Ce a declarat președintele francez Hollande despre aderarea României la spaţiul Schengen

de:
10 feb. 2015
0 Afișari
Ce a declarat președintele francez Hollande despre aderarea României la spaţiul Schengen

Preşedintele francez a declarat că în cadrul discuţiilor cu preşedintele Klaus Iohannnis, au fost evocate mai multe subiecte politice, printre care şi Uniunea Europeană, unde ambele ţări sunt angajate împreună, informează Mediafax.

Hollande a amintit că, joi, va avea loc un Consiliu European, unde vor fi abordate chestiuni importante, precum securitatea.

„Ne-am pus de acord ca în acest Consiliu să fie luate decizii pentru a controla deplasările, programul PNR, precum şi decizii, pentru a face controale ferme pe internet şi pentru a distruge aceste site-uri Internet care permit radicalizarea populaţiei”, a spus preşedintele Hollande.

Francois Hollande s-a referit în discursul său şi la spaţiul Schengen, un subiect extrem de important pentru pentru România.

„România este pregătită să îşi ia unele angajamente (..) Vreau ca la Consiliu, joi, la Consilul European, să ne putem coordona, pe toate dispoziţiile ce ţin de frontiere, pentru a controla mai bine intrările şi ieşirile pe continentul european”, a declarat Hollande, precizând că se doreşte, astfel, să se prevină plecările unor „combatanţi” în străinătate, şi să fie informaţi de mişcările lor.

Cookies