Pentru fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, anii de liceu au însemnat doze de adrenalină investite în lupta pentru introducerea democraţiei în şcoală, spune el. „Adică să trecem de la faza în care dirigintele îl numea pe unul din băieţi, omul de legătură cu dirigintele, să ne organizăm democratic, să ne algem comitetul de clasă”, spune fostul preşedinte al României.
La Colegiul Spiru Haret a învăţat şi Mircea Eliade de la care a rămas obiceiul simpozioanelor de lectură.
„Am colegi dintre care foarte mulţi au ajuns în poziţii importante şi asta înseamnă că generaţia noastră a produs câte ceva”, afirmă și Andrei Pleșu, un alt fost elev al liceului.
„Poate atunci mulţi dintre profesori se îndoiau de faptul că voi putea ajunge ceva. Asta să fie totuşi un semnal pentru cei din şcoală. Trebuie să aibă încredere în elevi”, susține Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene.
Cu ocazia aniversării colegiului, copiii care învaţă la Spiru Haret au jucat pe scena Teatrului ARcub piese scrise de Mircea Eliade sau Barbu Brezianu, foşti elevi ai instituţiei