Ce amendă a primit Radu Banciu pentru că i-a jignit pe moldoveni

de:
30 ian. 2014
2 Afișari
Ce amendă a primit Radu Banciu pentru că i-a jignit pe moldoveni

„Declaraţiile în cauză au vizat atingerea demnităţii umane şi crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare îndreptate împotriva unui grup de persoane pe criteriul de cetăţenie, gen, apartenenţă etnică şi social”, a decis Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării .Astfel, Colegiul director a decis să-i aplice lui Radu Banciu sancţiunea amenzii contravenţionale în valoare de arpoximativ 1.100 de euro şi obligarea publicării în două ziare naţionale a rezumatului deciziei CNCD.

Pe 13 ianuarie, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) din România a amendat postul B1 pentru ediţia din 24 decembrie a emisiunii „Lumea lui Banciu”, în care prezentatorul a spus că premierul Iurie Leancă este „un terchea-berchea” şi a comparat Moldova cu un ţigan care cerşeşte pe lângă România. Declaraţiile au stârnit reacţii virulente printre studenţii basarabeni din România şi bloggerii moldoveni.

Cookies