A început numărătoarea inversă până când marele artist britanic Ed Sheeran va cânta în București, pe Arena Națională. Cei care vor participa la concert trebuie să țină cont de regulamentul general al evenimentului, transmis de organizatori.
Organizatorii anunță că deschiderea porților se va face la ora 16:00. Casele de bilete vor fi deschise în intervalul orar 12:00 – 19:30, iar punctele de informare bilete vor fi disponibile între 16:00 – 19:30.
Pentru a putea intra în locația concertului, participanții trebuie să dețină:
Organizatorul își rezervă dreptul de a verifica documentele de identitate la intrare și, la cerere, dovada plății biletelor.
Accesul în locația concertului va fi permis doar pe baza unui bilet valid, iar participanții trebuie să păstreze biletul pe toată durata concertului.
Este strict interzisă vânzarea băuturilor alcoolice, energizantelor și țigărilor către persoane sub 18 ani la punctele de vânzare din stadion.
Participanții sunt obligați să se supună controlului corporal realizat la intrare de echipa de securitate.
Participarea la eveniment este pe propria răspundere, inclusiv pentru persoanele cu boli psihice sau fizice pentru care zonele aglomerate, zgomotele puternice, efectele speciale de sunet, efectele vizuale și audio reprezintă un risc, își asumă întreaga responsabilitate pentru daunele pe care le-ar putea suferi participând la acest eveniment. Spectacolul poate include și efecte de lumină puternice care ar putea dăuna copiilor sau persoanelor epileptice.
Organizatorii le recomandă participanților să folosească transportul public pentru a evita aglomerația. Societatea de transport București (STB) a decis prelungirea programului liniilor care circulă în zona Arenei Naționale până la ora 00:30.
Accesul la concert se va face începând cu ora 16:00, însă având în vedere că pot apărea cozi și întârzieri în program din cauza traficului și procesului de acces, participanții sunt rugați să ajungă cât mai devreme posibil la intrare. După deschiderea porților, accesul se va face pe tot parcursul evenimentului.
În timpul evenimentului, participanții sunt rugați să păstreze locurile (pentru biletele cu locuri) și sectoarele (pentru biletele pe teren). Persoanele care doresc să părăsească zona evenimentului pot face acest lucru, dar dacă doresc să intre din nou, vor fi nevoite să cumpere bilete noi.
Animalele de companie nu sunt permise la concert.
Pe toată durata evenimentului, organizatorul, partenerii organizatorului sau presa acreditată au dreptul să înregistreze și fotografieze doar în condițiile comunicate la acreditare. Participanții recunosc că există posibilitatea să apară în astfel de materiale, fără a putea formula pretenții asupra drepturilor asupra acestor materiale.
Organizatorul are dreptul de a utiliza aceste materiale, de a le publica pe diverse canale (de exemplu, Facebook, Instagram, YouTube, etc.) și de a le folosi în campanii publicitare fără a compensa în vreun fel participantul. Participanții au dreptul să filmeze și să fotografieze zonele la care au acces, dar vor folosi acest material exclusiv pentru uz personal.
În timpul evenimentului, participanții sunt rugați să respecte agenții de securitate, să colaboreze cu aceștia și să urmeze instrucțiunile acestora în caz de urgență. În caz de incidente violente sau de punere în pericol a integrității corporale a altora, personalul de securitate va putea decide excluderea persoanelor implicate din locație.
Pentru persoanele aflate sub influența alcoolului accesul este interzis.
Persoanele cu afecțiuni medicale sau cu dosare medicale sunt rugate să se înregistreze la cel mai apropiat punct de prim ajutor și pot participa la spectacol doar însoțite de o altă persoană.