„N-am văzut chiar să ameninţe, medicii n-au ameninţat niciodată. Totul e să nu-i faci să-şi atârne o plăcuţă de gât: «Operaţi-vă singuri».”, a spus Sorin Oprescu, conform mediafax.ro.
Primarul Capitalei a participat vineri, alături de premierul Victor Ponta , la inaugurarea lucrărilor pentru construcţia unui nou sediu al Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, ce ar urma să fie finalizat în 21 de luni.
Premierul a declarat, la acest eveniment, că solicitările medicilor şi ale celor din sistemul de sănătate sunt legitime şi normale, dar că trebuie găsită o cale de mijloc între lucrurile dorite şi soluţiile care pot fi efectiv aplicate.