârtim în jurul lui și să ne uităm la el din toate părțile. Suntem ca într-o stație de metrou prin care timpul trece fără să se oprească din când în când să se mai urce cineva și nu e de mirare că stația devine din ce în ce mai aglomerată. Eh, s-o opri el, ne-om urca toți și să-l vedem atunci ce face și unde ne duce.

Un Rai fără praz

În fine. Și “Cain” pe care o recomand ca o lectură ușoară pentru inimi grele începe cu exodul primordial, când Dumnezeu îi alungă pe Adam și Eva din Rai pe bază de vegetarianism extrem de selectiv, deși tot Raiul era un aprozar și, în calitate de oltean, nu pot să nu mă întreb dacă or fi avut și praz. Ar fi trebuit să aibă, asta dacă nu cumva Dumnezeu și-a dat seama că uitase să creeze prazul abia după ce i-a expulzat, concomitent cu întrebarea lui Adam către Eva: “Unde ne trimisă Ăsta?”, “Unde e substantiv la plural sau adverb?”, i-ar fi răspuns cu o întrebare Eva, iar Adam s-ar fi mirat blană de rapiditatea cu care femeia lui a înțeles utilitatea conceptului de despicare a firului în patru, acum că aveau timp. “Auzi, ia stai așa…”, ar fi zis Adam, “Noi știm română?”, “Eh, dacă știm de ce ne mai întrebăm?”. Pauză.

Prima gură de București

Având, eu personal zic, o mare încredere în bunătatea lui Dumnezeu, consider că i-ar fi expulzat direct în fântânile de la Unirii, fix așa, în curul gol, spre a le ușura procesul de înțelegere a faptului că ei sunt dezbrăcați spre deosebire de ceilalți români care erau îmbrăcați. Eva și Adam s-ar fi ghidușit prin apă preț de câteva minute, ceea ce le-ar fi fost de folos mai ales că nu știm dacă ei se spălau în Rai. Mai mult chiar ar fi luat câteva guri de apă, că setea e la fel din moși strămoși.

Clinchetul râsului lor nervos, că nu ar putea să fie altfel atunci când ești trimis din Rai în Grădina Maicii Domnului, s-ar fi sincronizat perfect cu fiecare strop de apă al fântânii, cei doi mai având în ei o ultimă dâră divină care te sincronizează cu Totul. În timpul acestui act lavabil, Eva chiar și-ar fi dobândit intuiția pe care clar nu o avusese când mușcase din măr, s-ar fi uitat în jur, s-ar fi întors spre Adam, l-ar fi mângâiat megablajin pe obraz și i-ar fi spus: “Doamne, bine că n-am venit cu mașina că, uită-te și tu, n-aveam unde parca!”, “De ce-mi spui mie Doamne?”, ar fi replicat Adam, “Pentru că e doar o expresie acum și ca să nu uităm de unde am plecat…”,Unde e substantiv la plural sau adverb?” și ar fi râs amândoi și de glumă, dar și de Casa Poporului care nu le amintea deloc de Rai spre deosebire de Catedrala Mântuirii Neamului care nici ea.

Ne e foame, dar nu de Dumnezeu

Să presupunem că n-ar fi chemat nimeni poliția și că niște români milostivi, în timp ce-i filmau cu celularele scăldându-se în puța goală, i-ar fi îmbrăcat pe cei doi în două treninguri identice, culoarea piersicii, ca să-i facă să mai uite de mere și le-ar fi dat și niste flipflopși, ca să umble cu labele răcorite, le-ar fi dat și vreo 30 de lei, iar Eva mai glumeață și din fire și de nevoie ca să mai știrbească din amintirea erorii comise i-ar fi zis lui Adam “Haha, ți se vede cucu prin pantaloni!”, iar Adam i-ar fi răspuns “Da, dar numai puța ta poate să dea din aripi!”, înțelegând și el repede că umorul le poate îndulci rahatul în care băgaseră toată specia. Râs din nou.

Cum e și firesc după o astfel de călătorie verticală din Rai pe Pământ, celor doi li s-ar fi făcut foame, ar fi întrebat unde ar fi putut mânca ceva cu 30 de lei și ar fi fost direcționați chiar de mine care nu știam cine sunt și care treceam pe acolo în drum spre WeContent Days unde am fost ieri, iar eu i-aș fi direcționat spre McDonald’s și le-aș mai fi și dat 20 de lei, recunoscându-le în priviri confuzia de a fi unde se află. Bucuroși de cei 20 de lei în plus, ei s-ar fi prins un pic prea târziu că mă știau de undeva, fiind deja prea departe de ei când mi-am desfăcut aripile și am șerpuit peste intersecție, ca să nu mai stau la semafor, fiind în întârziere. Un fel de întârziere mentală, mai ales.

Adam și Eva s-ar fi dus apoi la Mc, ar fi băgat vreo 3 ham și câte o porție mare de cartofi fiecare și ar mai fi zăbovit înăuntru unde, în mod straniu, era mai răcoare decât afară unde era mai cald. Vă dați seama că nu temperatura era motivul zăbovirii, ci faptul că, pentru prima dată în viața lor, erau înăuntru. Să fii înăuntru e o chestiune foarte interesantă când, până atunci, nu fusesei decât afară, nebănuind vreodată că există și înăuntru, ceea ce, cumva, sumarizează și problema speciei noastre care ne vedem în afara lui Dumnezeu, de pildă. Și ce pildă! 

Efectele adverse ale șarpelui

Cam vreo 40 de minute ar fi stat Eva și Adam în Mc-ul de la Unirii când, de nicăieri, cei doi ar fi fost loviți pentru prima dată de ceea ce noi, românii, cunoaștem drept sentimentul de greață, iar o paloare foarte gălbejită li s-ar fi imprimat pe chipuri, dupe care Eva, mai sensibilă, totuși, ar fi luat pentru prima dată contact cu voma. Mă rog, corect ar fi spus că Adam a luat contact cu voma Evei, pentru că cei doi stăteau față în față, iar Eva a dat-o cu jet. Adam a reușit performanța concomitentă de a se enerva pe Eva că îi murdărise treningul și de a vomita și el, sub masă, fix pe picioarele Evei, că mai că-i veni, mustrat de conștiință, să i le șteargă cu părul, dar, atunci realiză că era tuns periuță. 

Reacția celor doi la fastfood, coroborată cu gurile de apă, e una normală pentru orice om care toată viața mâncase doar bio, iar acum strămoșii noștri ai tuturor se chinuiau să își recape echilibrul, încercând să se apuce cu mâinele unul de altul, căci tare lejer patinau flipflopșii în vomă și le aminteau celorlalți clienți din Mc de Tom și Jerry când îngheța podeaua de la frigiderul lăsat deschis. Odată echilibrul recăpătat, pe Adam și Eva îi străbătu același gând înspăimântător, cum că șarpele ispititor găsise o modalitate de a le intra în pântece, iar acum se zvârcolea în chinuri sau sărea să prindă fluturii pe care cei doi îi dezvoltaseră unul pentru celălalt.

Nu era nici una, nici alta, conchiseră fiecare în mintea lui, șarpele voia să iasă și nu pe gură, ci pe fund, dibăcia cu care acesta își croia drum spre ieșire devenind evidentă pentru amândoi, care, nedorind ca șarpele să le sfâșie treningurile, își dădură pantalonii jos, se puseră pe vine și surpriză, nici urmă de șarpe. Era altceva, ceva necunoscut, motiv pentru care Eva exclamă: “Adame, ai un je ne sais quoi!”, “Și tu. De ce urlă ăștia?”, că lumea, vă dați seama, oripilată începuse să urle și să fugă spre ieșire, vomitând care mai de care, în funcție de ce mâncase și cu jeturi care mai de care mai luxoase și mai prețioase. “Unu”, zise Adam, “Ai niște Filet-O-Fish în breton și doi, de unde știi franceză?”, “De la mă-ta”, îi răsunse Eva care abia atunci observă cu vomitase în formă de Freud.

Nihil Sine Musica

Evenimentul acesta nu putea să-i mai lipsească pe Eva și Adam de prezența poliției care, găsindu-i într-o stare de deshidratare deplorabilă, decise să îi ducă întâi la urgențe unde, stupoare, n-aveau carduri de sănătate și nici nu voiau să știe ce sunt alea, mai ales că erau fascinați de perfuzii. “Cum vă numiți?”, întrebaseră un polițist din trei și două asistente, “Adam și Eva”, “Adam și Eva și mai cum?”, “Fără cum, doar Adam și Eva…”, “Haideți, doamnă, vă bateți joc de mine!”, “Departe de mine gândul…”, “Numele de familie, vă rog!”, “Adică?”, “Fiii cui sunteți?”, “Aaaaaa, Adam Fiul lui Dumnezeu…”, “Și eu la fel, tot Fiul, deși sunt femeie!”, “Hai, mă, dă-o dreacu’ de treabă!”, “Am dat-o eu, stați liniștit!”, zise Eva.

Insistențele poliției au mai continuat vreo jumătate de oră, ăștia doi o țineau pe al or, că Dumnezeu i-a izgonit din Rai. Unul dintre cei trei polițiști și-a dat ochii peste cap de atât de multe ori, că la un moment dat a rugat o asistentă să se ducă să-i aducă înapoi în față. Eva și Adam nu au cedat, nu au schimbat povestea, ba chiar s-au enervat gradual din ce în ce mai tare, ajungând să urle și să implore să fie lăsați să plece ca să găsească o modalitate de a se întoarce la Tatăl lor, poate chiar și prin credință sau rugăciune. Criza de nervi fiind întreruptă de asistenta Cleopatra care izbucni în lacrimi brusc și dintr-o dată. “Ce s-a întâmplat?”, “A murit Andrew Fletcher de la Depeche Mode…”, a răspuns ea și a dat drumul la boxa portabilă, dupe care a dat play la “Personal Jesus”. 

Reach out, touch faith. Your own personal Jesus, Someone to hear your prayers, Someone who cares. Your own personal Jesus, Someone to hear your prayers, Someone who’s there!”. Și atunci se produse un miracol. Asistenta Cleopatra și colega ei Mire, de la Mirela, cei trei polițiști și Adam și Eva începură să cânte și să danseze sincron, mai ales că omul ăla tocmai ce murise și morții merită mai mult respect decât viii, „Cine a zis asta?”, „Nimeni!”. Au pus piesa pe repeat și au dansat așa, în marș, până la Obregia. Deasupra lor, Dumnezeu îi privea cu o duioșie deosebit de incomensurabilă și își spuse: “Mare Mi-e grădina și, totuși, infinit mai mică decât Îmi e Iubirea”. Atât. Pup. Mulțumim Andrew pentru toată muzica impecabilă! Doamne ajută să ne bucurăm de muzică și dans! Addy.

 

Cookies