CCR a decis: Referendumul – invalidat, Băsescu se întoarce la Cotroceni

de:
21 aug. 2012
0 Afișari
CCR a decis: Referendumul - invalidat, Băsescu se întoarce la Cotroceni

Traian Băsescu se poate întoarce la Cotroceni.

Miercuri, plenul CCR se va întruni din nou, pentru citirea deciziei, care va fi apoi transmisă Parlamentului.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, marţi, că CC a constatat că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum.

Curtea a precizat faptul că la referendum nu au participat jumătate plus unu dintre alegătorii înscriși pe listele electorale, luând în calcul cifrele anunțate de Ministerul de interne înainte de referendum, de 18.292464 de alegători. Datele transmise ieri de guvern nu au fost luate, deci, în calcul. De la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, mandatul de președinte interimar al lui Crin Antonescu expiră, Traian Băsescu reluându-și funcția.

Cookies