Ce am învățat din cartea Prințului Harry, pe care nu am citit-o

Bună dimineața, dragi cititori, bine ați revenit la rubrica noastră și, mai ales, ce e cu întunericul ăsta de afară?

Subiectul săptămânii?

Războiul din Ucraina.

Glumesc.

E vorba de cartea Prințului Harry, dezvăluită ieri, care deja a rupt recordurile de vânzări și a devenit cea mai cumpărată carte non-fiction în ziua lansării (400 000 de exemplare doar în UK). Directorul Penguin Random House a mărturisit că singura zi în istoria editurii cu vânzări mai mari a fost la lansarea cărții ‘celuilalt Harry’, respectiv Potter.

Volumul se numește Spare, deși poate era mai bine să îi zică Scare, că – mna- poate îi stătea inima lu’ ăl bătrân când o citește. Titlul vine de la Heir and Spare, care în nobilimea britanică însemna că soția trebuie să producă un minimum de doi copii – primul (Heir) să fie moștenitorul, iar al doilea (Spare) să îi poată lua locul în caz că pe primul îl pocnește o căruță mai în viteză și îl trimite la cele sfinte.

Însă trimite și la semnificația mai profundă de ‘rezervă’, a cincea roată care poate fi aruncată deoparte fără probleme, fiindcă nu are un sens în sistem.

Vă zic de pe acum că nu am citit cartea (nu citesc autobiografii, cărți motivaționale și instrucțiunile electrocasnicelor când le cumpăr), însă am rupt review-urile Spare, m-am uitat la interviurile prealabile cu roșcatul cu pricina, acest Kim Kardashian al emoțiilor, și am citit căcălău pasaje pe Instagram, deci sunt, dragi cititori, aproape o expertă în temă, foarte la curent cu subiectul, pentru voi.

Ce am învățat din această documentare temeinică?

1. Terapia

Context: în ziua de azi, din păcate, orice formă de consiliere se poate intitula terapie. Asta înseamnă că psihanaliza, terapia cognitiv-coportamentală, jungiană, tranzacțională & co. pot fi băgate în aceeași oală cu niște terapii cu oameni care aprind bețe parfumate, apoi te întreabă dacă te-au bătut părinții, după care îți citesc în stele și îți fac astrograma și îți spun să scrii dimineața cu ruj pe oglindă „AZI SUNT FRUMOASĂ ȘI PUTERNICĂ”.

Rezumând mult ideea unei terapii, foarte simplist avem așa: te duci acolo, o perioadă scoți la suprafață diverse probleme, apoi după o perioadă lungă sau scurtă, în funcție de personalitate, în care ești foarte furios pe univers și pe părinții care te-au neglijat/bătut/ călcat hamsterul cu aspiratorul, reușești să asimilezi informația, să treci peste și să ai o viață independentă, în care modul de comportament și gândire nu îți sunt afectate de trecut.

Adică îți plângi de milă o perioadă, o lună, un an, doi, cinci, cât ai nevoie, dar apoi la un moment dat te și ridici de pe parchet, îți ștergi nasul și faci ceva cu informațiile dobândite, altfel o lălăi într-o regresie continuă până la 80 de ani.

Cu toții avem prieteni care s-au apucat de psihoterapie, li s-a părut un sentiment minunat să poți să dai vina pe alții, dar și să vorbească doar despre ei înșiși, așa că brusc, la început, toată lumea din jur a devenit psihoterapeutul lor. Pentru mulți, efectul unei terapii a fost că au început să își vomite necazurile emoționale din prezent și trecut pe ceilalți, fără să reușească să le depășească și, cel mai important, să dea vina pe traumele din copilărie pentru eșecurile și problemele de acum. 

Harry a fost prins în perioada asta de media frenzy în acel loop deosebit terapeutic în care i se pare că orice lucru nasol pe care l-a făcut el însuși este responsabilitatea altora sau a traumelor emoționale (omorât oameni în Afganistan – a povestit asta ca să se ‘vindece’, purtat uniformă nazistă la mișto – vina lui Kate) și că lumea este găleata lui.

Imaginea tatălui, Regele Charles, este ridiculizată, Harry descriindu-l ca pe un bătranel care se plimbă prin palat în șosete și e obsedat de Shakespeare, ca o caricatură a unui rege. Singura putere a băiețelului abandonat, în acest caz, este umilirea celorlalți membri ai familiei, pe care îi învinuiește pentru tot răul din viața lui.

2. Plânsul de milă ca valoare

Cartea confirmă ridicarea plânsului de milă la rang de virtute, ceea ce a început de mulți ani în Social Media, unde este greșit denumită ‘vulnerabilitate’. Aceasta din urmă este ceva la bază mișto, însă mai nou termenul e folosit impropriu.

3. Dacă aș fi Netflix, aș fi foarte supărată

Normal! După ce dai găleți de bani pentru o serie despre cuplul Harry & Meghan, în care ăia maxim îți povestesc despre cum cresc găini și de ce se îmbrăca Meghan doar în maro, tu lansezi o carte în care povestești despre cum te-a dat fratele tău cu capul de castronul de apă al câinelui și cum ai făcut sex pasional la un eveniment oficial? Evident că te-ai simți trădat.

4. Discrepanța dintre vorbe și fapte

Harry declară pe gură că ar vrea să aibă o relație bună cu familia regală, iar ‘acum mingea este pe terenul lor’. Însă acțiunile lui fac tot posibilul să îi îndepărteze și să le facă (ceea ce ei ar percepe ca) rău. E ca bărbații care din când în când își mai bat soțiile în timp ce le spun ‘te iubesc’, apoi sunt surprinși că alea nu sar să îi ia în brațe în secunda doi.

Așadar, dragi doamne și domni cititori, mare atenție unde mergeți la terapie și, de asemenea, succes cu ce faceți cu informațiile obținute acolo. 

Nota B365.ro: De asemenea, succes la citit!

• 5 lucruri simple (sau nu) care ar face Bucureștiul un oraș mai bun în 2023
• Adevărul despre mesele festive în familie (valabil de Crăciun, de Revelion, de Paște și oricând)
• Cum să scapi cu viață când ești pieton în București