Ce a declarat Victor Ponta după ce Radu Mazăre i-a cerut demisia

de:
20 ian. 2015
0 Afișari
Ce a declarat Victor Ponta după ce Radu Mazăre i-a cerut demisia

Întrebat dacă Victor Ponta ar trebui să îşi dea demisia de la conducerea Partidului Social Democrat, Radu Mazăre a spus că „în mod normal şi onorabil, da”.

„Este o stare de numulțumire despre cum este gestionată la nivel central perioada post-electorală. Și eu sunt deranjat că sunt arătat cu degetul pentru eșecul lui Ponta si Dragnea. În mod normal și onorabil, ar trebui să-și dea demisia”, a spus Mazăre, potrivit Realitatea TV.

Radu Mazăre a făcut declarația marți la Curtea de Apel, unde se judecă dosarul cu privire la retrocedările ilegale ale unor terenuri.

De asemenea, chestionat în ce „tabără” s-ar plasa, Mazăre a menţionat: „Nu ştiu încă, nu am luat o decizie, discut cu prietenii mei şi colegii mei. După cum ştiţi, la Constanţa suntem o echipă foarte strânsă şi foarte solidari unii cu ceilalţi, iar eu nu iau decizii de capul meu. Discut să văd ce vrea şi ăla şi ăla, în momentul în care avem o opinie cristalizată o luăm într-o direcţie cu toţii”.

Primarul Constanţei a subliniat că nu a discutat, deocamdată, nici cu Marian Vanghelie şi nici cu Mircea Geoană, despre o eventuală intrare într-o formaţiune politică a celor doi.

 „E dreptul fiecăruia să declare ce crede – vom lua decizii în structurile partidului”, a declarat Ponta, pentru ziuaconstanta.ro.

Cookies