Cazul „Academia de Poliție București”: rectorul a fost demis, școala s-a închis temporar. Context: zeci de toxiinfecții alimentare din cauza hranei de la cantină, plus ploaie în cămin

27 nov. 2023
6144 afișări
Cazul
Cazul "Academia de Poliție București": rectorul a fost demis, școala s-a închis temporar. Context: zeci de toxiinfecții alimentare din cauza hranei de la cantină, plus ploaie în cămin | Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București are un nou rector. Ministerul de Interne a făcut acest anunț în urma scandalului legat de condițiile în care învățau studenții de la Academie.

Rectorul Academiei de Poliție, Claudiu Chindriș, a fost demis

Ministerul de Interne a hotărât împuternicirea în funcția de comandant (rector) al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” a domnului general de brigadă Liviu Uzlău, a transmis ministerul într-un comunicat oficial, scrie Antena3.ro.

Rectorul Academiei de Poliție, Claudiu Chindriș, a fost demis din funcție de ministrul de Interne Cătălin Predoiu, după ce sindicatul Europol a atras atenția asupra condițiilor în care studenții unității de învățământ își desfășurau activitatea.

Sindicaliștii Europol au scris sâmbătă, pe Facebook, următoarele:

După 10 zile în care am arătat condițiile insalubre, precare, periculoase, mizere, ce nu puteau fi comparate nici măcar cu cele din penitenciare, Consiliul de administrație și Senatul Academiei de Poliție A. I. Cuza au luat decizia de a trimite studenții acasă, cel puțin până după sărbătorile de iarnă.

Această decizie vine în contextul presiunii mediatice dar și a refuzului conducerii Academiei de a ne permite accesul zilnic, pentru a monitoriza condițiile în care studenții și angajații instituției de învățământ își desfășoară activitățile.

Să nu uităm că nici până în acest moment, nu avem rezultatele probelor de laborator ca urmare a focarului de toxiinfecție alimentară.

Academia de Poliție a fost închisă temporar. Studenții fac orele online

Academia de Poliție „A. I. Cuza” din București a fost închisă până la finalul anului, a decis Consiliul de Administrație și Senatul Academiei.

Studenții instituției de învățământ au fost trimiși acasă după ce mulți dintre aceștia au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară. Ulterior, imagini cu mâncare stricată, plină de viermi, au ajuns în mediul online.

Conducerea Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” a transmis că studenții vor face cursuri online, pentru „urgentarea activităților de reabilitare și modernizare a spațiilor sediului central” al instituției de învățământ, transmite HotNews.ro.

Iată ce se arată în comunicatul transmis sâmbătă de Academie:

Cu pași rapizi ne îndreptăm spre finalizarea lucrărilor ce vizează reabilitarea Academiei de Poliție «Al. I. Cuza», sens în care conducerea instituției noastre, cu aprobarea Senatului Universitar, a luat decizia desfășurării activităților didactice în mod sincron în perioada 27.11.2023 – 22.12.2023 pentru Facultatea de Poliție – PSU licență – cu frecvență, respectiv PSU Masterat profesional pentru formarea ofițerilor de Poliție «Științe penale în asigurarea ordinii și siguranței publice».

În acest sens, se dorește dinamizarea și urgentarea activităților de reabilitare și modernizare a spațiilor sediului central al Academiei în vederea optimizării și îmbunătățirii substanțiale a condițiilor de desfășurare a întregului proces de învățământ, și nu numai, din Academia de Poliție.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies