Alte 15 mărturii ale victimelor și martorilor în cazul profesorului de la SNSPA Alfred Bulai au fost documentate de siteul de investigații Snoop în cele aproape cinci luni de la primul episod. În partea a doua a investigației, ce a fost publicată luni, apar informații necunoscute până azi despre abuzurile sociologului. Acestora li se adaugă amintirile fostelor eleve de școală generală, pe care le dezbrăca și le bătea, aplecate peste bancă, înainte de ’89.
Pentru a-și racola victimele, Bulai a interpretat diverse roluri întreaga carieră. În urmărirea penală face același lucru, susțin procurorii în documentele ajunse în fața instanțelor și consultate de jurnaliști.
Fiind întrebat de procurori de ce le punea să se dezbrace, Bulai spune că a jucat un rol de mentor sau că e glumeț din fire, potrivit investigației Snoop, citează HotNews.
Glumesc în general foarte des, așa sunt eu.
Conform noilor mărturii, Bulai a cerut studentelor întâlniri private în biroul său încă din anul 1993. După ce a fost numit secretar de stat, le chema în biroul lui de la Guvern, „cu geamuri spre Piața Victoriei”.
Cel puțin patru studente cu care au discutat jurnaliștii nu și-au mai terminat studiile sau le-au amânat, din cauza abuzurilor sau comportamentului inadecvat al profesorului, de la clasă. În unele stagii de practică, abuzează mai mult de o studentă. Trei cazuri s-au întâmplat numai în 2014, potrivit informațiilor aflate de Snoop.
În ultimele 12 luni, comportamentul misogin și sexist al profesorului Alfred Bulai a fost reclamat de studenți către Liga Studenților, către Consiliului Facultății sau către un profesor în care aveau încredere, însă nu s-a întâmplat nimic. SNSPA a negat că știa ceva legat de sociolog atunci când a apărut prima parte a investigației Snoop.
Mai mult, fosta asistentă universitară a profesorului, Corina Benga, a fost în opt practici cu el. Benga coordona studenții, întreținea relația și jocurile și punea presiune pe studenții care ezitau să participe. Acum, Benga este de acord să-i cumpere lui Bulai articole favorabile în presă și critică fetele care au făcut mărturii. Totodată, a refuzat să discute cu Snoop.
Înainte de Revoluție, Alfred Bulai a predat la două școli gimnaziale din Giurgiu. Snoop a discutat cu 16 persoane care l-au cunoscut pe Bulai în acea perioadă și relatează doar faptele probate din mai multe surse.
Între anii 1986-1989 a fost profesor titular de Istorie, Constituția Republicii Socialiste România și Economie politică, la clasele V-VIII, la școlile gimnaziale 1 și 4, din Giurgiu, unde a fost repartizat și făcea zilnic naveta, pe când avea vârsta de 24 de ani.
Una dintre fostele sale eleve relata:
A doua parte din investigația Snoop, AICI.
Te-ar mai putea interesa și: